Ne-a părăsit Victor Gherman

victor-gherman- fotoDupă o boală grea s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 27 iulie curent scriitorul Victor Gherman – eseist, publicist, traducător, personalitate notorie a culturii noastre.

Victor Gherman s-a născut la 21 decembrie 1951 în satul Zăicani, raionul Râşcani. A absolvit Facultatea de Ziaristică a Universităţii de Stat din Chişinău. A fost redactor, apoi redactor superior la editurile „Cartea Moldovenească”, „Literatura Artistică”, redactor-şef şi coordonator la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi, director general adjunct la Agenţia Moldpres.

A fost consilier prezidenţial, consilier al Ambasadei R. Moldova la Bucureşti, redactor-şef, director al revistei „Democraţia”, secretar responsabil la revista „Sud-Est cultural”.

A debutat în 1978 cu volumul „Cultura limbii materne”, extrem de oportun pentru acele timpuri în care punea problema dezvoltării limbii noastre în perioada când aşa-zisul „bilingvism” îi strâmtora posibilităţile de evoluţie firească. Au urmat volumul „Dezvoltare fără nimicire” (1982), cartea „Limbaj în lumea necuvântătoarelor” (1983), poate cea mai cunoscută lucrare a acestui înzestrat cărturar, incluzând un şir de studii cu caracter eseistic. Prin articolele şi studiile sale, Victor Gherman a contribuit la democratizarea societăţii, la trezirea conştiinţei naţionale a românilor dintre Nistru şi Prut.

Victor Gherman a fost, alături de Valentina Tăzlăuanu, unul dintre ctitorii şi artizanii celei mai serioase reviste de artă, cultură şi literatură de la noi – „Sud-Est cultural”.

Ca bun cunoscător al limbii şi stilist iscusit, a tradus din literatura ştiinţifică şi de popularizare, din literatura artistică universală, a susţinut rubrici de cultivare a limbii române în presa scrisă, la Televiziunea naţională, rubrici de promovare a culturii şi literaturii.

Trecerea la cele veşnice a scriitorului Victor Gherman lasă un gol greu de completat în cultura noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în Pacea Sa luminată.

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova

Miercuri 30 iulie, ora 11.00, va avea loc un miting de doliu la Uniunea Scriitorilor. Victor Gherman va fi înmormântat la Cimitirul Ortodox Central din Chișinău.