„Ne-au ridicat din pat cu forța, credeam că vor să ne împuşte”

Au fost lipsiţi de puţinele bunuri de care dispuneau, au fost scoşi noaptea din casă pentru a fi deportaţi în Siberia

12571316_1174948122518770_1654111436_n

Maria şi fiul său

Maria Nirca s-a născut la 29 iunie 1942 în or Criuleni. La vârsta de șase ani a fost deportată cu familia în Siberia. A locuit acolo cu mama și sora mai mică, Vera, timp de șase ani. Despre viața în Siberia îşi aduce aminte cu multă tristeţe. Sunt amintiri care continuă să o doară chiar şi după o jumătate de veac de la cele întâmplate.

În 1946, tatăl dnei Maria – Dionisie Lupan – a fost acuzat de sovietici ca fiind trădător de țară. Din cauza că a fost sergent în Armata română, a fost condamnat la zece ani de închisoare. Dna Maria, pe atunci avea doar patru ani, ține minte doar unele momente din copilăria sa. Mama ei lucra în colhoz să le asigure traiul, ele erau acasă cu bunica Alexandra. Pe atunci, casa familiei Lupan se afla în construcție și membrii acesteia locuiau într-o încăpere în casa bunicii.

Peste trei ani, surorile și mama au fost deportate în Siberia. Cauza deportării a fost vinovăția tatălui lor. Dna Maria povestește noaptea când au fost trezite din somn, luate în hainele care dormeau fiind scoase din casa părintească: „Au venit în zorii zilei. Noi dormeam când am auzit niște zgomote pe afară. Au intrat în casă și ne-au trezit din somn. Ne-au cerut să ne întoarcem cu fața la perete cu mâinile în sus. Alți doi cercetau camerele. Mama plângea, credea că vor să ne împuște. Ne-au scos din casă și ne-au urcat într-o mașină militară. Fratele mamei, Vasile, a reușit să ne arunce în mașină două perne, o plapumă și un sac cu făină. Am fost duși la gară. Din mașina militară ne-au urcat într-un tren care transporta cereale, fânețe etc. Nu eram numai noi, erau mai multe familii, toți la fel de speriați. Drumul până în Siberia nu mi-l amintesc, dormeam mai mult. Am mers multe zile. Țin minte că îmi era mereu foame, eram hrăniți doar o dată pe zi”.

12571260_1174948185852097_1145778741_n

Maria si mama sa, Olga

Viața în Siberia

Drumul până în Siberia a fost anevoios și, la un moment dat, le părea că nu vor mai ajunge la destinație. Când au coborât din tren, aerul rece i-a cutremurat . Speriate de ceea ce le aștepta, fetele s-au cuibărit în brațele mamei. Familia dnei Maria a fost dusă în pădure și cazată într-o baracă unde mai locuiau multe alte familii. Timp de un an, casa familiei Lupan a devenit o mică cămeruță din acea baracă.

În tot acest răstimp, mama dnei Maria, Olga Lupan, lucra în pădure la tăiat lemne. Şase zile pe săptămână lipsea de acasă, dormea în pădure împreună cu celelalte femei. Venea acasă doar duminica, le pregătea fetelor de mâncare și mergea înapoi în pădure: „Pe mama o vedeam foarte rar, și atunci pentru scurt timp. Uneori făceam singură de mâncare”, își aduce aminte femeia.

Cât mama lipsea, fetele se ocupau de cameră și se jucau împreună cu alți copii sub supravegherea unor femei în vârstă. După un an de zile, dna Maria era deja la vârsta când trebuia să meargă la școală. Familia s-a mutat într-un sat din apropiere, închiriau o cameră la oamenii din sat. Continuau să îndure foame.

În perioada șederii în Siberia, abia după un an, mama dnei Maria a îndrăznit să scrie acasă. Dna Olga a trimis mamei – Alexandra, în Moldova, o scrisoare în care scria unde puteau fi găsite și că le este dor de casă. De atunci, în fiecare săptămână, fetele primeau colete din Moldova și, în mare măsură, acestea le-a salvat de foame.
Cei mai complicați, pentru d-na Maria, au fost anii de școală. Ea nu ştia limba rusă, iar gramatica rusească era un adevărat calvar. S-a descurcat cum a putut, până la urmă, a însușit-o și pe aceasta.

Cu ajutorul bunicii Alexandra și cu forțele proprii, fetele au încercat să supraviețuiască.
În 1955, tatăl dnei Maria a fost eliberat din închisoare. Primul lucru pe care l-a făcut, s-a dus după fete în Siberia: „Când l-am văzut, era de nerecunoscut. Războiul schimbă oamenii mai puțin ca închisorile. Mama plângea, sora Vera a început și ea să lăcrimeze, eu alături de ele”, își aduce aminte cu durere dna Maria.

După venirea tatălui, familia Lupan a primit casă de la stat în Siberia. Atâția ani petrecuți acolo și totuși, mamei d-nei Maria nu i-a convenit acest lucru: „Tata era de acord să rămânem acolo. Mama însă nu a mai putut rezista, ea voia să ne întoarcem acasă, în Moldova. Dintre noi toți ea a suferit cel mai mult și a simțit greutățile vieții unui om deportat. E greu să fii luat pe neașteptate din casă și dus pe pământuri străine. Peste ceva timp, ne-am întors în Moldova”, spune d-na Maria.

Revenirea
Când s-au întors, bunica Alexandra le-a spus că nu mai aveau casă. Proprietatea a fost luată de stat și acolo trăiau deja alte persoane. În schimbul acesteia, familiei i s-a oferit un loc de casă. Peste ceva timp, ei au construit altă casă. După declararea independenței Republicii Moldova, familia Lupan a reușit să-și întoarcă înapoi casa prin instanța de judecată.

După revenirea din Siberia, dna Maria și sora sa, Vera nu se puteau acomoda la viața dinainte. Au avut parte de unele greutăți la școală. D-na Maria a fost lăsată corigentă din cauza că nu cunoștea limba franceză. În Siberia studiase limba germană. După ce a terminat clasa a șaptea, s-a dus la muncă în colhoz și învăța la școala serală. În clasa a noua a făcut cunoștință cu viitorul ei soț, Victor Nirca, și în 1963 s-au căsătorit: „Am avut o căsnicie frumoasă. Am fost împreună 50 de ani. În 2013 soțul meu a decedat. Avem doi băieți – Veaceslav și Sergiu, de la băieți trei nepoți și acum o strănepoțică. Ei sunt alinarea mea. Mă ajută și mă susțin în toate. Cel puțin acum, la bătrânețe, sunt fercită”, spune dna Maria.

Dna Maria și-o amintește acum ca pe o poveste citită sau auzită de la cineva: “E ca o pagină dintr-o carte. De parcă am citit-o și ea, fără să vreau, mi-a rămas în memorie. Să nu dea Domnul să trăiască cineva ceea ce am trăit noi și încă mulți alți oameni”.

Cristina Parfeni, stagiară

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău