„Ne e dor de Paul Goma, revenirea sa la baştină este un vis irealizabil?”

Paul-GomaDoamnă Nina Negru,

Vă scrie Raisa Saviţchi, locuitoare a satului Mana, Orhei, satul de baştină a lui Paul Goma. Sunt pensionară, profesoară de limba română; mai sunt înverşunată în restabilirea adevărului şi memoriei scriitorului mănean, Paul Goma, şi o cititoare a acestui scriitor, căci în biblioteca mea am 12 cărţi ale lui Paul Goma. Mie şi mai multor măneni ne este drag şi aproape sufletului.

Recent, am citit pe paginile JURNALULUI (ediţia din 30.05.2014) articolul Dvs., „Eroi au fost, eroi sunt încă”, la rubrica „Oameni şi cărţi”. Cărţile lui Paul Goma, „Din calidor” şi „Arta refugii” au fost citite şi de preotul bisericii satului Ion Şleapacovschi şi, cu această ocazie, la 9 mai 2014, în cimitirul satului s-a adunat majoritatea sătenilor şi, în cinstea ostaşilor căzuţi în războiul din 1941-1945, a fost oficiată o panahidă de pomenire.

În cimitirul satului nostru sunt 12 morminte cu cruci de piatră ale ostaşilor morţi fără nume în acel război, în acea vreme îngrijite de primarul moş Iacob, personaj real al cărţii „Din calidor”, şi de bunicul fără titlu de bunic al lui P. Goma şi de mama lui P. Goma. Maria Goma a organizat oamenii satului şi i-a înmormântat căci n-avea importanţă sunt ruşi, nemţi, români – „toţi sunt ai noştri”, toţi sunt jertfe ale războiului.

La toate crucile eroilor au fost depuse lumânări aprinse, şerveţele, colaci, ouă roşii, dulciuri ş.a. I-am comemorat printr-o clipă de reculegere, după care preotul Şleapacovschi a luat cuvântul şi şi-a exprimat regretul că satul are o personalitate de talia lui Goma şi o istorie deosebită, dar niciun demnitar, nici chiar primarul satului n-au acordat atenţie acestui eveniment al localităţii Mana.

Cu atât mai mult cu cât, încă în 2012, am creat un grup de iniţiativă pentru organizarea unui muzeu „P. Goma” în sat, dar primarul dictator ne-a pus beţe-n roate şi până azi mai batem pe la uşile demnitarilor raionali să ne ajute să facem ceva.

Dar mai dureros este faptul că după ce am făcut, cu puterile proprii şi cu ajutorul lui Mihai Ghimpu, o placă memorială pentru scriitorul Paul Goma, n-am putut-o instala nici după trei încercări. În 2013, am convenit să batem placa pe casa în care s-a născut scriitorul în preajma sărbătorilor Ziua Independenţei şi Limba Noastră, plan care şi de data aceasta a eşuat terminându-se cu un scandal pe teren local. Un an de zile acea placă stă în biroul primarului de Selişte într-un ungher, jos, la podea. Ne este dureros când nu putem face nimic şi primarul îşi bate joc de noi şi de memoria lui Paul Goma.

Avem o relicvă – cartea „Ion Săracul” de Petre Dulfu din biblioteca părinţilor săi, care acum se află la mine.

Nu avem contacte cu nici un scriitor şi se pare că toţi au uitat de Mana şi de numele lui Goma. Nu se mai face nicio sărbătoare de omagiere a lui Goma la 2 octombrie, cu toate că sătenii aşteaptă această zi şi mai aşteaptă veşti de la sau despre Paul Goma. E tăcere şi e uitare.

Citim pe paginile ziarelor că P. Goma trebuie să revină acasă, dar carul stă nemişcat.

Vreau să mă ajutaţi să pot contacta cu scriitorul Andrei Ţurcanu, să-i pot comunica ce se mai întâmplă la Mana, că ne e dor de Paul Goma, că revenirea lui la baştină este un vis irealizabil.

Cu mare plăcere am citit articolul Dvs., „Eroi au fost, eroi sunt încă”, precum şi patrioţi care ar vrea să fie valorificate amintirile sătenilor care l-au cunoscut pe părinţii lui Paul Goma şi pe el personal căci anii trec şi, deja, mulţi au plecat în lumea celor drepţi şi totul se face a uitare.

Cu respect, Raisa Saviţchi, Mana, Orhei

P.S. Doamnă Nina, nu v-am scris minciuni, ci întâmplări trecute prin prisma sufletului. E vremea să se afle tainele şi numele celor care zac sub crucile din cimitirul de la Mana.

R.S.

The following two tabs change content below.