Muzica „Noroc”-ului face parte și din viața celor care nu au auz muzical”

Foto NorocInterviu cu Mihai Poiată, scriitor, cineast, autor al cărții „ROCKul, NOROC-ul & NOI”

– Spune-mi, te rog, dragă Mihai Poiată, unde își prezenta concertele formația „Noroc” în anul înființării sale? Ai ascultat aceste concerte?

Debutul oficial al „Noroc”-ului a avut loc în 1967 pe scena Filarmonicii, în cadrul Festivalului „Mărțișor”, inaugurat cu un an mai devreme de Alexandru Fedco și Gleb Ceaicovschi. Dar primele concerte, „de probă”, au fost prezentate în 1966. „Noroc”-ul a evoluat și în spațioasa casă de cultură din Cojușna, unde am avut norocul să-l ascult, deși nu mi-a trecut prin gând că asist la nașterea unei legende. În Chișinău concertele „Noroc”-ului erau o raritate, iar sala Filarmonicii era neîncăpătoare pentru tineretul care ar fi dorit să-l asculte. Grupul a cunoscut popularitatea abia după debutul discografic din 1968.

– Cartea ta „ROCKul, NOROC-ul & NOI”, apărută de curând la Editura „Arc”, reflectă anii 1966-1970 din istoria grupului „Noroc” condus de Mihai Dolgan. Care era atmosfera politică, culturală de atunci?

Deși nu a reușit să profite pe deplin de așa-zisul dezgheț hrușciovist, erupția culturală care s-a produs în 1966 a fost decisivă pentru reanimarea spiritului național și declanșarea unui avânt creatoar nemaivăzut în spațiul dintre Prut și Nistru. Alarmate de amploarea procesului, în 1970 autoritățile au invocat jubileul de 100 de ani de la nașterea lui Lenin și au întreprins o serie de acțiuni drastice care au deturnat cursul firesc al evoluției culturii noastre. Impactul lor nefast se resimte și azi.

– Cu ce melodii s-a lansat „Noroc”-ul? Le cântai și tu, și prietenii tăi?

Lista melodiilor din primul program de concert al „Noroc”-ului poate fi reconstituită grație procesului verbal din 22 martie 1967 al ședinței comune a Consiliului artistic al Filarmonicii și Colegiului redacțional pentru repertorii al Ministerului Culturii al RSSM (reprodus în carte). Au rezistat timpului doar „Mama” și „Dor-dorule”. Mai prezintă interes și câteva prelucrări folclorice, dar aș menționa și piesa „Cha-la-la”, preluată de la cvartetul lui Marino Marini, care i-a sugerat lui Mihai Dolgan componența instrumentală și stilul „Noroc”-ului.

– Cine a găsit denumirea „Noroc”?

Nașul „Noroc”-ului, și la propriu, și la figurat, a fost Alexandru Fedco, pe atunci director al Filarmonicii din Moldova. Anume el a fost cel care i-a încredințat lui Mihai Dolgan să formeze ansamblul „Noroc” și tot el a fost cel care a găsit un nume atât de inspirat. Mi-au confirmat-o și Mihai Dolgan, și Ștefan Petrache, și Efim Krimerman, pe care l-am găsit în Aachen (Germania) și care deja a citit cartea.

– Membrii formației glumeau pe seama faptului că Rock rimează cu „Noroc”?

Nu glumeau pentru că noțiunea de „rock” încă nu intrase în uzul curent al muzicanților din spațiul nostru. Stilul pe care îl practicau era numit „beat”, termen care se asocia și cu „generația beat”, și cu grupul „The Beatles”, și cu „beat muzic” (muzică comercială de dans). Am putea afirma că „beat”-ul a fost copilăria rock-ului, anii de glorie ai căruia (1967-1970) au coincis cu perioada în care a activat „Noroc”-ul în formula lui legendară.

– „Noroc”-ul a ajuns în Europa?

A ajuns doar până în Cehoslovacia, unde în vara anului 1970 a participat la Festivalul „Bratislavská lýra” și a reprezentat casa de discuri „Melodia”. „Noroc”-ul s-a bucurat de această onoare pentru că în anul 1969 vânduse cel mai mare număr de discuri – peste un milion. În toamna lui 1970 urma să întreprindă un turneu în America Latină, dar după 10 septembrie toate s-au prăbușit.

– Care au fost momentele cele mai dramatice din istoria „Noroc”-ului?

Dramatice au fost începutul, când a trebuit să convingă instanțele ideologice că are dreptul la existență, și sfârșitul, când i s-a refuzat acest drept și care, de fapt, a fost un eveniment tragic. Și pentru „Noroc”, si pentru generația „Noroc”-ului.

– Ce te-a determinat să scrii un volum despre grupul „Noroc”?

Ideea a fost sonorizată de un fan al „Noroc”-ului, pilotul Vasile Ciobanu, care i-a întrebat pe fratele său, Mircea Ciobanu, și pe Eugen Lungu: de ce nu găsim și noi un autor care să scrie despre „Noroc”, așa cum a scris Hunter Davies „Biografia autorizată a grupului „The Beatles”? Mircea și Eugen au ajuns la concluzia că acest autor ar putea fi subsemnatul. Cele 272 de pagini, cele peste 260 de ilustrații și cele 16 piese de pe CD-ul care „acompaniază” cartea sunt o dovadă că am acceptat provocarea. Dar a fost o mare provocare și pentru editura „Arc” în frunte cu Iurie Bârsa.

– Cum ai ajuns la această structură a cărții?

Fiecare document nou și-a revendicat un anumit context, anumite conexiuni pe care a trebuit să le identific și să le integrez în text. Iată de ce i-am permis materialului să se… autoorganizeze. Spre norocul meu, sinergetica m-a ajutat. Chiar mi-a sugerat compartimentele lipsă. Astfel, primul compartiment a fost scris… ultimul.

– Ai lucrat cu dictafonul? Cât de migăloasă e munca aceasta?

Mi-a luat mult timp să aștern pe hârtie confesiunile înregistrate pe bandă magnetică, dar am făcut-o cu plăcere deoarece știam că adeseori munca de rutină te răsplătește cu soluții creative nebănuite.

– Pe cine dintre membrii formației ai fi vrut să-l intervievezi, dar a fost prea târziu?

Mi-ar fi fost de un real folos discuțiile cu Tudor Goraș, Victor Rusnac, Vasile Verdeș… Aș mai fi avut nevoie de un interviu cu Mihai Dolgan. Aflând că Elena, fiica lui Alexandru Fedco, se duce la spital să-i facă o vizită, am rugat-o să-l întrebe când aș putea să-l vizitez și eu, cu dictafonul, dar a doua zi dimineața Elena mi-a telefonat și mi-a spus că Mihai nu mai este.

– Cele aproape 300 de pagini ale volumului reprezintă o istorie orală?

Doar circa o treime. Am recurs la vorbirea directă pentru a „conserva” nu doar fapte și evenimente, dar și caracterul, personalitatea protagoniștilor, felul lor de a se exprima. Pe de altă parte, m-am gândit că nu am dreptul moral să-mi asum rolul de narator al unor evenimente pe care le pot descrie mult mai convingător participanții lor.

– Cum ai adunat pozele?

Aproape toți protagoniștii cărții mi s-au plâns că multe poze din arhivele lor s-au pierdut deoarece au fost „împrumutate” unor jurnaliști, care au uitat să le restituie. Și iată că mai apare un „jurnalist”, Mihai Poiată, care vrea să împrumute nu 1-2, ci 10-20 de fotografii. Dar n-am fost refuzat. Probabil, am reușit să-i conving că acest proiect editorial merită să fie luat în serios, deși pe atunci încă nu aveam certitudinea că îl voi duce la bun sfârșit.

– CD-ul care însoțește volumul conține melodii reprezentative pentru „Noroc”?

Mai mult decât atât. Cred că 4-5 piese sunt absolut necunoscute publicului autohton fiindcă nu făceau parte din programul aprobat de consiliul artistic și erau interpretate doar în timpul turneelor. Aceasta și m-a determinat să afirm că am avut două „Noroc”-uri: unul „cuminte”, pentru uz intern, și altul pentru „export”, care se dezlănțuia și-i scotea din minți pe spectatori.

– „Primavară, primavară/ Mi-amintești a câta oară/ De lumina dragostei dintâi…” Cânți această melodie în fiecare primăvară?

Nu sunt cântâreț, dar pot afirma că piesele lui Mihai Dolgan au ajuns să facă parte și din viața celor care nu au auz muzical. „Primăvara” e o piesă lansată de grupul „Contemporanul”, dar s-ar fi înscris firesc și în repertoriul grupului „Noroc”.  Mi-aș explica apariția acestei piese prin faptul că după ce grupul românesc „Mondial” a adus la Chișinău „Primăvara”, pe versuri de G.Topârceanu, noi am resimțit necesitatea de a transmite un semnal care să exprime speranța că… „după atâta frig și ceață” în curând se va arăta soarele și vom putea exclama și noi, cei din stânga Prutului, că „de-acum nu ne mai îngheață nasul și picioarele”. Istoria nu ne-a înșelat așteptările.

– La ce carte lucrezi în prezent?

Se numește „Coautorii anonimi ai scenaristului” și sper să fie un ghid util pentru tinerii dramaturgi care intenționează să-și lege destinul de filmul de ficțiune. Mai apoi… din nou proză și dramaturgie.

– Mulțumesc pentru interviu!

The following two tabs change content below.