Naţionala rămâne fără cei mai buni jucători

Fotbaliştii naţionalei R. Moldova, care deţin cetăţenia Rusiei şi care sunt legitimaţi la echipele din Premier Liga rusă, nu vor mai putea evolua pentru prima reprezentativă. Astfel, cel mai bun jucător moldovean în 2009, Alexandru Epureanu, precum şi Alexandru Gaţcan, Victor Golovatenco, Nicolae Josan, Valeriu Catânsus, Stanislav Ivanov şi Sergiu Covalciuc nu vor mai putea veni la echipa naţională în 2010.

Această decizie a fost adoptată în 2008 şi va intra în vigoare în 2010. Regulamentul stipulează că stranierii care deţin paşaport rusesc trebuie să aleagă între echipa de club şi echipa naţională. Internaţionalii moldoveni au cetăţenie dublă, dar în Federaţia Rusă acest lucru este interzis.

FMF nu poate să facă nimic

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Ciobanu, s-a resemnat, pentru că forul pe care îl conduce nu poate  face nimic. „Cât timp va funcţiona acest regulament, naţionala Moldovei va fi lipsită de serviciile celor mai buni jucători. Şi asta se întâmplă nu din vina fotbaliştilor. Din păcate, aceştia nu vor putea evolua pentru echipa naţională”, a spus Ciobanu.

Cere intervenţia Ministerului de Externe

Pavel Ciobanu a menţionat că înaintat un demers către FIFA pentru a soluţiona această problemă, însă forul fotbalistic mondial a răspuns că acest lucru nu ţine de competenţa sa. „Pentru soluţionarea acestui caz este nevoie de intervenţia autorităţilor R. Moldova. Preşedintele R. Moldova trebuie să aibă o întâlnire cu omologul său rus şi să coordoneze această problemă. Ulterior, ministerele de Externe ale celor două ţări trebuie să semneze un acord în privinţa dublei cetăţenii, similar celuia dintre Rusia şi Tadjikistan. Asta cred că este ieşirea din situaţie”, opinează Ciobanu.

Fotbaliştii vor la naţională

Cei şapte fotbalişti nominalizaţi mai sus, cu unele excepţii, vor să vină în continuare la naţională, însă acest lucru nu depinde de ei. „Sper că voi putea juca în continuare pentru echipa naţională. Mai mult nu vă pot spune”, a declarat cel mai bun fotbalist în 2009, Alexandru Epureanu. De aceeaşi părere sunt şi Golovatenco, Catânsus, Josan şi Gaţcan. Ceilalţi doi – Covalciuc şi Ivanov – vor veni la echipa naţională dacă va fi un nou selecţioner.

Pe viitor pot fi mai mulţi

Chiar dacă acum este vorba de şapte fotbalişti, pe viitor, numărul acestora poate creşte semnificativ. Cei mai buni jucători din R. Moldova au ca destinaţie cluburile din Rusia, astfel, pe viitor, naţionala poate fi formată doar din jucători care evoluează în Europa şi în campionatul intern. Amintim că jucătorii care evoluează în Liga a doua din Rusia nu pot juca pentru naţională deja de doi ani.