Niciodată să nu spui „niciodată” (1)

in-fata-blocului-7702Când o cunoscuse Radu, Ilinca lucra vânzătoare într-un butic dintr-o suburbie a oraşului. Avea 18 ani băiatul şi învăţa la un colegiu. În zilele de sâmbătă şi duminică, muncea hamal la fabrica ce se afla nu departe de buticul Ilincăi. De multe ori trecuse grăbit şi indiferent pe lângă butic, fără s-o observe. Dar într-o dimineaţă de vară, când începuse vacanţa pentru colegii săi, însă nu şi pentru el, căci rămăsese să lucreze pe un salariu la fabrică, o zări rezemată de uşa micului ei magazin. O tânără fată îmbrăcată în verde, cu ochi expresivi, zâmbet fermecător şi păr lung până aproape de glezne.

Descoperă sexul ca pe cel mai frumos lucru din lume

Îl fascinase. Şi băiatul, captiv, se opri în faţa ei, sorbind-o cu privirea. Simţea că nu poate rosti niciun cuvânt. Când a vrut să pornească mai departe, ea l-a întrebat: „Aţi dorit să cumpăraţi ceva?”. Buimac şi stingher, i-a răspuns, bâlbâindu-se: „Peste o săptămână… e ziua mamei… şi nu ştiu ce cadou aş putea să-i fac. O să mă mai gândesc… trec şi mâine”. Minţise, nu avea nevoie de cadou pentru mama, mama lui murise cu câţiva ani în urmă.

Dar a trecut şi a doua zi. Fata l-a ajutat să aleagă un şirag de mărgele la un preţ accesibil, pe care mai târziu avea să i le dăruiască tot ei. În fiecare dimineaţă Radu trecea şi o saluta, schimba câteva vorbe de serviciu, dar nu avea curajul să-i spună că e frumoasă şi că a îndrăgit-o. Şi tot pregătindu-se să-i declare dragostea nici nu şi-a dat seama când a trecut vara. În ultima duminică din august, Ilinca, care vedea şi înţelegea totul, l-a invitat la un ceai în garsoniera ei din blocul de peste drum. Fericit, Radu urca alături de ea treptele de la etaj ca în vis. Ca în vis a plutit o noapte întreagă în îmbrăţişările domnişoarei. Trăise prima lui relaţie sexuală.

Aşa a început povestea lor de amor. Mai bine de jumătate de an au împărţit multe nopţi în patul Ilincăi. Se simţea atât de bine şi atât de uşor cu această fată care îl fermecase cu vorbe frumoase şi cunoştinţe temeinice însuşite din Biblie. Ea l-a ajutat să descopere sexul nu ca pe un păcat, ci ca pe cel mai frumos lucru din lume. Uitasem să vă spun, Ilinca era cu 10 ani mai mare decât Radu. La 28 de ani, avea deja experienţă în materie de sex şi i-a putut oferi din plin din secretele acestei „arte” şi plăcerile pe care Radu nici nu le bănuia.

Fără regrete şi păreri de rău

Şi când totul părea mai sublim decât sublimul, Ilinca i-a spus foarte calm: „Mâine plec de aici şi cred că n-o să mă mai întorc niciodată. Am nevoie de o schimbare, de o lume mai bună care îţi creează condiţii de umanitate”. Năucit, Radu a îmbrăţişat-o cu putere: „Vorbeşti serios? Nu se poate! Dar… de ce? Pe mine cui mă laşi? Ştii prea bine că te iubesc”. Erau în pat în acel moment. Ea, mângâindu-l aşa cum ştia, s-a uitat cu ochii ei negri drept în ochii lui: „Nu te amărî. Eşti un băiat frumos, cel mai frumos din acest oraş. Şi degrabă o să faci 19 ani. Eu sunt tocmai cu 10 ani mai mare decât tine. O să-ţi găseşti o fată pe potriva ta şi o să uiţi de mine”. „Nu-i adevărat! Cum aş putea să te uit?! Dar spune-mi măcar unde pleci ca să pot să vin să te mai vizitez din când în când?”, a întrebat Radu cu vocea stinsă. „Nu e cazul. Să-i mulţumim Domnului pentru clipele frumoase, pe care le-am trăit împreună şi să ne vedem mai departe fiecare de drumul lui. Plec fără regrete şi păreri de rău”.

A avut dreptate Ilinca. Radu n-a tânjit mult după această relaţie sentimentală. Peste câteva luni şi-a găsit o altă iubită, o fată simpatică de numai 17 ani din Colegiul pe care tocmai îl absolvise.

Ilinca a plecat în Norvegia. Era genul de fată independentă şi hotărâtă, care nu ţinea cont de părerile altora şi nu asculta de nimeni, îşi respecta opinia. Viaţa o învăţase să fie aşa. Crescuse numai cu mamă, tatăl ei o părăsise în scurt timp după ce veni pe lume. Iar mama fiind ocupată mereu cu tot felul de munci, i-a oferit copilei libertatea din plin.

La vremea când l-a cunoscut pe Radu, îşi dorea foarte mult un copil. I-a plăcut de băiat cum gândea şi cum vorbea, era inteligent, i-a plăcut şi fizicul – înalt, păr blond, ochi albaştri, şi bunătatea sufletului, şi şi-a zis atunci în sinea ei: „Acesta va fi tatăl copilului meu, dar nu va şti niciodată că-i este tată. Este un adolescent şi nu vreau să-l împovărez cu grijile şi responsabilităţile unui părinte”. Când a plecat în Norvegia era în a treia lună de sarcină. A ales cea mai prosperă ţară de pe continent, care să-i ofere bune condiţii de viaţă.

S-a îndreptat spre ea cu gândul la viitorul copilului ce urma să se nască şi nu a dat greş. Şi-a găsit repede un loc de muncă sezonier la o fermă de creştere a legumelor, a întâlnit oameni buni care au ajutat-o atunci când a devenit mamă, apoi şi-a găsit un loc stabil de muncă într-o comună ce se ocupă cu creşterea trandafirilor. Este de fapt un orăşel cu o populaţie de peste 15 mii de oameni. Aici clima e mai blândă decât în alte părţi ale Norvegiei şi Ilincăi îi plac foarte mult locurile şi oamenii.

Nimic întâmplător pe lumea asta

După cinci ani, acum o lună, Ilinca a venit cu fetiţa la înmormântarea mamei sale. După înmormântare, a stat câteva zile la singura ei prietenă din Chişinău. Hoinărind prin oraş cu fetiţa de mână, la un moment dat li se făcuse foame şi au intrat într-un local. S-au aşezat la o masă afară. În timp ce aşteptau să li se aducă mâncarea, fetiţa a scăpat din mâini o minge mică ce se rostogoli până într-un alt capăt al terasei. Micuţa cu ochi albaştri, păr lung şi blond se repezi după mingea ce se oprise la picioarele unui tânăr, aflat în compania unei domnişoare.

Înduioşat de frumuseţea micii făpturi, bărbatul se aplecă, luă mingea şi, întinzându-i-o, a întrebat-o: „Cum te cheamă?”. „Rada”, i-a răspuns micuţa veselă. Mirat că poartă acelaşi nume cu al său, a mai iscodit-o: „Cu cine eşti aici?”. „Cu mama. Vrei să-ţi fac cunoştinţă?”. Şi micuţa l-a apucat de mână şi îl ducea fericită spre masa lor. Când privirile Ilincăi cu cele ale bărbatului s-au întâlnit, el, ca înjunghiat de fericire, a exclamat: „Ilinca! Tu eşti! Ce bine-mi pare să te revăd! Eşti şi mai frumoasă, şi mai atrăgătoare… Totuşi drumurile noastre s-au întâlnit”. Apoi a privit cu atenţie fetiţa şi, parcă dorind să dezlege o enigmă, i-a mai adresat o întrebare: „Câţi ani ai?”. „Patru.” Cuprins de emoţii, se întoarse către Ilinca şi întrebă şoptit: „Nu cumva e…?”

The following two tabs change content below.