NEGRU // AIE, mai mult decât un eşec

Vlad Filat a scris un articol despre Alianţa pentru Integrare Europeană. Despre reuşitele şi eşecurile acesteia. Este o iniţiativă lăudabilă. Intervenţia în discuţie a unei persoane care poate spune lucruri inedite despre modul de funcţionare şi motivele prăbuşirii guvernării AIE era necesară. Doar că dl Filat, din păcate, nu le-a spus. Scopul său a fost punerea în lumină a realizărilor, a experienţei pozitive umbrite de eşecurile lamentabile ale guvernării precedente. De aceea, probabil, demersul său analitico-publicistic, apărut pe site-ul politicon.md, a rămas neobservat.

Albia şi copilul

Există fireşte riscul ca neajunsurile unei guvernări de coaliţie să ne împiedice să vedem şi părţile ei pozitive inerente, ca, odată cu apa murdară, să fie aruncat din albie şi copilul. Însă, în cazul AIE, unele lucruri s-au schimbat în bine prin simpla înlăturare a comuniştilor de la putere, care instauraseră un regim de tipul celui belarus. Guvernul, autorităţile locale, justiţia, mass-media publice funcţionau după tiparele sovietice. Reuşitele despre care vorbeşte Filat, apropierea de UE, proiectele de infrastructură, sociale, dezvoltarea mass-media, întreaga „poveste de succes” pare să se fi „întâmplat”, să fi fost mai mult rezultatul unor circumstanţe favorabile, decât al unui efort conjugat din partea formaţiunilor AIE. Lucrurile nu au mers strălucit atunci când apropierea de UE le cerea partidelor AIE unele sacrificii electorale, cum a fost, de exemplu, cazul cu legea şanselor egale. Într-un moment, se crease impresia că liderii PD se solidarizaseră cu cei care protestau împotriva adoptării legii antidiscriminare. Şi nici atitudinea unor lideri faţă de mass-media nu poate fi considerată model.

Eterogenitatea nu este o caracteristică proprie doar AIE, majoritatea coaliţiilor ce guvernează astăzi în ţările europene sunt compuse de partide aflate la diferite poluri doctrinare (social-democraţii, liberalii şi conservatorii în România, conservatorii şi liberalii-democraţii în Marea Britanie, social-democraţii şi partidul de dreapta Poporul Libertăţii al lui Berlusconi în Italia, creştin-democraţii şi social-democraţii în Germania…) Diferenţa o face cultura politică, corectitudinea partenerilor unul faţă de altul, comunicarea, tăria de a înăbuşi puseurile de rivalitate, procedurile de găsire a unui numitor comun în chestiunile divergente, responsabilitatea şi prioritatea interesului public faţă de cel partinic…

Nişte „cocoşi”

Toate acestea le-au lipsit liderilor AIE. Filat nu explică în ce mod eterogenitatea doctrinară a împiedicat reformele economice, mai ales dacă acestea au fost incluse în programul de guvernare. Sau e vorba despre cele neincluse? El se referă la „numeroase cazuri când interesele economice fie s-au intercalat cu cele politice, fie au fost puse deasupra acestora”, dar, iarăşi, nu specifică despre ce este vorba, probabil, fiindcă nu doreşte să pericliteze funcţionarea actualei Coaliţii Proeuropene. În lipsa exemplelor, spusele sale nu au efectul scontat, creează impresia unei justificări camuflate, pe contul altora. Ne aminteşte despre cele două atacuri sterile, provocatoare şi chiar iraţionale prin lipsa lor de pregătire, la adresa lui Plahotniuc.

Eşecul principal al AIE nu este de natură economică sau socială, fiindcă majoritatea cetăţenilor sunt capabili să înţeleagă că în câţiva ani nu poţi face minuni economice. Dar cel puţin poţi încerca. Marea dezamăgire e că Alianţa nu părea să fi încercat, să-şi fi fixat această prioritate. Prioritatea fiecărui lider părea să fie lupta cu partenerii săi, călcând peste orice. Principalul eşec este mult mai grav decât un „simplu” eşec economic: alegătorii s-au ales cu percepţia că democraţii nu sunt capabili să guverneze, că sunt un focar de instabilitate, de ceartă, de interese meschine, de jocuri politice, de corupţie… Iar de la iubire până la ură e un singur pas.

Fără comunişti

Dacă privim lucrurile din acest unghi de vedere, Vlad Filat a pierdut cel mai mult, fiindcă în el şi-a investit încrederea cel mai mare număr de alegători. Potenţialul lui Mihai Ghimpu şi al lui Marian Lupu, care fusese până atunci spicher, erau, în general, cunoscute. Ieşirea în prima linie, din umbra lui Diacov, a liderului PLDM, cu o echipă de politicieni de nouă generaţie, a provocat aşteptările cele mai mari. Rezultatul de aproape 30 la sută pentru PLDM în alegerile din 28 noiembrie 2010 exprima un început de revoluţie anticomunistă în mentalul moldovenilor. Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti căpăta contururi clare, devenea o realitate nouă. Dar nu a devenit.

Atmosfera din cadrul AIE a depins în primul rând de Filat. El a dat tonul. Greşeala sa e că se comporta de parcă Lupu şi Ghimpu au ajuns la guvernare pe umerii săi şi trebuie să-şi manifeste recunoştinţa pentru aceasta, să se comporte ca nişte „rude sărace”. Ghimpu şi Lupu, la rândul lor, considerau greşit că nu-i datorează nimic PLDM-ului şi că au dreptul să conducă şi ei guvernul, că prim-ministrul trebuie să se consulte mereu cu ei.

Se putea găsi o cale de mijloc în această situaţie, dar Filat nici măcar nu a încercat să-l „cucerească” pe Ghimpu, să-l facă aliat, ceea ce demonstrează că liderul PLDM nu îşi calcula mişcările viitoare. În articolul citat el se referă, iarăşi la modul abstract, la lipsa de comunicare, dar nu a fost doar aceasta. La început a fost o permanentă încercare de a-şi eclipsa partenerii, de a demonstra lipsa lor de semnificaţie în actul guvernării (scandaloasa asumare de răspundere a guvernului, în loc de adoptarea în parlament, a unei iniţiative de asistenţă socială, cămaşa de culoarea drapelului PLDM, împăcată în timpul întâlnirilor cu locuitorii din satele inundate de pe malul Prutului).

Lipsa de strategie

Lipsa de strategie, improvizaţia, diletantismul s-au manifestat mai cu seamă prin actul ieşirii PLDM din AIE. Ca, ulterior, să se facă PD-ului cedări şi mai mari, decât cele pe care le denunţase (fără dovezi) la desfiinţarea AIE, care cedări, apoi, să le anuleze în complicitate cu PCRM. Aceste viraje nu au trecut neobservate de alegător. În plus, poziţia PLDM a fost şubrezită puternic de interceptările convorbirilor sale şi ale altor lideri PLDM cu şeful fiscului. Cele cinci luni de criză politică au prezentat mai mult decât un eşec. A fost un dezastru moral, o „trecere în revistă” a ticăloşeniei şi prostiei liderilor AIE.

Nu numai AIE, Republica Moldova ajunsese de râsul presei internaţionale. „Washinton Post” publicase un articol despre „o vânătoare de mistreţ eşuată care a răsturnat guvernul Moldovei şi ar putea să-i aducă înapoi la putere pe comunişti”. Începutul crizei politice era pus pe seama premierului, care „a văzut o oportunitate politică în moartea omului de afaceri”. Unii cititori ai ziarului american observaseră că istoria din RM „pare jenant de asemănătoare cu subiectul unui serial TV şi al unei cărţi de ficţiune „Game o Thrones”, în care o moarte accidentală în drum spre o vânătoare de mistreţi duce la un conflict politic destabilizator şi reinstalarea vechiului regim. Viaţa este mai ciudată decât ficţiunea”, conchidea ironic autorul.

În articolul său, Filat evită acest aspect „ciudat”, bizar, care compromite definitiv biografia AIE. Vom vedea dacă şi biografiile liderilor săi.

Nicolae Negru

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)