Ne-a părăsit Victor Ştefaniuc

Colectivul Teatrului Municipal de Păpuşi „Guguţă” este profund îndurerat de trecerea în lumea celor drepţi a directorului teatrului, Victor Ştefaniuc, Artist Emerit. În persoana domnului Victor Ştefaniuc am pierdut un prieten, un om deosebit, cu sufletul deschis, dedat întru totul copiilor. A fost un copil, în ciuda vârstei sale, căci a iubit sincer această lume a frumosului.
A creat un teatru contemporan, cu stil propriu, cu viziune nouă. S-a zidit cu toată dăruirea în pereţii de lumină ai scenei şi va rămâne viu prin chipurile scenice, pe care le-a creat, prin spectacolele regizate, prin tot ce a făcut.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Ne-a părăsit Victor Ştefaniuc

În noaptea de sâmbătă spre duminică, a trecut în lumea celor drepţi Victor Ştefaniuc, director artistic al Teatrului Municipal de Păpuşi „Guguţă”.
A stat la baza fondării teatrului şi pe parcursul a 18 ani s-a dedicat trup şi suflet activităţii acestei instituţii.
Trupul neînsufleţit al celui care a fost Victor Ştefaniuc se va afla la Biserica „Sf. Teodora de la Sihla” de luni seara până marţi la ora 12.00.
De aici va fi dus la Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”, acolo unde a creat în ultimii săi ani de viaţă lumea de basm a copilăriei.
Funeraliile vor avea loc miercuri, 24 februarie, ora 11.00.