Nenea Visea // OAMENI BUNI

Voi urca şi la anul la volanul automobilului ca să vin de-acasă acasă, atât timp cât voi putea

Pentru Visarion Scurtu viaţa se împarte între Bucureşti şi Chişinău. Născut în satul Dereneu, Călăraşi, a fost nevoit să se refugieze împreună cu întreaga familie în România pentru a nu fi deportaţi. Acum peste ani se simte acasă atât la Bucureşti, cât şi aici, la Chişinău, unde vine în fiecare an pentru a-şi sărbători ziua de naştere şi Paştele.

Marina LIŢA

„Azi e ziua mea de naştere. Am împlinit 80 de ani şi deja de câţiva ani obişnuiesc să vin în Moldova”, ne spune Visarion Scurtu (căruia nepoţii din Basarbia îi spun „nenea Visea”). A venit cu maşina de la Bucureşti şi a adus cu sine biscuiţii pe care nepoţii de la Chişinău îi aşteaptă cu nerăbdare. „Sunt proaspeţi-proaspeţi şi moi. I-au făcut special pentru mine fetele de la cofetăria de lângă casă”, ne îndeamnă bărbatul.

„M-am născut în 1932, în familia lui Petru şi Natalia Scurtu, din Dereneu, plasa Bravicea, judeţul Orhei. Eram al treilea copil din familie, mai aveam două surori mai mari. De tot, am fost şapte copii la părinţi”, începe să depene amintiri, ecouri ale unor evenimente întâmplate mai bine de şaizeci de ani în urmă, dar pentru nenea Visea parcă ar fi fost ieri.

Bedneak, seredneak, kulak şi speculant

„Tata şi mama aveau un magazin micuţ. Tata aducea marfa, iar mama o vindea. Pe urmă părintele meu a aflat de troc, adică femeile din Dereneu îi aduceau ouă şi alte produse, pe care le vindea la Iaşi şi cumpăra de acolo sare şi gaz”, spune acesta.

Nenea Visea susţine că refugierea este o poveste întreagă. „Era greu să se hotărască un ţăran să-şi lase gospodăria şi să plece. Dacă nu plecam ne aştepta Siberia, pentru că în ’40 tata a fost declarat speculant. Când a venit puterea sovietică, a venit un oarecare, numit preşedinte al sovietului sătesc, nu ştia pe nimeni, iar colaboratorii apropiaţi i-au fost evreii. Ei au fost cei care au clasificat ţăranii din Dereneu în bedneaki, seredneaki, kulaki şi speculanţi”, îşi aminteşte bărbatul.

În mai 1944, s-au pornit cu căruţa la Iaşi. „Am ajuns la 24 de ore după ce a avut loc primul bombardament făcut de către aviaţia sovietică. Când să urcăm în trenul care se îndrepta spre Vâlcea, locomotiva se porneşte şi mama împreună cu surorile rămân pe peron. Tata coboară la următoarea staţie, dar, şi aici ghinion – urcă în trenul care ducea spre Ploieşti! Când şi-a dat seama că o ia în direcţie greşită, începe bombardamentul şi garnitura se opreşte în mijlocul unui câmp. Trebuia să ajungem la Lădeşti, Vâlcea, întâmplarea a făcut să ajungem într-o comună la 18 km de Bucureşti. În acea perioadă, fiecare bucureştean avea câte o familie găzduită. După aceasta, tata a găsit o căsuţă modestă cu o cameră pe care a cumpărat-o”, povesteşte nenea Visea.

Odihnă cu coasa în mână

Rugat să ne povestească despre jocurile copilăriei sale, nenea Visea schiţează un zâmbet amar. „Nu prea m-am jucat în copilărie. Mă lăsa şcoala de obosit şi mă lua tata de odihnit. Mă angajam la coasă. Am început pe la 14 – 15 ani. În satul Buciumeni, comuna Buftea, fiind în apropiere de Bucureşti, majoritatea familiilor se ocupau de creşterea cornutelor, pentru că se căuta lapte. Eu cu tata ne angajam la coasă, iar banii toţi îi lua el. Din bani ne lua ce aveam nevoie, îmbrăcăminte”, îşi aminteşte acesta.

Cu toate greutăţile, datorită insistenţelor părinţilor, toţi copiii au făcut studii superioare. „Eu voiam să mă fac şofer. Tata nu m-a lăsat. Zicea să dau la o facultate şi pe urmă dacă vreau pot să fac şi şoferie. Am făcut Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Transporturi, specialitatea material rulant, adică locomotive şi vagoane. Am fost repartizat în ramura tracţiuni. Am fost prima promoţie care am făcut stagiul şi pentru locomotive cu abur, şi pentru locomotive diesel. Deja România introdusese tracţiunea diesel”, spune mândru nenea Visea.

Itinerarul inimii: Bucureşti-Dereneu

Prima dată a revenit în Basarabia în 1958. „Am fost cu mama la Năpădeni, raionul Ungheni, ea fiind de acolo. Având surori, a primit aprobare şi chemare. Am fost în trecere prin Dereneu, satul de baştină. În casa părintească făcuseră club. Am fost la un bal cu mama în casa noastră. După aceea a fost transformat în magazin sătesc. Între 1995 –1997, casa a fost demolată”, comunică trist bărbatul.

A doua oară a venit în 1964, într-o vizită scurtă. „După 1990, vin încoace cu regularitate, în fiecare an de Paşte. Am fost la Consulatul moldovenesc de la Bucureşti şi mi-am exprimat dorinţa de a obţine cetăţenie moldovenească. Mi-au dat un formular şi erau atâtea condiţii acolo care m-au făcut să renunţ”, explică Visarion Scurtu.

Este pensionar. „Sunt responsabil cu timpul liber, nu am un program fix. Dar voi urca şi la anul la volanul automobilului ca să vin de-acasă acasă, atâta timp cât voi putea”, promite ferm nea Visea.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)