NEGRU // Voronin, acum sau niciodată

Scârţâind, carul „revoluţiei” comuniste se urneşte din loc. Voronin a anunţat personal, sâmbăta trecută, că de luni vor începe protestele zilnice ale PCRM. Vorbind în faţa unui grup de pensionari, el a chemat cetăţenii RM să se adune în faţa oficiilor teritoriale ale guvernului şi ale administraţiilor raionale, să ceară demisia actualei guvernări, care, afirmă el, este una nereprezentativă.

„PCRM nu ascunde că acţiunile respective se vor finaliza cu un marş deschis, naţional spre Chişinău. Scopul marşului va fi impunerea morală a Parlamentului de a demite guvernul şi de a anunţa alegeri parlamentare anticipate”, a declarat liderul PCRM, citat de ziarulnational.md. Vrabia mălai visează. Ieri, a fost linişte în majoritatea centrelor raionale, simpatizanții PCRM nu s-au grăbit să iasă la proteste. O superstiție mai veche spune că nu e bine să începi de luni un lucru neplăcut.

Spectrul codului penal

Comuniştii se pregătesc de „revoluţie” de la începutul anului trecut. Ei planificau să scoată oamenii în stradă pentru a împiedica alegerea preşedintelui RM, la 16 martie 2012, dar au suferit eşec, moldovenii nu s-au lăsat provocaţi. Flacăra protestelor s-a stins atunci ca un muc de ţigară. Unii „talibani” din PCRM păreau să mizeze la modul serios pe revolta populară, păreau pregătiţi să profite de „energia şi avântul maselor”, dacă acestea porneau la asaltul parlamentului, dar Voronin nu și-a riscat libertatea, ca să organizeze acţiuni care puteau fi calificate drept încercări de lovitură de stat. Spectrul codului penal i-a ținut, după cum se vede, trează conştiinţa, el a mimat elanul „revoluționar”, lăsându-se „dus de nas”, printr-o simplă schimbare a orei de alegere a şefului statului. Liderul PCRM putea să cheme oamenii să se adune în fața Parlamentului mai devreme, la ora 8, în loc de ora 15, dar n-a făcut-o, fiindcă nu-i prea ardea de revoluţie. Îi arde mai mult acum? E puțin probabil.

Dependență reciprocă

Ce coincidenţă! Chemările la revoluţie au fost reluate după o nouă criză din cadrul alianţei de guvernământ, de după vânătoarea fatală din Pădurea Domnească, criză care, au sperat comuniștii, va declanşa alegeri anticipate. Era cât pe ce, dar nu a fost. De altfel, tot atunci şi Moscova a început să-şi manifeste deschis nemulţumirea faţă de perspectiva semnării de către RM a acordului de asociere cu UE. Serghei Lavrov a profitat de vizita Nataliei Gherman pentru a avertiza Chişinăul că va trebui să suporte reacţia economică a Rusiei dacă îşi va urma cursul european. Sincronizarea lui Voronin cu Lavrov sau viceversa nu este întâmplătoare. Ei depind unul de altul. Chiar dacă nu are încredere în Voronin, Moscova are nevoie de PCRM pentru a înlătura guvernarea proeuropeană, fără PCRM, formațiunile lui Dodon, Șelin etc. nu pot face mare lucru. Iar PCRM are nevoie de Moscova pentru a reveni la putere.

O operațiune paramilitară?

Pregătirea de revoluţie (de „catifea”) a fost anunţată, astă-vară, în iulie, în mod solemn, ca o promisiune, în cadrul unei întruniri a activului de partid. Ca să pară cât mai serios, Voronin a dat atunci indicaţii organizatorice concrete, care aminteau scenariul unei operaţiuni paramilitare, diversioniste: „De pe acum toate organizaţiile de partid trebuie să formeze listele celor care, la chemarea partidului, în ziua şi ora stabilite, să vină la Chişinău. De pe acum fiecare organizaţie raională de partid trebuie să pregătească activişti capabili să participe la acţiunile de nesupunere, la acţiunile de protest, capabili să nu se lase provocaţi şi să se folosească cu sânge rece de dreptul lor la ultimul ultimatum popular acestui regim. Întregul nostru potenţial protestatar, toată experienţa noastră cea mai preţioasă a luptei de stradă trebuie îndreptate spre forţarea parlamentului să demită guvernul”, le ceruse Voronin activiştilor.

În august, PCRM a luat o pauză, care a durat până la mijlocul lui septembrie. Dacă presa n-ar fi scris despre organizarea unor tabere de pregătire a tineretului comunist pentru luptele de stradă (aceasta nu mai seamănă a „catifea”!), am fi putut crede că „revoluția” a fost dată uitării. Dar nu a fost. Teatralitatea este un element inerent al politicii, însă, în cazul dat, pare exagerată, falsă, adresată nu atât puterii, nu atât simpatizanţilor comunişti, cât autorilor anonimi ai „piesei”, pe care trebuie să o monteze și să o joace membrii și adepții PCRM. Impresia e că suntem spectatorii unui spectacol care se joacă nu de „amorul artei”, ci de nevoie, din „datoria” de opozant și de „prieten” al Rusiei. Se simte lipsa de inspirație.

La limita trădării

Pentru o revoluție, e nevoie de o situație revoluționară, o știe orice elev care a făcut școală sovietică. Oamenii trebuie să aibă un motiv pentru a ieși în stradă. Voronin (și Ghimpu) vor să profite de cedarea pachetului majoritar de acţiuni ale statului la Banca de Economii și de concesionarea Aeroportului, dar, cu un mic efort de comunicare din partea guvernului, această intenție poate fi dejucată. În condițiile în care salariile și pensiile sunt plătite la timp, când se efectuează indexarea acestora, când economia dă semne de viață, când se construiesc drumuri și alte obiective de infrastructură, e puțin probabil să aibă efect și sperietorile mai vechi – „distrugerea statalității”, „pierderea independenței” -, și mai noi ale comuniștilor: „guvern banditesc, mafiot-oligarhic” etc.

Rămâne miza pe intervenția Rusiei. Va începe ea să-i expulzeze pe muncitorii moldoveni, va opri gazul? Nu este exclus. Kremlinul este disperat, fără Ucraina eșuează proiectul de refacere a URSS, iar la disperare se poate face orice. Dar se va încumeta Voronin să atace guvernul în condițiile unei agresiuni economice și politice rusești? L-a și atacat. Însă există o linie dincolo de care el și „talibanii” săi vor deveni trădători. El nu poate să nu conștientizeze că, făcând jocul Rusiei, realizând scenariile ei, creează premisele unor confruntări de stradă, căci, într-un asemenea caz, adepții integrării europene ar putea sări în apărarea Coaliției Proeuropene (nu mă refer la inițiativa lui Filat de a organiza o manifestare pașnică „de amploare”, în sprijinul integrării europene). Atunci „revoluția” comunistă va trebui să-și facă drum printre baricade.

De ce nu are răbdare Voronin să aștepte până la încheirea mandatului actualului parlament, peste un an de zile? Fiindcă vremea lui se duce, s-a și dus. Rolul său este unul secundar. Fiindcă până atunci popularitatea partidelor de la guvernare va crește din nou, dacă liderii CP nu vor face prostii. Nu există siguranța că PCRM va putea reveni la putere vreodată. Acum, când guvernarea proeuropeană se află în „convalescență”, e momentul critic, acum e șansa. Acum sau niciodată.

Nicolae Negru

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)