„Ne-au luat Basarabia”

CONFERINŢĂ // Dan Puric nu a răspuns la întrebarea dacă printre politicienii basarabeni există oameni frumoşi

Dan Puric, exemplară conştiinţă creştină a societăţii civile, cunoscut actor şi regizor, autor al volumelor „Cine suntem”, „Omul frumos” şi al unui DVD-box care cuprinde conferinţele sale din 2009 de la Ateneul Român, a ţinut o conferinţă pe 3 martie 2011 în sala arhiplină a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. Artistul ne-a povestit că în copilărie a auzit de la tatăl său o frază spusă cu durere: „Ne-au luat Basarabia”. Pentru prima dată a venit pe malul stâng al Prutului în 1988, în cadrul unui schimb cultural, şi a văzut „suferinţă în privirile oamenilor”, fiind surprins de tăcerea lor şi înţelegând cutremurat că „ei nu aveau voie să vorbească în limba română”. Relaţiile basarabenilor cu românii de pe malul drept sunt otrăvite de suspiciune şi frică, afirmă Dan Puric, bucurându-se că de data aceasta a putut veni la Chişinău „fără paşaport”.

Românismul, haină pe care ne e jenă să o purtăm

„Adevărul nu este egal cu realitatea”, susţine Dan Puric, povestind despre traseul său spre sufletul basarabenilor. Duioşia, delicateţea sufletească se ascund sub o înfăţişare aspră, sub tăceri încrâncenate, iar tristeţea românului se transmite din generaţie în generaţie. Cu toate că „românismul a devenit o haină pe care ne e jenă să o purtăm”, întruparea noastră e cea de a fi români.

„Acum, România nu are timp de voi”, a mai spus cu amărăciune Dan Puric, „crima asupra poporului basarabean e ascunsă, nimeni nu vorbeşte despre ea”, cu toate acestea, „bietul român şi în acest colţ de ţară îşi apără valorile”. Şi doar privind atent în jur, cu „ochiul cel bun”, îl descoperi pe „omul frumos”, care nu arată ca un topmodel, ci e capabil să înţeleagă că neamul vine din adâncuri şi să vadă adevărul acolo unde alţii văd doar realitatea. Despre „împlinirea veşniciei cu istoria”, despre diferenţa dintre rezistenţă şi dăinuire („dăinuirea e ceva surd, murmurat”), despre puterea de „a trece prin jeguri şi de a rămâne curat”, despre dragostea de Dumnezeu ne-a vorbit Dan Puric, convins că „iubindu-l pe Dumnezeu, îi iubeşti pe oameni, iubeşti un colţ de ţară”.

Publicul din Chişinău l-a ascultat cu respiraţia tăiată

Publicul l-a ascultat cu respiraţia tăiată pe actorul înzestrat cu har de orator, apreciindu-i firescul discursului, arta de a se apropia senin de oameni, de a li se adresa direct, cu simplitate şi adevărată afecţiune. Întrebările ascultătorilor nu încetau să vină spre scenă după ce artistul şi-a încheiat prelegerea. De pildă, fiind întrebat de sentimentul religios al intelectualilor, Dan Puric a răspuns: „Intelectualul român fără Dumnezeu e un zero”. Mai exemplificăm câteva întrebări şi răspunsuri: „Demnitatea? Ceva care nu mai găseşti la televizor”. „Prietenia? Că mă răbdaţi”. „Toleranţa? O impostură. Nu are legătură cu îngăduinţa”.

 

L-am întrebat, la rândul nostru, dacă a observat printre politicienii basarabeni oameni frumoşi. La care Dan Puric s-a ridicat de la măsuţa cu microfon, a făcut câţiva paşi pe scenă, a dispărut o secundă în culise, apoi a revenit zicând: „M-aţi încuiat”. Întâlnirile din teatre sunt extraordinare, mărturiseşte artistul, care va prezenta pe 19 martie curent o conferinţă despre martiri la Ateneul Român.

Irina Nechit

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit