Negru // O întâlnire electorală cu Băsescu

Am participat şi eu, cu alţi jurnaliştii şi bloggeri moldoveni, la întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu. Ni s-a pus la dispoziţie sala de conferinţe a Institutului de Politici Populare, aflat pe strada Alecu Russo din Bucureşti, fapt care poate să conteze pentru amatorii de simbolism moldovenesc. Mi-a sărit în ochi discreţia agenţilor de pază. Nu erau decât doi, inclusiv o femeie, care ne-au supus unei sumare proceduri de verificare a genţilor şi unei „perieri” cu detectorul de metale.

Era energic şi grăbit

E prima dată când l-am văzut de aproape pe actualul preşedinte român. Era îmbrăcat simplu, în cămaşă tricotată, mâneca scurtă, arăta energic şi grăbit, iar în privire, în trăsăturile feţei bronzate de soare se ascundea încordarea sportivului pregătit pentru un meci important. La fel de încordat o fi arătat căpitanul Băsescu pe nava sa, pe timp de furtună. El însuşi a invocat experienţa marinărească, vorbind despre măsurile de austeritate adoptate în 2009, pentru a salva România, care ar fi avut o soartă mai grea decât a Greciei, fiindcă nu se află în zona euro, şi nimeni nu s-ar fi grăbit să-i vină în ajutor. Ca să salvezi echipajul, trebuie să salvezi nava, a precizat preşedintele Băsescu.

 

Motivul suspendării

 

Iată ce a răspuns, rugat să explice pentru basarabeni motivul suspendării sale: „Suspendarea s-a produs pentru că prea mulţi politicieni din Parlamentul României nu au acceptat ideea că nimeni nu este mai presus de lege. Şi când oameni extrem de importanţi, ca Iacubov, Sorin Ovidiu Vântu, fostul ministru al Agriculturii Mureşan, fostul premier Năstase au fost condamnaţi şi încarceraţi, solidaritatea hoţilor s-a manifestat. Hoţii şi-au presat doi lideri de partid slabi şi au decis să meargă pe ideea suspendării. … Vreau să vă fie foarte clar, dacă preşedintele nu ar fi fost cel care numeşte procurorul general, adjuncţii săi, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu aş fi fost suspendat….”. Cu toate acestea, Băsescu nu a exclus perspectiva unei coabitări cu premierul Ponta, în cazul revenirii sale la Cotroceni.

 

Nu se spovedeşte

 

S-a eschivat să răspundă la întrebarea dacă îşi reproşează ceva în legătură cu suspendarea (în parlament îşi exprimase regretul în legătură cu nişte declaraţii care fuseseră considerate xenofobe), „Nu mă spovedesc decât la preot”, a replicat el. „Sunt destule lucruri pe care mi le reproşez, dar pentru că încă nu mi-am terminat mandatul nu o să le listez.” De asemenea, nu a vrut să dea aprecieri comportamentului mass-mediei şi societăţii civile în scandalul cu demiterea sa.

 

A preferat să vorbească despre RM

 

E de înţeles de ce a preferat să vorbească despre relaţiile prioritare cu RM. Din păcate, colegii noştri au înghiţit „nada”, întreţinând o discuţie cu puţine elemente de noutate, pe teme abordate nu o singură dată – cetăţenie, burse, interconexiunea energetică, integrarea europeană, „limba moldovenească”. Băsescu s-a referit şi la problema Mitropoliei Basarabiei, menţionând că „înregistrarea parohiilor se face foarte greu, e oarecum blocată” şi că există „probleme administrative legate de restituirea proprietăţii Mitropoliei, confiscate de puterea sovietică”, exprimându-şi convingerea că problemele respective se vor rezolva mai uşor atunci când Republica Moldova şi România se vor uni în interiorul UE”. „Să nu fie o interpretare greşită – ne vom uni aşa cum suntem uniţi acum cu Bulgaria, Franţa Germania”, a precizat preşedintele suspendat. Altă dată nu părea să se teamă de „interpretări greşite”.

 

Pe mâna UE

 

Surpinzătoare, cel puţin pentru mine, a fost convingerea sa fermă că RM nu va fi admisă în UE până la rezolvarea problemei transnistrene. Bucureştiul nu va da lecţii, dar speră că Chişinăul va avea înţelepciune cât de departe să meargă cu autonomia Transnistriei, a subliniat Băsescu, referindu-se la subiectul federalizării. Cazul Ciprului nu se mai poate repeta, consideră el. La întrebarea dacă, în această situaţie, soluţia problemei transnistrene nu va fi dictată de Rusia în avantajul său, a răspuns că RM trebuie „să accelereze atingerea criteriilor UE, care dispune de mijloace de negociere cu Rusia”.

 

Limbajul dublu al lui Voronin

 

Faptul că l-a ajutat pe Voronin în campania electorală din 2005 nu îi provoacă remuşcări, deoarece „un timp a mers bine, chiar atunci s-a pus postamentul unor discuţii cu privire la un parcurs european al RM”. Limbajul dublu al lui Voronin – „una îmi spunea mie, una Bruxelles-ului, alta Moscovei” – a servit pentru promovarea RM în UE, liderul PCRM neputând să nege ceea ce spunea public. Dacă se aştepta până la venirea AIE, astăzi nu s-ar fi ajuns la etapa negocierii Acordului de Asociere şi a altor documente bilaterale, i-a explicat lui Vasile Botnaru.

Un tip calculat

În general, impresia, după întâlnirea de circa o oră, e că în spatele sincerităţii, jovialităţii şi accesibilităţii, a risipei de emoţii şi gesturi, se ascunde un om calculat, care spune nu ceea ce gândeşte, ci numai ceea ce crede necesar, alegând cu iscusinţă „registrul” potrivit, de la cel serios, la ironic, glumeţ sau acid, sarcastic. Nu pretinde şi nu se teme să nu pară elegant sau fair play, loveşte fără nicio reţinere, necruţător în adversarii săi. Când a venit vorba despre vizita lui Ponta la Chişinău, Băsescu a reacţionat imediat: „Să aveţi grijă să nu vă mintă. Şi-a plagiat biografia, are masterate pe care nu le-a făcut. Nu ştiu, poate şi-a plagiat şi anul naşterii. Omul ăsta poate fi chiar el însuşi un plagiat”. Nu s-a oprit însă aici, deşi poate ar fi trebuit, comparându-l pe premierul României cu Voronin, învinuindu-l de „mentalitate comunistă, bolşevică”, spunând că partidul său e „din aceeaşi familie cu comuniştii”, ca şi cum jurnaliştii din sală aflau pentru prima dată despre social-democraţi. Părea un exces alimentat de azart.

O impresie greşită

La începutul discuţiei Băsescu sugera că ar putea să nu mai revină la preşedinţie, dorind într-un fel să-şi ia rămas bun de la cetăţenii RM, cu care a avut o relaţie specială: „Sunt într-un moment dificil din punct de vedere politic, cine ştie cum va fi pe 29 iulie, şi de aceea sunt câteva lucruri care aş vrea să le spun cetăţenilor RM.” Şi-a încheiat însă discuţia exprimându-şi convingerea că, în pofida sondajelor, „misiunea imposibilă” de a câştiga referendumul îi stă în putere. Semăna iarăşi cu un marinar care promitea să învingă furtuna.

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)