Nici tu om și nici tu bleg

Ceea ce s-a pornit dintr-o glumă a ajuns o familie adevărată

E istoria unui bărbat dintr-un sat de la sudul republicii, un om cuminte şi blajin, dar fără caracter. Când vorbeau de Costea, sătenii ziceau: „Nici tu om şi nici tu bleg”, adică e un bărbat fără personalitate. Care a rămas totuşi în istoria satului printr-o întâmplare.

Toamna şi primăvara se hrănea bărbatul acesta cu ce-i da pădurea. Aduna pomuşoare, mere sălbatice, coarne, ciuperci. Ieşea la şosea şi vindea două–trei căldări, făcându-şi astfel bani de cheltuială. Trăia Costea singur, în casa părinţilor şi, deşi avea 40 de ani, n-a fost însurat niciodată. Fetele nu-l luau în serios, deşi îl ducea mintea la multe lucruri în gospodărie – era un lemnar priceput, făcea porţi şi garduri, uşi şi ferestre la comandă. Dacă îl întrebau bărbaţii: „Ce părere ai, Costea, despre lucrul acesta sau despre omul cutare?”, el răspundea: „Nu ştiu, nu-mi pasă…”. Bărbaţii dădeau a lehamite din mână, zicându-şi în sinea lor: ce vrei de la un bleg…

Costea găseşte un copil în pădure

S-a dus odată Costea la pădure şi a găsit sub un copac o femeie ce trăgea să moară şi alături de ea scâncea o fetiţă de vreo trei anişori. Cum a ajuns femeia aceea în pădure şi cine era n-a mai aflat bărbatul, pentru că a adus-o în sat moartă deja, iar copilaşul acela alerga după el ca un căţeluş după mama lui. A anunţat poliţistul de sector, dar decât că s-a constatat moartea femeii, nu s-a aflat nimic. Nu avea documente şi avea în sacoşa ei doar nişte haine pentru fetiţă. Întrebată ce nume poartă, copila a răspuns: Tanea. Primăria satului a îngropat femeia, tot ea a anunţat şi organele de tutelă şi curatelă despre fetiţa orfană şi aşteptau de la o zi la alta să vină cineva ca să le-o predea.

Între timp, copila locuia în casa lui Costea şi, vrei nu vrei, bărbatul o spăla, o hrănea, vorbea cu ea. E de mirare, dar Costea s-a obişnuit cu ea. Aşa că molăul de Costea s-a dus la primar şi l-a întrebat: „Cum să fac ca să rămână fata asta cu mine?”. Primarul, ştiind ce părere are satul despre Costea, îl umflă râsul. „N-o să-ţi lase copilul pentru că n-ai nevastă. Dacă te însori până vin după fetiţă, poate că îţi vor lăsa copila. Casă ai, bani sigur ai, judecat n-ai fost, parcă eşti şi om întreg la minte. Atâta îţi spun: nevastă n-ai”.

S-a dus Costea acasă, a trecut prin sită toate fetele şi văduvele nemăritate din sat, s-a gândit care i s-ar potrivi de nevastă și care ar fi de acord. A fost pe la vreo cinci case şi, vă daţi seama, l-au refuzat femeile. S-a cam descurajat bărbatul. Se ducea, fireşte, cu Tanea de mână, căci n-avea s-o lase singură acasă. Mai rămăsese doar Ioana cea şchioapă, fiica unor gospodari din satul lor, care era frumoasă foc la chip, dar oloagă din născare. Avea păr negru, mătăsos şi o gâţă groasă şi lungă, care mlădia pe spatele ei. Atât că mergea ca o raţă. Avea Ioana 32 de ani, n-o ceruse nimeni de nevastă până atunci. Costea nu îndrăznea s-o ceară pe Ioana, dar şi-a luat inima în dinţi și s-a dus la părinţii tinerei femei.

Ca să înfieze copila, Costea se însoară

Bibliotecara știa că bărbatul a bătut deja la mai multe porţi din sat şi că a fost refuzat peste tot. Nu le venea a crede că a îndrăznit să vină şi la ei. Nu era Ioana de nasul lui. Şi totuşi, cum le-a păşit pragul, Costea din deznădejde poate, dar și dintr-o durere pur omenească, i se adresă bibliotecarei: „O vezi? – zise el şi arată spre Taniușa, – vreau să rămână să trăiască în casa mea, dar n-au să mi-o dea, pentru că n-am nevastă. Ai suflet blând şi milos, de aceea te rog mult: hai să dăm cerere de căsătorie la primărie, ne înregistrăm şi, dacă vrei, la câteva săptămâni sau luni după asta divorţăm, nu te oblig la nimic, vreau să rămână copilul acesta în familia mea, ajută-mă”. Poate tremurul din glasul bărbatului a făcut-o atunci să accepte. La urma urmei, această căsătorie fictivă i-ar fi adus şi ei ceva – nu moare fată bătrână, iar bărbatul îşi păstrează copila, pe care, poate, unul Dumnezeu i-a scos-o în cale.

Aşa că, chiar în aceeaşi zi tot satul urmărea cu gura căscată cum trec de mână pe şosea oloaga Ioana, blegul de Costea și copila găsită. N-avea lumea treabă pe atunci la primărie, dar şi-au găsit toți motiv să-și rezolve vreo problemă tocmai în momentul în care Costea se afla acolo. Primarul, care nu se știe din ce motive era și el interesat să-l ajute pe Costea, poate că i-o fi promis bărbatul să-i facă ceva în gospodărie, le-a înregistrat căsătoria în aceeaşi zi. Părinţii Ioanei, în aceeaşi seară, au adunat la ei câteva perechi, a venit şi Costea cu doi verişori cu nevestele lor, şi asta a fost toată petrecerea lor de nuntă. Satul l-a văzut, satul ştia şi, dacă vine inspectorul de la raion, o să confirme că ei sunt soţ şi soţie.

În singurătatea ei și dorul de a avea o familie, Ioana s-a legat de copilă cu tot sufletul. Din banii pe care îi aveau părinţii strânşi pentru orice nevoie în casă, fata a îmbrăcat-o ca pe-o păpuşă, o lua cu ea la bibliotecă, la şcoală, la rude. Dar mai des se duceau la bunicii care locuiau la marginea satului, într-o căsuţă frumoasa cu cerdac, şi sâmbetele, duminicile, lăsa copila să se zbenguie în curtea buneilor. Pentru că Ioana era unica nepoată şi încă nu le adusese nici un strănepot, se bucurau şi de Tanea, care le umplea casa cu râsul ei zgomotos. Pentru că era lemnar şi meşter bun, Costea i-a construit Taniuşei în curte scrânciob, i-a cumpărat jucării și de acum încolo se ducea tot mai rar la pădure, pentru că nu avea cu cine o lăsa acasă.

Căsătoria fictivă nu mai e… fictivă

Ioana locuia în casa lui, dar între ei nu era niciun fel de relație: sub acelaşi acoperiş, doi străini. Fiecare cu scopul lui – ea să fie socotită femeie măritată, el – să poată adopta copila aceea. Într-un târziu, și-au adus aminte cei de la asistenţa socială că, în satul cutare, este un copil al nimănui. Trecuse deja o lună de când se căsătoriseră Ioana și Costea. Actele de adoptare a copilei erau deja pe masa consiliului local. A durat mult povestea înfierii Tanei, în sfârșit, după nouă luni de umblătura, Costea și Ioana au ajuns să fie părinţii adoptivi ai Taniușei.

S-ar fi părut că aici ia sfârşit căsătoria lui Costea, dar s-a întâmplat cea ce nu se aşteptau nici ei. Locuind sub acelaşi acoperiş, Costea făcându-l pe tata şi capul de familie, Ioana fiind mamă şi soţie, chiar dacă nu cu-adevărat, s-au obişnuit între ei şi nu le venea să se mai despartă. Şi buneii o îndrăgiseră pe Tanea. Nu vorbesc de Costea, care a găsit-o în pădure și nu avea alt gând decât s-o protejeze și s-o înconjoare cu toată făptura lui de om singuratic și fără rude apropiate. Nu știu când și nu știu cum, căci n-am fost martoră la eveniment, dar cei doi au ajuns într-o zi să fie soți de-adevăratelea, și altă viață se scurgea în casa lui Costea.

Domnul le trimite doi băieţei şi o fetiţă

Tânăra nevastă a schimbat fața casei, a amenajat interiorul, și-a îmbrăcat soțul și fetița după gusturile ei, așa că satul nu-l mai recunoștea pe Costea. Devenise mai grav, mai țanțoș, el care era luat în derâdere zeci de ani, dintr-odată li s-au deschis ochii și au observat că nu e un prost, și doar mai blajin şi mai înţelegător decât alţii. Faptul că nu se amesteca în certurile altora, în intrigile măhălenilor îl vedeau acum ca pe-o dovada de înţelepciune. La 36 de ani, când nu m-ai spera să aibă un copil al ei, Ioana iată că prinde gravidă. Bucuria părinţilor și a bunicilor era atât de mare încât, dacă ar fi avut Costea loc în casă, s-ar fi mutat toţi la un loc, să vadă cum creşte nepoata lor în pântec un viitor nepot şi strănepot.

Într-o zi, la casa lui Costea s-a oprit o mașină și din ea au coborât un bărbat şi doi poliţişti. S-a dovedit că bărbatul acela era chiar tatăl Taniei, copila şi soţia căruia erau căutate mai bine de un an de zile. Nevasta lui se pornise în ospeţie la mama sa, un sat de la sudul republicii, şi n-a mai ajuns. Rudele s-au îngrijorat şi au început să o caute. Cum a ajuns ea în pădure, nimeni nu ştie, printr-o altă şedinţă de judecată, a fost anulată decizia de adoptare şi Tania a fost luată de părintele ei biologic. Mult timp au suferit Costea şi Ioana despărţirea de copilă, dar au rămas în relaţii bune cu tatăl Taniușei și, ori de câte ori li se făcea dor, puteau s-o vadă.

Vreau să vă mai spun doar atât, a născut Ioana un băiat, peste doi ani, altul, şi la 40 de ani, cel de-al treilea copil a fost fată. Ceea ce s-a pornit dintr-o glumă uite că a reuşit să ajungă o familie adevărată. Astăzi în sat nimeni nu-l mai crede pe Costea bleg.

Lidia BOBÂNĂ

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână