NEGRU // Demonizarea RM

Moscova ne ţistuieşte din nou. Nu numai că nu avem dreptul să cerem retragerea trupelor ruse de pe teritoriul nostru, nici să ne exprimăm insatisfacţia în legătură cu prezenţa lor nu se poate.

Karasin, supărat pe Gherman

Zilele trecute, viceministrul de Externe, Grigori Karasin a apostrofat-o pe Natalia Gherman, noul ministru al diplomaţiei noastre, pentru că, acum trei ani, a avut „imprudenţa” să spună, la o întâlnire închisă, că aflarea în Transnistria a unui singur soldat rus cu un kalaşnikov, sub steag rusesc, este ilegală, sfidează Constituţia RM. Informaţia vine de fapt dintr-o singură sursă, pe care, personal, nu o pun la îndoială. (Este vorba despre editorialistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, de la „Gândul”.) Oricum, regula bunei practici jurnalistice dictează să întrebi şi persoana vizată în ştirea pe care o difuzezi. Presa rusă nu numai că nu a făcut acest lucru, ci a trişat în mod premeditat, a falsificat în mod grosolan informaţia respectivă, prezentând spusele Nataliei Gherman ca pe o declaraţie recentă, din scaunul de ministru de Externe, iar Karasin, a profitat din plin de această minciună, ca să se răstească molotovist, să ne dea o lecţie de „bună purtare” de pe crenelurile Kremlinului, nouă şi Occidentului. Ba mai mult. Interviul său, difuzat de RIA-Novosti, lasă impresia unui început de campanie de demonizare a RM, după modelul aplicat Georgiei.

Trei mesaje

Iată ce le transmite dl Karasin ruşilor şi „lumii întregi”:

1. Trupele ruse se află legal pe teritoriul RM, ele „nu au fost introduse de nicăieri”, existând acolo în momentul când RM şi-a obţinut suveranitatea. Prin urmare, faptul că Chişinăul nu şi-a dat acordul pentru staţionarea lor nu este relevant. „Atacurile critice” la adresa prezenţei militare a Federaţiei Ruse pe teritoriul RM, pe care le aplică „unii” în Chişinău şi într-un şir de capitale europene, sunt „învechite şi incorecte”. Nu numai contingentul de pacificatori, dar şi cel care are în sarcină paza depozitelor militare de la Cobasna, ambele componente ale prezenţei militare ruse sunt derivate din cauza nereglementării conflictului, afirmă dl Karasin. Accentul care se pune mereu pe faptul că trupele ruse „nu au un statut juridic” îi displace profund. Urmând această „logică”, în trecut, unii reprezentanţi oficiali ai RM au ajuns să folosească termenul „ocupaţie”, ceea ce Rusia nu acceptă. „Pentru partea rusă sunt absolut inacceptabile orice încercări de a arunca o umbră asupra eforturilor pacificatoare ale Rusiei”. E un avertisment serios pentru cei care pun la îndoială sinceritatea Moscovei în problema transnistreană.

2. E vina „părţii moldoveneşti” în faptul că trupele ruse nu pleacă din RM. Înaltul funcţionar acuză de facto Chişinăul de blocarea reglementării politice. Chişinăul şi-a „radicalizat poziţia”, „renunţă nu numai la acordurile din ultimii 20 de ani, ci şi la soluţiile, coordonate deja după reluarea, în septembrie 2011, a negocierilor oficiale în formatul „5+2”, afirmă Karasin. El nu aduce niciun exemplu şi, „fireşte”, nu pomeneşte despre angajamentul pe care Rusia l-a luat la summitul OSCE de la Istanbul, în 1999, fără să lege atunci retragerea trupelor sale de procesul reglementării politice pe Nistru. Astfel, înaltul funcţional al MID-ului îi „demască” pe moldoveni „răi”, în raport cu ruşii „buni”, care duc toată povara reglementării transnistrene.

3. Chişinăul încearcă să-şi „decline responsabilitatea” faţă de acordul moldo-rus din 1992, privind reglementarea paşnică a conflictului. Cum? Iarăşi dl Karasin nu intră în detalii. Dar cetăţeanul rus poate să „intre la idee” că „fasciştii” moldoveni pun la cale ceva rău, urzesc un război.

Răspunsul la întrebare

E grăitor că dl Karasin se avântă să comenteze o declaraţie ipotetică, dar se declară nepregătit, din lipsă de informaţie, să se pronunţe asupra intenţiilor separatiştilor transnistreni de a „delimita frontiera de stat” cu RM. (Această iniţiativă îl nelinişteşte mai puţin decât controlul migraţiei pe Nistru, efectuat de Chişinău, i-a spus-o Ambasadorului RM la Moscova, Andrei Galbur.)

Demonizarea RM, a actualei guvernări nu se face doar cu forţele MID-ului. Am ilustrat acest lucru în comentariul din numărul trecut al JURNALULUI, în baza unui interviu acordat de liderul PCRM televiziunii ruse de stat, Rossia 24. Maşina propagandistică imperială este pusă în funcţiune pentru a spori mânia ruşilor (şi a moldovenilor) faţă de guvernarea proeuropeană a RM şi, implicit, UE şi reprezentanţii săi (aceasta e o temă aparte).

Acum avem răspunsul la întrebarea de ce a purces Moscova la modernizarea trupelor sale din Transnistria şi de ce le-a furnizat armament greu. A făcut aceasta ca să dea mai multă pondere cuvintelor dlui Karasin. Să vedem dacă i-au înţeles mesajul deputaţii moldoveni întruniţi joi într-o şedinţă dedicată evenimentelor îngrijorătoare din regiunea transnistreană.

Evocarea războiului ruso-georgian, din august 2008, în contextul evenimentelor actuale din RM, li se pare unora fantezistă, exagerată. Dar, dacă închidem ochii, soldatul rus cu kalaşnikov, pe Nistru, nu dispare. Armele împuşcă, ne prevenea Cehov. El se referea la teatru, e adevărat. Dar viaţa bate filmul, în ultima vreme.

Nicolae Negru

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)