MUZUNGU

muzunguUn moldovean printre triburile taposa, dinka, latuka şi nuer

Ce ai face tu dacă te-ai pomeni printre triburile taposa, dinka, latuka şi nuer? Este vorba de comunităţile tradiţionale din Sudanul de Sud, stat în care lumea este secerată de foame şi maladii terifiante, în care jaful este un mijloc de existenţă şi unde viaţa fără de armă este de neînchipuit. Cu toate acestea, bărbaţii taposa cred despre noi, bărbaţii moldoveni, că suntem nişte amărâţi.

Doctorul Nicolae Guţu, „muzungu” (om alb), este unul dintre moldovenii care a stat doi ani printre ei. Născut în Balatina, Glodeni, a absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, a făcut rezidentura, apoi un stagiu în Israel, după care a fost angajat la Spitalul Raional Glodeni. Specializat în anestezie şi terapie intensivă, datorită unui proiect, a avut mai multe şederi în Sudan şi Kenia, „am fost selectat pentru că, până la urmă, toate bolile ajung la reanimare”.

„Dacă mergi în asemenea locuri, trebuie să priveşti lucrurile pozitiv, deoarece, dacă ai temerea că se va întâmpla ceva, atunci chiar ţi se va întâmpla. Nu m-am gândit niciodată că sunt într-un loc periculos, m-am gândit întotdeauna la bine, astfel totul s-a terminat cu bine”, ne spune crezul său Nicolae.

muzungu2Un vocabular taposa-român

A ajuns în Sudanul de Sud în 2006, la un an de la încheierea unui război civil, început din 1983, dintre musulmani, stabiliţi la nord, şi creştini şi animişti, care populează sudul acestui stat. Fundamentaliștii islamici i-au persecutat pe creştini şi animişti. Războiul a durat aproape 20 de ani și a făcut circa două milioane de victime.

A fost într-o zonă împărţită între triburile taposa, dinka, latuka şi nuer, astăzi, Sudanul de Sud, stat independent. S-a aflat acolo circa doi ani cumulat, stând trei luni împreună cu taposa şi trei luni acasă, cu familia, „deoarece profilaxia contra malariei durează trei luni”. Astfel, aflarea sa printre taposa l-a făcut să ia unele lucruri de ale acestora ca ceva obişnuit, a elaborat un vocabular taposa-român. „Am învăţat circa 700 de cuvinte, care m-ar ajuta să comunic cu pacieţii mei”, precizează Nicolae.

„Deşi am ajuns acolo după ce s-a încheiat războiul civil, de fapt, luptele de gherilă continuau. Mulţi dintre membrii acestor grupări erau drogaţi, luau droguri organice, diferite plante care sunt stimulatoare foarte puternice. Erau foarte multe grupări care practicau jaful ca mijloc de existenţă.

„Aaaa!… Rusia… Kalaşnikov!…”

De exemplu, „Lord’s Resistance Army”, o grupare ce activează şi în nordul Ugandei, acuzată de răspândirea de arme, violarea drepturilor omului, inclusiv crimă, mutilare, sclavie sexuală pentru copii şi forţarea copiilor să participe la ostilităţi, trăgeau în autobuze cu civili din lansatoare de rachete şi abia apoi îi curăţau de bunuri.

„În asemenea condiţii, este foarte greu să-ţi laşi arma. În timpul unei mutări dintr-o tabără în alta, din raţiuni de securitate, am decis să strângem armele şi să le depunem într-un loc sigur. Un tânăr a plâns toată noaptea că i s-a luat arma, se simţea lipsit de siguranţă.”

„Deseori grupările criminale dădeau de tine pe neprins de veste. De exemplu, la 20 km de capitală, Juba, ridicau o bară improvizată şi, în preajmă, făceau nişte muşuroaie, chipurile, mine”. Nu ai cum să ştii dacă muşuroiul e mină sau nu, eşti obligat să opreşti. Şi, cât ai clipi din ochi, te pomeneşti cu 30 de automate întoarse spre tine: ‚Unde?!’.

De obicei, voiau mâncare, medicamente şi să le faci pansamente. La început, mi se ducea inima în călcâie, însă, cu timpul, această scenă devenise rutină, le făceam pansamentele şi scăpam de ei. Nu ştiu de ce îmi spuneau permanent că sunt chinez. Eu le spuneam că sunt din Republica Moldova. ‚???’, strângeau din umeri. Nu aveau habar de România, Ucraina. Ei, până la urmă, le explicam că suntem din vecinătatea Rusiei. „Aaaa!… Rusia… Kalaşnikov!…”

muzungu3 copyMortalitate cumplită

„În timpul şederii mele acolo, foarte mulţi veneau să le tratez copiii. Trebuie să spun că mortalitatea infantilă este cumplită, copiii sunt luaţi în evidenţă abia la vârsta de opt ani. A fost o experienţă nouă pentru mine, deoarece nu studiasem până atunci bolile tropicale. Acum, de exemplu, tratez o pneumonie, peste câteva ore, cineva şi-a tăiat un deget cu „panga”. Cele mai răspândite boli sunt cele ale aparatului respirator provocate de condiţiile climaterice, de alimentaţia şi vestimentaţia proastă.”

În viziunea lor, continuă Nicolae, medicul trebuie să fie treaz permanent, ca un zeu, veneau pe la 2-3 noaptea cu probleme ce nu necesitau nicio urgenţă. „Iniţial, acest lucru mă enerva, fapt pentru care mi-a fost ruşine în cele din urmă. Odată, întorcându-mă de la o urgenţă, în Juba, am dat de o grupare criminală. Ne prinseseră în momentul în care treceam un pod, toţi se urmăreau cu ţevile automatelor, însoţitorii mei, pe de o parte, criminalii, pe de alta. Era noaptea, toţi erau negri, doar eu alb şi, în plus, în cămaşă albă! Şi cei pe care mă enervam ca un copil m-au acoperit cu corpurile lor. Atunci am avut sentimentul că sunt perceput ca parte a lor”, îşi aminteşte muzungu.

Principalele ocupaţii ale triburilor din Sudanul de Sud sunt creşterea vitelor cornute mari şi a celor mici, în special a vacilor şi a caprelor, şi vânatul. Nu folosesc laptele în alimentaţie, vacile sunt crescute pentru carne sau ca mijloc de schimb. Fără ajutor umanitar, nu ar putea supravieţui.

„Evident, atunci când stai într-un birou, ai putea debita tot felul de teorii neomalthusiene, însă când te pomeneşti acolo şi vezi copii murind de foame, seceraţi de boli, nu-ţi arde de teorii”, opinează doctorul.

Copiii din imagine, cu burţile umflate, suferă de splenomegalie, după malarie, un fel de ciroză hepatică. În decursul unui an, ar putea să se îmbolnăvească de câteva ori de malarie, ceea ce duce la ciroză hepatică.

Rishta „În apa aceasta murdară este un parazit, dracunculosis, care se dezvoltă în organismul uman. Când atinge un metru, el iese prin gambă ca să-şi depună ouăle în sol. Ca să-l scoţi, trebuie să-l depeni pe un chibrit şi îl tragi foarte lent. Dacă îl forţezi, se produce o infecţie care se termină cu amputarea piciorului. Îl scoţi în decurs de două-trei zile. Maladia se numeşte „rishta”.

Rishta
„În apa aceasta murdară este un parazit, dracunculosis, care se dezvoltă în organismul uman. Când atinge un metru, el iese prin gambă ca să-şi depună ouăle în sol. Ca să-l scoţi, trebuie să-l depeni pe un chibrit şi îl tragi foarte lent. Dacă îl forţezi, se produce o infecţie care se termină cu amputarea piciorului. Îl scoţi în decurs de două-trei zile. Maladia se numeşte „rishta”.

Valorile morale

Nicolae, la fel ca alţi europeni care au avut ocazia să petreacă o anumită perioadă în mediul culturilor tradiţionale, relevă o deosebire flagrantă a acestora în sensul valorilor morale.

„Ceea ce m-a impresionat enorm este calitatea lor de a inspira încredere. În semn de respect, când ne vizitau tabăra, îşi lăsau armele la intrarea în curte. Evident că şi pedepsele pentru cei care încălcau codurile lor cutumiare erau mult mai severe.

În cazul în care se comitea un furt, de exemplu, de vaci, dacă autorul furtului era prins, era omorât pe loc. Niciun fel de compasiune. Chiar dacă este vorba de o persoană importantă”, relatează Nicolae.

Nunta la taposa

„Am fost invitaţi la o nuntă, într-un sat vecin cu tabăra noastră. Locuitorii aceste aşezări veneau de atâtea ori la noi încât ne-am apropiat foarte mult. Trebuie să-ţi spun că au o nuntă total diferită de cea românească, mirele dansează vreo două–trei ore la rând împreună cu invitaţii săi.

Prietenul său, pentru a veni la nuntă, a mers pe jos o săptămână fără armă, printr-o zonă în care erau grupări criminale ce au trecut din Congo. Acesta are rolul starostelui în tradiţia noastră, ia mireasa de la părinţii acesteia şi i-o duce mirelui.

„Sărmanul doctor…”

Fiecare membru al familiei are adăpostul său. Dacă un bărbat are două femei, acestea nu vor sta niciodată împreună. Femeile stau cu familiile lor, chiar în aşezări diferite. Iar bărbatul circulă… Această tradiţie a fost adoptată cu scopul de a evita conflictele dintre soţii, ca să nu se schilodească.

Cei săraci nu se pot căsători. Trebuie să ai un anumit număr de vaci pentru a le dărui părinţilor miresei, altfel nu te poţi căsători, de exemplu 20–50, o vacă costă vreo 200 de dolari. Toată viaţa părinţii mirilor adună bani pentru căsătoria odraslelor lor.

„Într-un anumit moment, toţi mă întrebau câte soţii am. ‚Una, o femeie’. ‚Cum una?…’ ‚Eşti sărac?… Sărmanul doctor… Toată viaţa, numai o femeie’. Chiar şi femeile mă întrebau despre viaţa mea conjugală. Nu puteau înţelege cum puteam să rezist atâta timp fără femei. ‘Poate te căsătoreşti totuşi?…’ ‘Nu, am soţie acasă…’ ‘Păi vei avea şi aici vreo două’ ‘Nu, soţia mea este rea şi le va otrăvi pe celelalte’”. Astfel, insistenţa conlocutorului meu s-a stins.”

Tatuajul, proba bărbăţiei

„O altă surpriză pentru mine a fost felul în care comunică ei. Deşi nu au telefoane mobile, noutăţile circulă foarte repede. Dacă ai scos ceva pe gură, „noutatea” ta va circula mâine la o sută de kilometri.

De asemenea, ei practică tatuajul, numai că îl execută cu cuţitul. Tatuajul este o probă a curajului. Fără nicio anestezie, cu un cuţit, la o adâncime de până la un cm, se execută desenul, după aceea, cu partea inversă a cuţitului, în fiecare zi, se roade rana. Şi când aceasta se cicatrizează, se profilează tatuajul. De exemplu, un asemenea tatuaj nu e atât de dureros la mână, însă la muşchii abdominali…