„Nici un teatru din Basarabia nu a venit cu o propunere de a participa la FNT–2011”

Interviu cu Alice Georgescu, critic teatral, preşedintă a secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Teatrali (AICT), director artistic şi selecţioner unic al FNT–2011

– Stimată dnă Alice Georgescu, de ce aţi ales ca generic pentru ediţia a 21-a a Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti (FNT) o expresie cehoviană – „Omul, acest animal ciudat…”

Am început prin a vedea spectacole, pentru a face selecţia, fără să plec de la o idee anume. Am vrut să văd ce oferă realitatea, pe urmă să extrag o idee. Iar realitatea a oferit foarte multe spectacole Cehov montate pe scenele româneşti în stagiunea trecută, pentru că 2010 a fost Anul Internaţional Cehov. După ce am văzut un număr de spectacole, am constatat că toate aveau un anume fel de a vorbi despre om. Atunci mi-a venit brusc în minte această frază din Cehov, „Omul, acest animal ciudat…” şi mi s-a părut că i-ar sta bine ca motto al festivalului.

– De ce aţi optat pentru ca programul ediţiei curente a FNT să includă şi spectacole mai vechi, montate cu 3-4 ani în urmă?

Singura secţiune aflată în această situaţie a fost cea intitulată „Focus: Andrei Şerban – Cehoviziuni”. Această secţiune nu are limite de spaţiu şi de timp, adică nu contează data premierei. Astfel, publicul a putut vedea în festival montări noi, precum „Ivanov” de la Teatrul „Bulandra”, dar şi spectacole puse în scenă acum trei ani, de exemplu, „Unchiul Vanea” de la Teatrul Maghiar din Cluj.

– Am avut privilegiul de a urmări în timpul FNT şi două spectacole excelente după Eugene Ionesco, „Lecţia” şi „Cântăreaţa cheală”, la Teatrul de Comedie, în regia lui Victor Ioan Frunză. Lui Eugene Ionesco îi este consacrată şi o carte, lansată în FNT, „Ionescu/Ionesco: Un veac de ambiguitate” de Octavian Saiu.

Eugene Ionesco nu a reprezentat celălalt pol al selecţiei. Totuşi, în Cehov găsim nişte seminţe ale absurdului, uneori în chip neaşteptat. Şi cum Ionesco este unul din părinţii teatrului absurdului, însoţirea lui cu Cehov nu mi se pare nepotrivită. S-a creat în cadrul festivalului un fel de arc între Cehov şi Ionesco. Cât despre cartea tânărului critic teatral Octavian Saiu, titlul ei nu e doar un joc de cuvinte – „Ionescu/Ionesco”, ci un pretext pentru o cercetare teatrologică valoroasă. Lansarea noului volum a avut loc la Teatrul de Comedie şi faptul acesta e semnificativ, pentru că anume în acest teatru, pe când director era Radu Beligan, a fost jucată piesa „Rinocerii”, pentru prima dată în România, pentru prima dată în limba română.

– Unul dintre cele mai bune spectacole din festival a fost şi „Leonce şi Lena” de Georg Büchner,  surprinzător de modern prin afinităţile sale cu teatrul absurdului.

„Leonce şi Lena” montat de regizorul Gabor Tompa la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj este într-adevăr un spectacol foarte frumos, el a avut şi o serie de nominalizări la Gala UNITER, a luat şi un premiu în persoana unuia dintre actori. Gabor Tompa i-a dedicat spectacolul regretatului maestru Liviu Ciulei şi amintirii acelui formidabil spectacol al lui Ciulei de acum 40 de ani, „Leonce şi Lena”, ce a revelat publicului românesc un dramaturg german mai puţin cunoscut, care a murit la vârsta de doar 24 de ani, în 1837, un dramaturg uluitor de modern. „Leonce şi Lena” este un exemplu halucinant de absurd în stare pură, amestecat, fireşte, cu elemente romantice. E un text superb şi a fost montat de Gabor Tompa cu multă minuţie şi precizie, e un spectacol-bijuterie.

– În festival au fost mai multe spectacole în limba maghiară care conving prin calitate.

Da, s-au produs spectacole bune şi foarte bune în limba maghiară în stagiunea trecută şi au fost selectate pentru FNT. E vorba de teatrul de limbă maghiară din România, un teatru european în primul rând, dar şi un teatru care se face pe teritoriul României şi nu-l putem ignora, căci a reuşit să ia ce e mai bun din cele două culturi din care se revendică, cultura maghiară şi cultura română.

– Una dintre sălile cele mai mari în care s-au jucat câteva spectacole din festival e cea a Teatrului Naţional din Bucureşti. Cum decurge restaurarea TNB?

La Teatrul Naţional din Bucureşti au început acum câteva luni reparaţii de proporţii, de fapt, e o reconfigurare a clădirii. De prin anii ’70, de când dictatura lui Ceauşescu începuse să ia forme aberante, clădirea TNB a suferit modificări. La structura existentă a clădirii a fost adăugată o cămaşă de beton armat, care din punct de vedere seismic, prezenta toate riscurile cu putinţă. Atunci a fost mărită şi sala, ea are 1135 de locuri, e o sală uriaşă, dintre cele mai mari săli de teatru din lume. Acum va fi restaurată în forma iniţială, iar lucrările de reconstrucţie vor dura până în 2014.

– FNT–2011 s-a desfăşurat între 28 octombrie şi 6 noiembrie şi a cuprins 32 de spectacole. Cum aţi reuşit să atrageţi un public atât de numeros?

Cele peste 30 de spectacole s-au jucat în câte două şi chiar trei reprezentaţii, fiindcă a fost o cerere foarte mare de bilete. Au venit spectatori obişnuiţi, dar care şi-au făcut o obişnuinţă din a merge la teatru.

– Cât de prezentă la festival a fost dramaturgia românească contemporană?

Am selectat câteva spectacole după piese ale dramaturgilor români contemporani: „Felii” de Lia Bugnar, „Mansardă la Paris” de Matei Vişniec, „Blifat” de Gabriel Pintilei, „TV for Dummies” de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov, „9 grade la Paris” de Peter Kerek, aceste montări sunt la secţiunea „Teatrul de mâine”. Faptul că multe din titlurile pieselor scrise de tineri autori români sunt englezeşti mă amuză foarte tare – „mă amuză” în sens ironic.

– Obsesia mea e să aud şi cuvântul „Basarabia” sau „R. Moldova” în festival. Am auzit de Chişinău şi Soroca doar la lansarea albumului consacrat scenografului şi pictorului George Lowendal, baron născut la Sankt-Petersburg, care a urmat nişte cursuri de pictură la Soroca şi a activat la Teatrul Buff din Chişinău (1918–1922) şi la Teatrul Naţional din Cernăuţi, tot în perioada interbelică. Mai mult de Basarabia nu s-a auzit nimic în FNT, de ani buni la festival nefiind invitate spectacole din stânga Prutului. De ce teatrul basarabean e lipsă la FNT?

Teatrul basarabean poate fi prezent la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti, ca orice teatru din Europa. Ar fi cât se poate de la locul lui aici, mai ales că nu există nici un fel de diferenţe de limbă. Dar nu am avut nici o propunere venind din Chişinău, de la nici un teatru, de la nici un secretariat literar. Programările pentru ediţia curentă s-au făcut în noiembrie 2010, iar pentru ediţia viitoare, se fac acum, până la finele lui noiembrie 2011. Ne pare rău că nu a venit nici o semnalare din Chişinău. Poate de-acum încolo ne vor veni propuneri şi va fi invitat selecţionerul unic pentru a vedea spectacolele recomandate.

Interviu realizat de Irina NECHIT

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)