NEGRU // Acordul Coaliţiei şi interesul de partid

Publicat, joia trecută, acordul Coaliţiei Proeuropene a atras asupra sa un val de critici, mai cu seamă din partea celora care mizau pe alegeri anticipate. Supărarea lor s-ar fi manifestat oricum, indiferent de conţinutul Acordului. Unii nici măcar nu s-au obosit să compare actualul acord cu precedentul, inventând probleme inexistente. De exemplu, „Adunarea generală a Coaliţiei”, care l-a nemulţumit, nu se ştie de ce, pe un autor, figura şi în acordul AIE 2, doar că se numea altfel, „şedinţa generală”, trebuind să se convoace chiar mai des, o dată la trei luni, pe când acum e prevăzută o periodicitate a întrunirilor de o jumătate de an. Adunarea generală a Coaliţiei nu are cum să facă rău. Comunicarea nu dăunează. Dacă se convoca periodic şedinţa generală, poate că AIE supravieţuia până azi.

Un act „matrimonial”

Sigur, documentul publicat nu ne provoacă entuziasm. Şi nici nu are cum, căci e vorba de un „act matrimonial”, care stabileşte relaţiile unei „căsătorii din interes”, după cum a spus dl Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM. În mod evident, textul reflectă gradul inimaginabil de neîncredere care s-a acumulat între foştii parteneri. Cine s-a fript cu ciorbă suflă şi în apă rece, pe cine l-a muşcat şarpele se teme şi de şopârlă.

În fond, acordul conţine cam aceleaşi hibe pe care le-a conţinut data trecută. În continuare, primul ministru nu va beneficia de gradul de autonomie de care dispun omologii săi din alte state cu guverne de coaliţie. Ordinea de zi a şedinţelor de guvern va fi stabilită la şedinţa prezidiului, care se va convoca cu trei zile înainte de şedinţa guvernului, faţă de două zile de până acum. Chestiunile care nu vor întruni consensul membrilor prezidiului (din care vor face parte vicepremierii) nu vor putea fi incluse pe ordinea de zi, oricât de importante le va considera primul-ministru. Soluţia de compromis va fi căutată în Consiliul Alianţei, care se va întruni cel puţin o dată la două săptămâni. Teoretic, primul ministru este legat de mâini şi de picioare, dar în realitate lucrurile nu par să fie atât de grave. Exemple concrete de divergenţe care au periclitat activitatea guvernului Filat nu cunoaştem, deşi ex-premierul şi-a exprimat nu o singură dată nemulţumirea faţă de existenţa acestei structuri.

Preşedintele lăsat în pace

Noul acord mai fixează că primul ministru nu va putea iniţia demiterea vreunui ministru, decât cu acordul formaţiunii din care acesta face parte. Deşi vechiul acord nu interzicea acest lucru, în realitate primul ministru se confrunta cu împotrivirea celorlalţi lideri atunci când încerca să sugereze necesitatea unor remanieri guvernamentale. Liderul PL i-a spus fără ocolişuri să nu se atingă de miniştrii săi. Deşi mai diplomatic, liderul PD a lăsat să se înţeleagă acelaşi lucru.

În schimb, preşedintele RM a fost lăsat în pace, şi-a recăpătat independenţa, ca ramură separată a puterii. El nu va mai fi obligat să informeze în prealabil Consiliul Coaliţiei despre decretele pe care se pregăteşte să le emită, şi să le supună discuţiei în cadrul Consiliului pe cele care nu sunt agreate de unii membri ai Coaliţiei.

Din punct de vedere organizaţional, nouă, faţă de precedentul acord, este o singură structură: Reuniunea Liderilor Coaliţiei, care se va întruni, „de regulă” săptămânal pentru „a coordona subiectele de pe agenda guvernării şi chestiunile principiale de organizare şi/sau funcţionare a Coaliţiei”. Este, din punctul nostru de vedere, o completare necesară pentru a compensa deficitul de comunicare dintre liderii Coaliţiei de guvernământ, deficit care s-a resimţit acut în AIE-2.

Interesul de partid

Pozitiv este şi faptul că miniştrii îşi vor putea forma de sine stătător echipele, funcţiile de viceminiştri nu vor mai fi partajate pe criterii politice. Membrii coaliţiei s-au obligat să nu admită „subordonarea instituţiilor statului intereselor personale şi de partid”. E adevărat că nu e tocmai clar cum vor realiza acest lucru. Profesionalismul cadrelor selectate nu garantează că ele nu vor acţiona în interes personal sau de partid. La fel şi „delimitarea responsabilităţilor pe domenii de activitate, prin asumarea conducerii instituţiilor respective de către părţile semnatare”, asigură, posibil, o formă mai eficientă de funcţionare a executivului, dar nu şi o protecţie de interesul obscur. Faptul că Centrul Naţional Anticorupţie se află în responsabilitatea tuturor partidelor Coaliţiei sugerează nu numai lipsa de încredere între ele, dar şi inexistenţa unui mecanism, a unor pârghii, care să împiedice subordonarea vreunei instituţii interesului de grup, dacă administraţia acestei instituţii nu este independentă decât formal.

Dacă şi după reformare CNA a continuat să acţioneze în slujba unei persoane, cine poate garanta că simplul fapt al „reformării organelor procuraturii”, prevăzut în Acord, se va solda cu rezultate mai bune? În acord lipsesc, din punctul nostru de vedere, măsurile concrete care să asigure obiectivele declarate, ca să nu apară ulterior interpretări divergente ale sensului „reformelor” respective.

Propria cale

În general, se pare că în RM se consolidează o „cale proprie” în ce priveşte funcţionarea coaliţiilor de guvernământ. În loc să preluăm modelele occidentale, noi preferăm să inventăm „roata” autohtonă. În loc să se simplifice, relaţiile dintre formaţiunile politice din cadrul Coaliţiei se complică, formându-se structuri intermediare, care dublează funcţiile structurilor oficiale. Un exemplu: „Consiliul parlamentar” al CP dublează de fapt funcţiile Biroului Permanent al Parlamentului, în care intră reprezentanţii tuturor fracţiunilor. La neîncrederea care macină legăturile fireşti dintre participanţii la procesul decizional se adaugă şi efectul trecerii liderilor pe planul doi. Teama lor instinctivă de a nu fi marginalizaţi, excluşi de la luarea deciziilor îşi spune cuvântul în document, determinându-i creşterea volumului.

Nicolae Negru

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)