Nicolae Negru: “Greva sexului” la moldoveni

Până nu demult, recordul european la durata formării guvernului l-a deținut Olanda. În 1977, partidele olandeze au avut nevoie de 208 zile pentru a ajunge la o înțelegere în privința unui program comun de guvernare. În 2010, recordul olandez a fost bătut de belgieni. După alegerile parlamentare anticipate din 13 iunie 2010, în Belgia mai continuă procesul de constituire a unui guvern. Dacă până la 30 martie nu se reușește acest lucru, Belgia va depăși recordul mondial, stabilit de Irak unde crearea unui guvern de coaliție a durat, după alegerile democratice din 7 martie 2010, 8 luni și ceva (până la 20 decembrie 2010). Una din consecințele negative ale acestei situații e că Belgia a rămas fără buget pentru anul 2011.

Un panaceu?

De ce preferă belgienii să negocieze la nesfârșit în loc să meargă încă o dată la secțiile de votare? ”Greva sexului”, propusă de o senatoare belgiană, supărată de faptul că Belgia rămâne timp de 7 luni de zile fără guvern, indică mai degrabă o stare de amuzament, de nedumerire, decât de indignare. E mai bine să se discute la nesfârșit, decât să se organizeze noi alegeri. Experiența Belgiei ne-ar putea fi de folos, dacă ne obosim să aruncăm o privire spre această țară.

În mediul nostru politic domină opinia că alegerile anticipate sunt o soluție universală în democrație. Și autorii Constituției RM împărtășeau în mod evident acest crez. Miza pe frica dizolvării parlamentului la formarea guvernului este foarte pronunțată în textul Legii noastre fundamentale. Conform Constituției, președintele RM poate să dizolve Parlamentul ”în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni”. De asemenea, ”Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”. ”Panaceul” alegerilor anticipate este prescris și în cazul alegerii președintelui, “dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales”. Eșecul acestora nu pare să descurajeze pe nimeni sau măcar să-i facă mai prudenți. Unii lideri, în special liderii comuniști, sunt tentați să intre a treia oară în albia aceluiași râu. Cazul Belgiei, care se află în criză de formare a guvernului de patru ani, ne demonstrează că dizolvarea parlamentului nu este întotdeauna o soluție.

Un stat artificial

Belgia este un stat artificial, apărut, în 1831, în urma unor mișcări francofone și catolice care au dorit desprinderea de Țările de Jos și realipirea la Franța. Invidioase, marile puteri au avut altă părere asupra sorții acestor regiuni, populate de flamanzi vorbitori de neerlandeză (olandeză) și valoni vorbitori de franceză, hotărând încadrarea lor în frontierele unui stat nou, sub sceptrul unui rege catolic, dar nu francez. Inițial, Belgia era un stat unitar, în care domina limba franceză, dar, cu timpul, flamanzii au început să lupte împotriva discriminării, cerând drepturi egale pe plan lingvistic, cultural, politic, reușind să obțină, începând cu anii 1970, federalizarea Belgiei. În Belgia nu mai există partide naționale, ci doar regionale, care îi reprezintă aparte pe flamanzii din Flandra și pe valonii din Valonia. În Flandra, victoria în alegerile anticipate din 13 iunie 2010, a fost obținută de Noua Alianță Flamandă, care și-a pus drept scop formarea unui stat flamand independent, iar în Valonia – de Partidul Socialist care dorește să mențină status quo-ul. Flamanzii consideră că valonii nu se pot autofinanța și prosperă pe socoteala flamanzilor, profitând de subsidiile guvernului federal, refuzând să învețe limba olandeză, în timp ce valonii le reproșează flamanzilor că promovează o politică lingvistică de segregare în regiunea lor.

Buturuga mică ce răstoarnă mereu carul guvernamental o reprezintă conflictul privind arondismentul electoral Brussels-Halle-Vilvoorde, mixt din punct de vedere lingvistic, pe care flamanzii doresc să-l împartă în două, iar valonii se împotrivesc acestor intenții. Din cauza unor stipulări ale legislației electorale, flamanzii din arondismentul dat nu pot vota pentru partidele flamande, în timp ce valonii au dreptul acesta.
Alegerile anticipate nu au cum rezolva conflictul dat. De aceea regele Albert II insistă asupra negocierilor, în speranța că părțile “beligerante” vor ajunge la un compromis. Din fericire pentru belgieni, Constituția lor nu prevede dizolvarea parlamentului în 45 de zile, cum prevede Constituția RM.

Din punctul nostru de vedere, există o similitudine între criza politică din Belgia și cea din RM. Ca și în Belgia, este vorba despre un conflict dintre două forțe politice antagoniste, cu intenții geopolitice contrarii. În timp ce PCRM reprezintă interesele rusofililor, AIE reprezintă interesele prooccidentalilor, inclusiv ale unioniștilor. PCRM, care se orientează spre Est se opune din răsputeri instalării pentru patru ani a AIE, care ar duce RM spre Vest, în UE. De aceea alegerile anticipate nu au cum schimba în mod radical raportul de forțe. Da, partidul comunist este în scădere, dar nucleul dur al acestuia, cam de o treime din electorat, se va menține încă un timp. Acesta se poate scinda doar în favoarea unei formațiuni înrudite cu PCRM. Dacă mai luăm în calcul Transnistria și Autonomia Găgăuză, putem constata că ”belgizarea” Republici Moldova este aproape un fapt împlinit. De aceea, cuvântul de ordine în criza noastră politică nu mai trebuie să fie alegeri anticipate, ci negocieri. Pragul de 61 de mandate pentru alegerea președintelui poate fi păstrat, dar în acest caz trebuie eliminat din Constituție termenul final al alegerii, precum și posibilitatea declanșării alegerilor anticipate în cazul nealegerii.

Între interimat şi compromis

Decizia Curții Constituționale, care a constatat că situația de azi este una inedită, neacoperită de Constituție, și că Parlamentul este cel care trebuie să stabilească termenul de alegere a șefului statului în cazul în care aceasta vine după un interimat al funcției, le oferă legislatorilor noștri șansa să țină cont de experiența belgiană și europeană în general, abandonând ideea dizolvării parlamentului ca singura cale de ieșire din blocajul nealegerii șefului statului. Partidele trebuie forțate să negocieze sau să-și asume riscul unui interimat excesiv, cu consecințele inerente. După două serii de alegeri anticipate, partidele trebuie să fie silite să aleagă între un interimat prezidențial de patru ani și un compromis în interesul RM.

În acest caz, ar fi posibilă și la noi o “grevă a sexului”, pe care o pot declara femeile plecate la muncă peste hotare și bărbații rămași singuri acasă.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)