Ne așteaptă cea mai grea iarnă din ultimul mileniu

Experţii polonezi estimează că, în 2010-2011, Europa s-ar putea confrunta cu cea mai severă iarnă din ultimul mileniu, iar un prim motiv ar fi reducerea vitezei curentului nord-atlantic Gulfstream, care treptat-treptat nu mai încălzeşte bătrânul continent. Astfel, răcirea Europei ar fi în directă legătură cu reducerea de două ori a vitezei curentului oceanic Gulfstream în comparaţie cu anii trecuţi, consideră oamenii de ştiinţă.

În prezent, acesta nu este capabil să compenseze frigul adus de masele de aer rece din Arctica. Potrivit unui expert de la Institutul de Meteorologie şi Gospodărirea Apelor din Polonia, aceste schimbări sunt deja vizibile în Norvegia şi în alte câteva ţări scandinave. “În cazul în care Gulfstream va dispărea în totalitate, Europa se va confrunta cu o epoca glaciară, iar în Scandinavia este de aşteptat formarea unui mare gheţar” – susţine el.

Unii observatori apreciază că una din cauzele încetinirii Gulfstreamului ar fi avaria survenită la 22 aprilie la platforma petrolieră Deepwater Horizon, a companiei BP, în Golful Mexic. Din puţul de urgenţă s-au deversat în ocean între 600.000 şi 760.000 tone de ţiţei, în perioada dintre sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii iulie.

Cu toate acestea, unii experţi internaţionali consideră că este prematur să se vorbească de o încetinire a Gulfstreamului. Anterior, oceanograful NASA Josh Willis a demonstrat că în ultimii 18 ani curentul oceanic a crescut în intensitate şi a devenit chiar mai cald. De aproape două decenii, Josh Willis a colectat datele navelor de cercetare, precum şi înregistrările făcute de sateliţi care urmăresc suprafeţele mărilor şi oceanelor.

Primele informaţii despre încetinirea Gulfstream au apărut în 2005, când oceanograful britanic Harry Bryden, de la Centrul naţional pentru oceanografie din Southampton (Marea Britanie) a publicat în revista „Nature” un articol cu privire la încetinirea circulaţiei maselor de apă în Gulfstream cu 30% comparativ cu anul 1957. (Agerpres)