NEGURĂ // De ce comuniștilor nu le-a reușit o revoluție antieuropeană la Chișinău

PROTEST COMUNISTI.F.NADEA ROSCOVANUDecizia președintelui Ucrainei, Victor Ianukovici, de a nu semna Acordul de asociere cu UE la Summitul de la Vilnius (29 noiembrie 2013) a provocat mișcări populare. Au existat manifestații care constestau deciziile luate la Vilnius, de data asta însă din considerente opuse, și în capitala moldovenească. Care este însă semnificația acestor două manifestații și cum se explică atât natura, cât și amploarea lor vizibil diferite?

Revoluția ucraineană

În Ucraina, situația a evoluat destul de repede în una revoluționară, semănând în multe privințe cu evenimentele din aprilie 2009 de la Chișinău, care, așa cum știm cu toții, au dus la schimbarea guvernării. Ca și atunci la Chișinău, în centrul Kievului de astăzi, s-a adunat foarte repede multă lume revoltată. Mai târziu, s-au implicat și partidele din opoziție, iar, în câteva zile, participarea populară a atins un număr record. Manifestațiile au dezlănțuit, nu fără intervenția unor provocatori, și niște ciocniri violente cu poliția. Această mișcare populară de stradă era susținută de o activitate de amploare în mediile de masă, mai ales pe internet.

Unele evenimente, cum ar fi întreruperea unei emisiuni populare de talk-show, au făcut credibile zvonurile că puterea politică ar intenționa să impună cenzura, un prim pas ce i-ar permite să instaureze un regim dictatorial.

După decizia de a nu semna Acordul de asociere cu UE, conducerea țării era bănuită că vrea să ducă Ucraina în sfera de influență rusă. În aceste condiții, zvonurile că guvernarea ar putea introduce un regim nedemocratic după model putinist au fost amplificate și de intervenția violentă a poliției din Euromaidan pe 29 noiembrie, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Reacția puterii însă a dat impresia de incoerență și confuzie, căci intervenția în forță a fost urmată de scuze și mesaje contradictorii, ceea ce a creat sentimentul că puterea este slabă și, în curând, va cădea. Lozinca revoluției a început să capete contur real.

Manifestația antieuropeană de la Chișinău

În aceeași perioadă, dar anunțată cu mult timp înainte, avea loc și la Chișinău o manifestație de stradă care trebuia să se termine cu o revoluție, adică cu căderea guvernului și anunțarea alegerilor anticipate. Ca și în cazul manifestațiilor de la Kiev, dar de pe poziții diametral opuse, oamenii adunați în stradă se declarau nemulțumiți de decizia luată de conducerea țării în contextul Summitului de la Vilnius. Atât la Kiev, cât și la Chișinău, manifestațiile aveau în spatele lor susținerea, conform sondajelor, a unei părți considerabile a populației țării. Astfel, susținătorii integrării europene în Ucraina constituie, conform Intitutului Internațional de Statistică din Kiev, 38%, iar în sondajele efectuate în RM, susținătorii Uniunii Euroasiatice constituie și ei o proporție comparabilă de 38% (ADS, 3 noiembrie 2013), chiar dacă mai mică decât proporția adepților moldoveni a integrării europene (42%).

Suportul popular al celor care au ieșit în stradă la Chișinău pentru a manifesta contra parafării la Vilnius a acordului de asociere cu UE ar trebui să fi fost, din acest punct de vedere, similar cu cel de la Kiev.

Revoluția eșuată a comuniștilor moldoveni

Ce am avut însă la Chișinău? Imediat după ceremonia de la Vilnius a parafării de către RM a documentelor de asociere la UE, la Chișinău s-au adunat o mână de activiști ai PCRM care fluturau flamuri roșii, dar și un drapel al UE, fapt care indică o confuzie în rândurile acestor oameni. Ei au blocat o stradă circulată din oraș din preajma sediului delegației UE. Această acțiune a fost simțită de multă lume, căci manifestația crea incomodități locuitorilor orașului care se întorceau seara acasă de la serviciu.

Cu toate acestea, ea nu a prins mai multă forță. Din contra, reportajele din fața locului erau jenante, căci arătau participarea a doar câteva persoane cunoscute ca fiind activiști sau chiar lideri ai PCRM. Astfel, puterea nu a avut nicio dificultate să interzică prin judecată această manifestație și să evacueze corturile și celelalte obiecte care perturbau circulația mașinilor prin oraș.

Revoluția anunțată cu atâta fervoare de către adepții comuniști ai integrării euroasiatice nu a avut loc. Cum se explică acest aparent paradox? De ce la Kiev adversarii deciziei conducerii țării au putut provoca o situație revoluționară, în timp ce la Chișinău adversarii deciziei luate la Vilnius de guvernarea RM nu a fost capabilă nici pe departe de performanțe similare?

Teoria ingineriei revoluțiilor colorate

Cei care sunt adepții teoriilor complotului ar putea avansa ipoteza că la Kiev, spre deosebire de Chișinău, au lucrat profesioniștii revoluțiilor colorate, cei care posedă cunoștințe și cunosc tehnici de transformare a manifestațiilor populare în mișcări revoluționare.

În opinia mea, această capacitate de a crea revoluții pe loc gol doar cu ajutorul unor tehnici este în realitate un mit. Pentru ca să fie posibil de a produce o mișcare de stradă de proporții, e nevoie drept condiție obligatorie să existe un context favorabil. Manifestația a eșuat însă lamentabil în pofida difuzării active pe internet a chemărilor la revoltă și a rezonanței semnificative a acțiunii organizate de comuniști (ei au blocat o arteră importantă din oraș). Acest lucru poate fi explicat prin lipsa acestui context favorabil provocării unei mișcări contestatare de proporții.

Sentimentul injustiției

Care ar fi ingredientele acestui context favorabil ce a lipsit în cazul manifestației de la Chișinău? Ceea ce diferențiază contextul evenimentelor de la Kiev și celor de la Chișinău din aprilie 2009 de cele de la Chișinău din noiembrie 2013 este sentimentul împărtășit al injustiției în urma unui act care are ponderea de a marca cursul istoriei. Atât la Chișinău în 2009, cât și la Kiev în 2013 (și în 2004), oamenii s-au simțit nedreptățiți, chiar mințiți, în primul caz, de presupusele falsificări ale alegerilor, iar în al doilea, de schimbarea bruscă a deciziei de a semna acordul de asociere la UE, care purta semnificația cedării Ucrainei Rusiei. Anume acest sentiment de injustiție i-a scos pe oameni din casă, și nu tehnicile sau manipulările unor experți obscuri ai revoluțiilor.

Legitimitatea cauzei

Dar acest sentiment al injustiției nu poate fi generat decât de o cauză considerată legitimă care este pe cale de a eșua. Cât timp legitimitatea unei poziții este îndoielnică, capacitatea ei de a genera un sentiment sincer de revoltă este destul de limitat. Comuniștii moldoveni, cât și alți politicieni care promovează activ integrarea euroasiatică, încearcă să se plieze pe interesele unor grupuri afectate de integrarea europeană. Astfel, minoritățile etnice, Biserica ortodoxă sau unele grupări economice simt că vor pierde din influența pe care o au în urma integrării europene, dar ei știu în același timp că interesul de lungă durată al societății pe ansamblu este să se integreze în UE.

Bănuielile grupurilor afectate de integrarea europeană

Poziția antieuropeană, în contextul RM, nu are suficientă legitimitate pentru a produce sentimente sincere de revoltă pentru că este erodată de mari îndoieli în ce privește legitimitatea acestei poziții. Astfel, minoritățile rusofone bănuiesc că dorința de a rămâne în sfera Rusiei doar pentru a păstra un mediu lingvistic și cultural confortabil este unul egoist. Creștinii ortodocși bănuiesc și ei că nu poate întreaga societate occidentală să fie chiar așa de diabolică cum o descriu unii preoți eurofobi. Iar producătorii de produse care ar putea să fie afectați de concurența europeană bănuiesc și ei că ar trebui mai degrabă să orienteze eforturile pentru a ameliora produsele lor decât să lupte pentru păstrarea unui statu-quo în care corupția, lipsa de reguli clare și protecționismul domină.

Șansele revoluției antieuropene în RM

În concluzie, adepții integrării euroasiatice nu vor putea să producă o revoluție în RM atâta timp cât ei nu pot provoca sentimentul profund al injustiției în rândul maselor largi ale populației. Manifestarea sinceră a acestui sentiment la grupurile interesele cărora sunt afectate de integrarea europeană este însă limitată în contextul în care îndoielile macină profund legitimitatea poziției lor antieuropene.

The following two tabs change content below.
Lilian Negură

Lilian Negură

Lilian Negură

Ultimele articole de Lilian Negură (vezi toate)