NEGRU // Filat, pocăitul, Voronin, doctor honoris causa?

Filat trăieşte zile grele. „Marea împăcare” cu Plahotniuc i-a dezamăgit profund, i-a înfuriat pe unii din simpatizanţii săi, care s-au grăbit să arunce cu pietre în direcţia sa. Alţii l-au declarat mort din punct de vedere politic, deoarece, cred ei, liderul PLDM a cedat în faţa mafiei, el trebuia să lupte până „la capăt”, până ce adversarul său nu era pus la închisoare. Revolta este firească şi înţeleasă, dar nu neapărat sinceră. Există şi o tainică bucurie, „împăcarea” este în folosul forţei a treia, a celor care trâmbiţau că „toţi sunt o apă şi un pământ”. (S-ar putea însă ca roadele muncii lor să le culeagă alţii.)

Un detaliu important

Dezamăgiţilor şi furioşilor le scapă un detaliu important: Filat nu avea cum să meargă „până la capăt”. El nu dispunea de probe, nu a prezentat nici una, în timp ce Plahotniuc are la dispoziţie DNA şi Procuratura Generală. Mişcarea PLDM de demitere a lui Plahotniuc a ridicat de la bun început un mare semn de întrebare: era rodul unei strategii bine gândite sau al unei euforii, al unui impuls de moment legat de demiterea procurorului general de atunci, Valeriu Zubco? S-a dovedit a fi un impuls, un puseu emotiv, inexplicabil pentru un politician „pragmatic”, cum este considerat liderul PLDM.

Dacă „până la capăt” înseamnă alegeri anticipate, PLDM era în mod vizibil dispus să le declanşeze, dar aceasta ar fi însemnat să nesocotească UE şi România, obiectivul integrării europene. Care politician raţional, responsabil şi-ar putea permite acest pas echivalent cu împingerea RM în braţele Rusiei? Soarta lui Voronin este de învăţătură în acest sens. Nu de arbitrajul alegătorilor s-a temut el, ci de eventuala încălcare a unor angajamente.

O bătălie pierdută nu înseamnă pierderea războiului. I-a fost dificil să-şi calce pe inimă şi să-şi recunoască înfrângerea, cerând scuze de la Plahotniuc, dar, probabil, altă cale de reconstituire a AIE nu exista. Filat a plătit pentru un gest nobil în aparenţă, dar necugetat, inexplicabil din punct de vedere tactic şi strategic, pe care îl mai încercase în 2011. S-a comportat ca un publicist, ca un blogger, care dă totul pentru un moment de glorie. Şi a auzit „glontele” sorţii şuierându-i pe la tâmplă. Să sperăm că nu l-a speriat cu totul, dar că l-a făcut mai atent la realitate.

Invitat la ULIM

Pe de altă parte, Vladimir Voronin a fost invitat săptămâna trecută să vorbească în faţa studenţilor şi corpului profesoral de la ULIM. Se vede că perspectiva alegerilor anticipate îi dă fiori rectorului universităţii, şi acesta se grăbeşte să-şi reconfirme, pentru orice eventualitate, loialitatea faţă de PCRM. Astfel, el plăteşte un tribut sondajelor de opinie privind intenţiile de vot, căci, în afara domeniului politic, Voronin nu s-a remarcat prin nimic. Principalul comunist nu le poate oferi studenţilor decât experienţa sa de nomenclaturist sovietic şi afacerist politic care profită de nostalgiile unei părţi din populaţia RM. Invitarea sa a fost o acţiune de natură electorală, care trebuie evitată în instituţiile de învăţământ, dar, se vede, reflexele conjuncturiste ale celor de la ULIM sunt mai puternice decât bunul-simţ, ca să nu mai vorbim despre regulamentele Ministerului Educaţiei.

„Lingvistica” lui Voronin

Ca tâlharul care îşi fură propria căciulă, ca să nu-şi piardă dexteritatea, dl Voronin nu a rezistat tentaţiei de a se manifesta şi ca „lingvist”, ca mare apărător al limbii şi al „statalităţii” moldoveneşti, ameninţată, în opinia sa, de România şi românism. Periodic, ne revine să suportăm lecţiile de „patriotism” din partea unor foşti ieniceri ai URSS, rusificatori şi rusificaţi, care deplâng destrămarea imperiului rus, dar speculaţiile lingvistice ale liderului comunist, incursiunile în istoria limbii române au fost mai impertinente ca niciodată.

El a declarat, cu inocenţa bravului soldat Švejk, că „limba română ca atare nu există şi nu a existat niciodată. România când s-a format ca stat a luat limba noastră moldovenească şi a numit-o română pentru că statul se numea România… Întrebaţi românii de peste Prut cum numesc limba lor în România – limba moldovenească”.

Scopul acestor declaraţii a fost, ca de obicei, sporirea puterii patriotismului local, moldovenesc, în contrast cu cel general, panromânesc. În esenţă, nu e nimic nou, dl Voronin a mai spus că limba moldovenească este mama limbii române şi că Moldova este mai veche decât România. Nouă este nuanţa că „românii de peste Prut (ceea ce înseamnă că există români şi dincoace de Prut) îşi numesc limba lor – moldovenească. Ideea pe care a vrut să o transmită e că nu RM trebuie să modifice denumirea limbii oficiale, ci România trebuie să schimbe denumirea limbii în moldovenească. Se mai poate deduce şi altceva, o idee care îl va oripila: că pe ambele maluri ale Prutului se află acelaşi popor. De ce să nu ne unim?

Da, limba română literară a avut mai multe „mame”, graiuri regionale, inclusiv cel moldovenesc. Moldoveneasca nu e singura „mamă” a limbii române. În Muntenia, în Ardeal, nu se vorbea moldoveneşte, dar pe înţelesul moldovenilor. Dacă ar fi vorbit limbi diferite, nu se mai uneau Moldova şi Muntenia (Valahia). Istoria nu începe de la legenda lui Dragoş şi, cu atât mai mult, nu din 1812 sau 1940. Cum se numeau moldovenii şi limba lor înainte de formarea Moldovei? Răspunsul e acolo.

„Debitări insultătoare”

Unii studenţi au reacţionat părăsind sala, alţii au râs, dar nimeni nu a comentat spusele lui Voronin. Întâmplător, am dat, pe un site, peste informaţia că „studenţii şi profesorii, reprezentanţi ai Rectoratului, Senatului, Decanatului Facultăţii de Litere – Catedra Filologie romanică (limbile franceză, spaniolă, italiană, română, latină), Catedra Filologie Germanică (limbile engleză şi germană), Catedra Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării) de la ULIM se „desolidarizează” de „debitările insultătoare rostite de primul secretar al comuniştilor moldoveni, tov. Voronin la întâlnirea recentă cu studenţii şi corpul profesoral” al acestei universităţi, dar în declaraţia respectivă nu se precizează despre ce e vorba.

Sigur, putem trata declaraţiile lui Voronin ca elucubraţii, stupidităţi, ca „debitări insultătoare”, dar, din punctul nostru de vedere, ar fi o greşeală să le ignorăm. Lingviştii trebuie să-şi facă datoria şi să explice unde trişează dl Voronin. El nu este atât de inconştient încât să nu înţeleagă ce spune. De ce recurge el la aceste semi-prostii? După ce Moscova şi-a manifestat şi ea îngrijorarea faţă de posibilitatea „înlocuirii limbii moldoveneşti cu limba română”, campania în apărarea „limbii moldoveneşti” conţine elementele unei operaţiuni externe cu bătaie lungă.

Nicolae Negru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)