Muzeul Zemstvei găzduiește evenimente culturale pentru un public larg

Muzeul Zemstvei inclus în Registrul monumentelor de arhitectură sub denumirea „Cladirea fostului orfelinat, mai târziu cârmuirea zemstvei Guberniale a Basarabiei” este o clădire istorică din Chișinău care găzduiește evenimente culturale pentru un public larg.

În prezent, în muzeu sunt organizate diverse evenimente culturale, expoziții, ateliere de cultură, concerte, spectacole de teatru și lecții de artă, acestea au loc datoriră activității câtorva organizații, ca Asociația Tinerilor Artiști „Oberliht” care a creat o platformă de producție și dezvoltare a practicilor de artă „Zpațiu”. Lilia Nenescu, licențiată în antropologie, membră a echipei „Oberliht”, spune: „Zpațiu este o încăpere, o platformă culturală de întâlniri cu artiști și alte tipuri de public, este localizat în clădirea fostei Zemstve Guberniale. Asociația „Oberliht” închiriază spațiul Ministerului Culturii, de la Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală, suntem o organizație non profit și neguvernamentală, de aceea spațiul este închiriat cu un preț redus, iar faptul că locul se află în centru este o oportunitate pentru noi pentru că oamenii ajung ușor la evenimente. Noi folosim spațiul atât pentru conferințe, cât și pentru ateliere, prezentări, expoziții și nu este un loc închis, spațiul poate fi dat și este folosit și de alți oameni care nu sunt neapărat parte a asociației, ei ne contactează, scriu un mesaj cu o scurtă descriere despre evenimentul pe care vor să-l facă și atunci noi putem să-i ajutăm și cu promovarea, ei folosesc spațiul fără a-l plăti, condiția este de a organiza un eveniment non profit”.

Muzeul Zemstvei este vizitat de mulți artiști, este un loc unde poți să te implici în discuții, să faci cunoștință cu persoane noi, să cunoști lucruri utile despre artă și urbanism. „Prima dată când am vizitat muzeul a fost în toamna anului 2015, la un eveniment organizat de rețeaua civică urbană, a doua oară în februarie 2016 despre organizarea comunitară cu un atelier organizat de „Oberliht” cu invitatul din România Vlad Cătună care se ocupă de dezvoltarea comunităților în București. La sfârșitul evenimentului am fost întrebați cu ce ne ocupăm, iar eu am spus că sunt în căutarea unui job și în acel moment președintele asociației, Vladimir Us, mi-a spus să rămân după eveniment, după care mi-a propus să lucrez la „Oberliht”, deci, din a doua vizită, am primit un post de muncă și impresii plăcute despre eveniment”, ne-a declarat Sergiu Bejenari, organizator comunitar al asociației „Oberliht”.

Evenimentele sunt din ce în ce mai diverse, este un loc deosebit din Capitală, un monument istoric care nu este vizitat de mulți tineri, încăperea pare a fi un loc uitat din cauza că clădirea nu este restaurată, dar acest fapt nu ne împiedică să îl considerăm un loc viu, pentru aceasta sunt implicate mai multe persoane, ca Vitalie Sprînceană care este coordonator de proiecte, activist civic, sociolog și filozof ce spune: „Spațiul este co-gestionat de trei inițiative – organizația „Oberliht”, grupul teatral „Azart” și Centrul pentru artă contemporană. De obicei, noi suntem cei care organizează evenimentele, noi folosim spațiul în primul rând ca o galerie, facem expoziții, prezentări, uneori discuții pe teme de artă, noi folosim spațiul ca un loc de discuții în care avem câteva programe stabile și constante, unul dintre ele este Orașul și Culturile lui, acestea sunt prezentări despre transformările din oraș, despre ce se întâmplă în oraș, diverse aspecte ale transformărilor lui, de obicei ele sunt în ziua de joi și pot fi găsite pe site-ul Zpațiului. Unele dintre cele mai importante evenimente au fost zilele spațiului public care a avut două ediții, în octombrie 2015 și în septembrie 2016, ce reprezenta o serie de evenimente de tip festival în care noi încercam prin intermediul evenimentelor acestea să sesizăm opinia publică privind problema spațiilor publice din oraș. Au fost și câteva evenimente artistice, câteva proiecții de film, dar și ateliere, în februarie 2016 am făcut un atelier de pregătire a școlii de vară de arhitectură care a fost în Parcul Zaikin, în care am discutat funcțiile și obiectele care urmau să fie construite la școala de vară. Cei mai mulți tineri vin la vernisaj, când sunt expoziții. De obicei, la evenimente sunt prezente circa 15-17 persoane dintre care 10 sunt sub 30 ani”.

Muzeul este și sediul Asociației de creație „Art-Labyrinth” care organizează evenimente hippie în Chișinău, precum și alte mişcări alternative culturale. „Sunt organizate evenimente care au ca scop relaxarea, proiecții de filme, focuri de tabără, concerte de muzică ușoară, vârsta celor care vizitează acest loc este cuprinsă între 20-22 de ani. Sunt prezenți artiști care vorbesc despre arta pe care o creează, înscenează scene teatrale și stau la un ceai, este un loc frumos, cu elemente de artă, picturi, instrumente muzicale și multe alte obiecte decorative aranjate cu gust”, spune Artur Dmitriev, voluntar al asociației „Art-Labyrinth”.

În ultimii ani, mulți turiști care au vizitat Republica Moldova au admirat Muzeul Zemstvei, în vara anului 2016 o echipă de muzicanți/interpreți veniți din Franța au remarcat că locul este deosebit, cu o istorie care merită studiată.

Diana Cucer, stagiară