„Ne impresionează mult copiii basarabeni care învaţă la şcoala de limbă română din Atena”

Interviu cu Monica Săvulescu Voudouri, scriitoare, sociolog (România/Grecia)

Monica Săvulescu Voudouri este o figură culturală internaţională, născută în România. Doctorat în filozofie la Bucureşti. A publicat mai multe volume în România. Din anii 1980 se afirmă profesional în Olanda ca sociolog european, tema: socio-psihologia imigraţiei. Stabilită recent în Grecia. Autoare prolifică de proză, eseu, poezie, tradusă în mai multe limbi. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. Preşedintă fondatoare a Societăţii Culturale „Balkania Contemporană” (Atena).

 

 Irina NECHIT

–       Stimată dnă Monica Săvulescu Voudouri, v-aţi născut în România, dar trăiţi în Grecia. Cât de important a fost pentru Dvs. să vă regăsiţi rădăcinile greceşti? Astăzi vă consideraţi româncă sau grecoaică?

Grecia este a doua mea ţară de emigraţie. Iniţial, am emigrat în Olanda, dar cu un soţ grec. Pentru că m-am format ca intelectual în Romania, mă consider româncă. Unamuno spunea că aparţii ţării în limba căreia ţi-ai dat bacalaureatul. Soţul meu era mult mai mult decât mine obsedat de rădăcinile mele greceşti. Încă din prima zi, când a constatat fără drept de apel că trăsăturile mele fizice sunt pronunţat greceşti. Am plecat din România în timpul dictaturii, fiindcă, măritată fiind cu un străin, dictatura lui Ceauşescu ne făcea viaţa imposibilă. Am trăit în Olanda 25 de ani, iar la pensie m-am stabilit în Grecia. Nu există ţări de emigraţie bune sau rele. Nu ştiu dacă înaintaşii mei sunt cauza, dar eu printre greci pot trăi. Sunt permisivi, au simţul convivialităţii, ştiu din viaţa de zi cu zi, şi nu din teorie ce înseamnă acel „togetherness” – un concept care revoluţionează în ultima vreme sociologia, considerându-se că numai prin redeşteptarea sentimentului comunitar omenirea se va salva de la dezastru ( nu economic, bineînţeles, ci sufletesc şi moral). Şi-apoi, mi se pare un dar de la Dumnezeu să trăiesc într-o ţară cu palmieri, cu soare şi cu o mare atât de albastră.

–       Continuaţi să vă scrieţi cărţile în limba română. Cum reuşiţi să păstraţi legătura cu limba română acolo, în Grecia?

Relaţiile dintre aceste ţări au fost şi sunt foarte strânse. Avem o mare parte de istorie comună, care se face simţită în toate împrejurările. Sunt mulţi greci care au trăit în România şi s-au întors după sute de ani în patria lor. Emigraţia ultimelor decenii a mai redus prestigiul diasporei româneşti. Dar, în cercurile lor, românii duc viaţa intelectuală pe care o duceau şi în ţară, citesc mult, îşi împrumută cărţile şi sunt la curent cu literatura şi traducerile din ţară, merg la filme, la concerte.

–       Cum v-a venit ideea de a deschide o şcoală pentru copiii emigranţilor din România şi Republica Moldova?

M-am asociat cu un om harnic şi de mare probitate. Şcoala este o iniţiativă comună a societăţii Culturale „Balkania Contemporană”, al cărei preşedinte sunt eu, şi al asociaţiei „Armonia”, al cărei preşedinte este doamna Manuela Marinescu. Doamna Marinescu a intrat în acest proiect oferindu-i sediul şi tot ce ţine de administraţie şi organizare, eu am adus de la Balkania cadrele didactice şi mi-am asumat calitatea învăţământului. Şcoala a funcţionat experimental un an (2010–2011), ne-a oferit mari satisfacţii şi o consider un proiect serios şi util. Copiii emigranţilor trebuiesc sprijiniţi pentru a face faţă şcolilor greceşti, în cazul în care rămân aici şi în acelaşi timp trebuie susţinuţi educaţional, în cazul în care se întorc în România sau Republica Moldova. Neşcoliţi ca lumea, există pericolul ca ei să îngroaşe rândurile marginalilor sociali, atât în ţara gazdă, cât şi în ţara de origine.

–       Toate materiile se predau în limba română?

Se predau 14 materii, majoritatea în limba română (excepţie făcând, desigur, orele de greacă, engleză, franceză, germană şi spaniolă). Apoi mai există câteva grupuri de adulţi, unii, români, învaţă greceşte, alţii, greci, învaţă româneşte. Şcoala a funcţionat cu un număr de aproximativ 165 de înscrişi. Lucrează 14 profesori, în sistem de voluntariat în acest prim an, experimental. Curriculumul cuprinde matematica, româna şi greaca, franceza şi engleza pe mai multe nivele, apoi cultură şi civilizaţie, germană, spaniolă, computer, desen şi arte plastice, muzică (teorie şi instrument), dans clasic şi aerobic, karate.  

Aveţi susţinere din partea guvernelor din România şi Republica Moldova? Vi se plătesc salarii? Sau e doar muncă de voluntariat?

Nu avem niciun sprijin financiar din partea nimănui, ceea ce va pune această minunată iniţiativă în pericol şi va face neavenit efortul nostru (enorm!). Şcoala funcţionează numai sâmbăta şi duminica. În fiecare weekend lucrăm de dimineaţa până seara. Am făcut-o din toată înima. Şcoala este gratuită, se adresează unei pături dezavantajate social.

Criza ne atinge însă şi pe noi şi acest romantism al voluntariatului pare totuşi depăşit (ca să nu spun desuet), acum, la peste 20 de ani de la revoluţie, când România şi Republica Moldova îşi numără miliardarii şi personalităţile lor din politică şi din economie jonglează, aşa cum citim prin ziare, cu nişte sume pe care nici nu mai ştii cu câte zero-uri să le scrii. Iniţial, am pornit cu un anunţ în care scriam că oferim cursuri gratuite, şi înscriem copiii indiferent de culoarea politică a părinţilor, de etnie sau religie. Ne-am ţinut de cuvânt. Am dovedit că putem s-o facem. Pentru al doilea an am cerut ajutor. Din câte mi s-a comunicat până acum, am cerut de pomană.

–       Criza actuală din Grecia vă pune în pericol şcoala?

Sub multe aspecte. În primul rând, am în vedere situaţia instabilă a părinţilor, care azi au de lucru şi mâine nu au. Apoi, situaţia materială a profesorilor, şi ei nesiguri pe posturile din alte organisme în care lucrează (dacă lucrează), o nesiguranţă care nu le permite un voluntariat perpetuu. Apoi toate celelalte cheltuieli administrative (enorme!) cum ar fi chirie, căldură, electricitate, apă, rechizite şcolare, aparatură electronică, cărţi, activităţi educative (muzee, filme etc.). Ca să nu mai vorbim de consumabile, pentru care se scot din buzunar săptâmânal nişte sume fără de care nu s-ar putea deschide dimineaţa poarta şcolii.

–       Contactaţi cu copii moldoveni? Cum arată ei? Cine sunt părinţii lor?

Ne impresionează mult copiii moldoveni. Sunt foarte sârguincioşi şi au o bună cuviinţă demnă de tot respecul. Constatăm cu admiraţie cât de curaţi şi de eleganţi îi aduc părinţii la şcoală. Şi cât de mult respect primim din partea părinţilor care se ţin la curent cu ceea ce se întâmplă în clasă. La lecţiile de cultură şi civilizaţie îmi adaptez întotdeauna cursul aşa fel încât el să cuprindă şi elemente din cultura şi civilizaţia de dincolo de Prut şi văd că asta le aduce şi copiilor şi părinţilor o mare bucurie. Majoritatea părinţilor nu aparţin mediului intelectual (cel puţin din perspectiva muncii pe care o prestează în Grecia), ci mediului muncitoresc. Probabil cu mari eforturi (vin din cartiere foarte îndepărtate, îi costă mijloacele de transport, care s-au scumpit peste poate, îşi sacrifică singura lor zi de odihnă), cu mari eforturi deci, ne susţin moral şi ne justifică efortul.

–       Cel mai recent roman al Dvs., „Fetele Nikas”, e foarte amplu, emoţionant, spectaculos şi are deja cronici elogioase în România. De ce aţi decis să vă folosiţi biografia pentru scrierea acestui roman?

Ca orice roman, cartea are multe elemente autobiografice. Nu este însă, nici pe departe, o autobiografie. Am găsit printre întâmplările trăite de mine sau de cei din preajma mea elemente care s-au lăsat încărcate cu o anumită simbolistică. Am vrut să prezint tragedia unei familii în contextul tragic al unui război mondial. Am mai vrut să spun că nu există nicio ideologie care să justifice crima. Şi că arborele nostru genealogic nu se reprezintă întotdeauna numai pe verticală. Că există influenţa la fel de puternică şi pe orizontală, că la fel de mare capacitate formativă au uneori oamenii cu care ne întâlnim în viaţă şi cu care descoperim cu uimire că avem o viziune comună asupra lumii.

 

The following two tabs change content below.