Nantoi în cădere liberă

Parașutismul, sportul scump, periculos și foarte îndrăgit de Oazu Nantoi

Comentatorul politic și Iulian Ivanov sunt doi veterani ai parașutismului din Republica Moldova. Primul are 65 de ani, al doilea – 62, au devenit prieteni în 1969 frecventând un aeroclub. Oazu Nantoi este un om public, politician, comentator politic, are un rafinat simț al umorului, dar puțini știu că a sărit de 1124 de ori cu parașuta. Totuși nu aceştia sunt cei mai vârstnici parașutiști din RM, cel mai în etate parașutist-practician este un bărbat de 74 de ani, Anatol Liubimschi.

Paraşutismul este un sport deosebit. Oazu Nantoi și Iulian Ivanov practică acest gen de sport la precizia aterizării. La prima vedere, ar părea un sport ce ar necesita doar curaj. Dar nu este așa. Pe lângă senzațiile tari, nemaipomenite, pe care le trăiește un om în cădere liberă de la distanțe de 800–3000 m, parașutismul presupune și efort. „Este nevoie de rațiune, curaj, efort fizic și puțin noroc. Parașutismul presupune să vii la aerodrom dezalcoolizat, cu mintea lucidă. Este un sport care mă ține în tonus”, glumesc prietenii. Săptămâna trecută a fost deschis sezonul de parașutism în RM, la Vadul lui Vodă.

Oazu Nantoi a acumulat 1124 de salturi

Oazu Nantoi a început să practice parașutismul în 1966, iar peste un an a atins primele performanțe, în două luni a făcut 120 de salturi. „Sigur că primele salturi au fost stresante. Am venit din sat și m-am dus benevol la aeroclub. Frica a dispărut repede. Acum sari din avion și-ți dai seama că te gândești la altceva”. Până în 1973, Oazu Nantoi a sărit de 500 de ori cu parașuta, fiind nevoit să abandoneze sportul pentru 31 de ani din cauza unei traume la coloana vertebrală. A revenit în forță în 2004 și a mai sărit de 600 de ori. „Sunt la saltul cu numărul 1124. Ne întâlnim cu familiile, comunicăm, ne aducem aminte de tinerețe. Dar nu pot spune că salturile cu parașuta m-au determinat să-mi înaintez candidatura la funcția de președinte al RM”, glumește comentatorul politic. Are un registru în care face însemnări după fiecare salt. Fiecare parașutist are un carnet în care duce evidența salturilor.

Moldoveanul care a sărit la Polul Nord

Iulian Ivanov, instructor de parașutism, nu are un asemenea carnet. A avut cândva, dar a renunțat la el pentru că nu mai avea file în care să facă înregistrările de rigoare, dar și pentru că a sărit de atâtea ori încât nu mai are sens să ducă o evidență. Iulian Stepanov poate să ne spună cu certitudine că a sărit din avion peste patru mii de ori. „Ultimii ani nici nu le mai duc contul”, zâmbește bărbatul.

Este unicul moldovean care a sărit cu parașuta la Polul Nord. S-a întâmplat acum 26 de ani. A fost o acțiune politico-propagandistică, spune bărbatul. „Ne-am pornit un grup 30 de oameni cu două avioane Il 76 spre orașul Tixi, republica Iakutia. Acolo am încărcat avioanele cu mărfuri și am zburat spre stația polară SP-28. Am sărit de la 800 de metri. Era ziua de naștere a lui Lenin, 22 aprilie. Așa cum avioanele erau imense, nu aveau unde ateriza. Au aruncat încărcătura cu parașutele. Am sărit și eu atunci. Era minus 28 de grade, dar a fost foarte frumos.” A mai zăbovit la SP-28 câteva zile, a admirat peisajele arctice și s-a întors înapoi la Tixi cu un avion mic.

Nantoi: „Am rămas viu ca prin minune”

Chiar dacă trei prieteni de-ai lui și-au pierdut viețile sărind cu parașuta, Oazu Nantoi nu vrea să recunoască faptul că acest sport este periculos. „Este un sport care cere disciplină și stabilitate psihologică. Nu ai timp de ezitare atunci când trebuie să iei o decizie. Dacă nu se deschide parașuta principală, ai doar câteva secunde pentru a deschide parașuta de rezervă.”

O parașută are două cupole: una principală – folosită pentru performanțe și una secundară, cea care are menirea de a salva viața. „Sportul este specific – dacă parașuta nu funcționează, oricum aterizezi pe pământ. A fost un caz prostesc în 1968, când am rămas viu ca prin minune. Eram tânăr și am încălcat toate instrucțiunile. Trebuia să sărim de la altitudinea de 1500 de metri, dar zburau avioanele de vânătoare de la Tiraspol. Ni s-a interzis să urcăm mai sus de 1000 metri. Trebuia să renunțăm. Am sărit de la 1100 m claie peste grămadă. Am sărit în trei din avion. După opt secunde m-am desprins. Am desfăcut parașuta, ceilalți doi erau sub mine, erau mai grei împreună. Și ei, fără a se uita unde sunt, au desfăcut parașutele şi m-au lovit. Mi-am pierdut cunoștința, am spart parașuta celor doi. Dar toți au rămas în viață datorită parașutelor de rezervă”.

„Mai bine alcoolici decât parașutiști”

Pentru a participa la tot felul de competiţii în timpul Uniunii Sovietice, parașutiștii aveau permisiunea oficială de a nu veni la serviciu. Uneori pregătirile pentru întreceri durau 60 de zile. „Era mai convenabil să ai un angajat alcoolic decât un parașutist, spuneau șefii de atunci”, își amintesc zâmbind prietenii parașutiști.

„Niciodată nu am să uit ziua de 21 august 1968. A fost prima și ultima dată când am participat la o competiție de parașutism organizată de DOSAAF (Asociația voluntară pentru cooperare cu armata, aviația și flota). Îmi aduc aminte cum, dimineața, la ora șase, difuzoarele de pe stâlp ne-au trezit cu informația că trupele Tratatului de la Varșovia au intrat în Cehoslovacia. Ceaușescu s-a opus. Striga și se indigna.”

Parașutismul la precizie de aterizare

Parașutismul nu este doar un sport ce presupune cădere și planare. Sunt mai multe tipuri de parașutism: la viteză, când sportivul aterizează cu 100 km/h; parașutism cu acrobații și balet; planare ș.a. Oazu Nantoi și Iulian Ivanov practică așa-numitul parașutism la precizie. Aflându-te în avion, trebuie să calculezi cât mai exact direcția și puterea vântului care depinde de altitudine. Trebuie să sari din avion astfel ca vântul să te direcționeze cât mai aproape de centrul țintei. Înainte cupolele erau rotunde, simetrice, greu de manevrat. „Te spânzurai ca maimuța de funii dintr-o parte în alta, încercând să manevrezi cumva parașuta”. Dacă aterizai la mai puțin de o sută de metri de la centru, era un rezultat bun.

Cu anii, sportul și echipamentul au evoluat atât de mult încât rezultatul bun este atunci când aterizezi la o distanță de câțiva centimetri de ţintă. „Acum este un disc cu diametrul de treizeci de centimetri. Centrul acestui disc este de doi centimetri. Dacă atingi cu vârful călcâiului acei doi centimetri, este o performanță”. Un echipament nou pentru parașutism costă 7000 de dolari. E un sport scump și datorită zborului cu avionul.

Anul trecut, Oazu Nantoi a participat cu o echipă la campionatul mondial de parașutism în Dubai. Nu au fost o echipă care să ia locuri pe piedestal, mai ales că au participat la secțiunea amatori. Totuși RM a înregistrat rezultate destul de bune la proba de precizie a aterizării. „E penibil, dar India, o țară cu o populație de peste un miliard de locuitori, nu a găsit un parașutist care să nimerească măcar pe teritoriul în centrul căruia se afla discul”.

Vadim VASILIU

 

 

The following two tabs change content below.