„Munca de balerin e la fel de grea ca cea de miner”

 

Interviu cu balerina Cristina Terentiev, solistă în trupa „Ballet de Moscu”

Artistă de balet de talie mondială, deţinătoare a medaliei de aur a uneia dintre cele mai importante competiţii de acest gen din Europa – Concursul Internaţional de Balet din Varna, Bulgaria (2008), a Marelui Premiu obţinut la Concursul Artiştilor de Balet din Viena, ediţia a VII-a, a Marelui Premiu obţinut la Concursul Internaţional din Istanbul (2008), Cristina şi soţul ei, Alexei Terentiev, petrec cel puţin trei luni pe an în turnee. Au o fiică de 17 ani, multe planuri de viitor legate de Chişinău şi speranţe de a reveni în Teatrul Naţional de Operă şi Balet, de unde au plecat acum patru ani, pentru a-şi realiza visele de a monta noi spectacole de balet.

Dragă Cristina, ne acordaţi acest interviu cu câteva zile înainte de a pleca într-un nou turneu. În ce ţară, în ce proiecte culturale sunteţi implicaţi în prezent?

De opt ani, suntem angajaţi ai trupei moscovite „Ballet de Moscu”. Anual, oferim circa 100 de spectacole. Avem foarte multe turnee în Europa, Italia, Spania, SUA, Canada. Totuşi, în nicio ţară nu e ca acasă. Aici am început cariera noastră, aici am dat primele spectacole, am participat la mai multe premiere importante, cum e baletul „Don Quijote”, „Lacul lebedelor” şi altele. Cunoaştem toate ungherele din Teatrul Naţional de Operă şi Balet, suntem în bune relaţii cu toată lumea, ne înţelegem dintr-o privire cu dirijorii. Peste hotare am participat la numeroase concursuri, gale de balet, dar nicăieri nu găsesc liniştea şi concentrarea pe care o am în timpul spectacolelor, pe care le oferim cu mult drag publicului de la Chişinău.

Acum prezentăm „Lacul lebedelor”. Ne pregătim pentru Gala „Ballet Etoile” din Canada; Golden Gala din Tokyo, Japonia; Bratislava International Ballet Gala, unde reprezentăm R. Moldova.

Cum aţi ajuns în trupa „Ballet de Moscu” şi de ce aţi părăsit TNOB?

Anul 2008 a fost un an foarte productiv pentru noi. Atunci am luat medalia de aur la Concursul internaţional de balet din Varna. La acest concurs sunt medaliaţi cei mai buni baletişti de talie mondială. Tot în 2008 am luat medalia de aur, clasându-ne pe primul loc la Concursul Internaţional din Istanbul. Făcând uz de tot ce am acumulat de la profesorii noştri, muncind la maximum, am demonstrat că suntem la acelaşi nivel cu soliştii de la Teatrul Bolşoi din Moscova ori de la Teatrul Mariinski. Ulterior, am primit o mulţime de solicitări de a încheia contracte pentru gale de operă şi balet, pentru concerte în diferite ţări. În cadrul trupei „Ballet de Moscu” dansăm cu cele mai bune perechi de dansatori, contractaţi din diferite teatre ale lumii.

Este foarte interesant, dansăm în scenă cu solişti din diferite şcoli. Trupa va marca anul acesta 30 de ani de activitate. La început aici au dansat celebrii balerini Maia Pliseţkaia şi Rudolf Nuriev. De opt ani, activăm şi noi în calitate de solişti. Mai mulţi admiratori de la Chişinău ne-au întrebat unde suntem, pentru că nu mai apărem în scena TNOB. Le-am spus că, din păcate, am plecat din teatru acum patru ani din cauza unor neînţelegeri cu directorul instituţiei. Am încercat atunci să-l anunţăm, cu două luni înainte, că în septembrie, la Festivalul Internaţional de Operă şi Balet, coincidea ziua prezentării unui spectacol la care participăm în unul din turneele noastre. L-am rugat să amâne cu câteva zile mai spre sfârşitul festivalului spectacolul, dar am primit refuz. Directorul ne-a spus că nu va schimba nimic, că trebuie să jucăm. Nu puteam  însă renunţa nici la contractul prin care urma să mergem în turneu. Aşa e în toată lumea, un artist, mai ales dacă este foarte solicitat, convine din timp cu managerul, pentru a-şi coordona repertoriul. Soliştii, baletiştii de talie mondială anume astfel lucrează. Din păcate, în cazul nostru, nu am putut ajunge la o înţelegere. Am depus cerere de demisie, dar ne-a durut plecarea din teatru. Ulterior ne-am adresat şi la minister, dar nu am putut soluţiona nimic. Actualmente, şapte luni pe an le petrecem la Chişinău, am dori să revenim în teatru, dar pentru aceasta e nevoie să putem ajunge la un consens cu conducerea instituţiei. Sperăm ca, în urma demersului înaintat de mai mulţi artişti actualei ministre, să se amelioreze lucrurile în acest teatru.

 

Cum comentaţi ultima decizie a lui Grosu, prin care au fost demise zeci de personalităţi de la TNOB?

El motivează că ar fi dat curs deciziei fostei conduceri a ministerului de a reduce 30% din numărul angajaţilor teatrului. Din păcate însă sunt demişi artişti, solişti, personalităţi importante ale culturii noastre ca Mihail Muntean, Eleonora Constantinov. De ce să-ţi baţi joc de aceşti oameni care s-au dedicat teatrului şi scenei? De la cine vor învăţa tinerii, pe cine vor urma aceştia? La Moscova marile personalităţi muncesc până în ultima zi în teatru. Regizorii, actorii, balerinii sunt foarte preţuiţi, nu ca la noi. Artiştii demişi au fost la minister, la Parlament, au nevoie de susţinerea autorităţilor. Dacă eliminăm aceşti maeştri din teatru, instituţia merge spre pierzanie. Îmi vine greu să înţeleg această atitudine şi aceste reforme care, din păcate, lovesc în oamenii de cultură.

Ce părere aveţi despre faptul că teatrul, din păcate, nu prea vine cu  premiere de balet? Mai putem spune că TNOB este un teatru naţional?

Cu trei ani în urmă, s-a discutat despre readucerea în scenă a spectacolului „Luceafărul”. Dar nu s-a făcut nimic. În operă cel puţin a fost montat spectacolul „Macbeth”, de către regizorul Andrea Battistini. În aceste condiţii, evident, artiştii pierd ceea ce au mai preţios, contactul cu publicul. La începutul anilor 90, erau 28 de spectacole de balet, acum acestea pot fi numărate pe degete. Sunt cel mult şapte spectacole, care se repetă deja ani la rând. Dacă oferi publicului acelaşi spectacol în fiecare lună, nu faci decât să pierzi interesul acestuia. Teatrul trebuie resuscitat şi în acest scop e nevoie să preluăm experienţa de peste hotare, unde teatrele se bucură atât de susţinerea din partea autorităţilor, cât şi a sponsorilor. Toate marele oraşe ale lumii au un teatru de operă şi balet cu care se mândresc. Nu-mi imaginez Chişinăul fără o astfel de instituţie.

Balerinii, din păcate, sunt nevoiţi să renunţe la profesie în floarea vârstei, v-aţi gândit ce veţi face după ce veţi încheia cariera de solişti?

Avem mai multe planuri. Am organizat deja timp de trei ani Gala „Stelele baletului”, la care invităm balerini de succes, organizăm spectacole, pregătim minuţios fiecare program. Organizăm Gala de Balet la Palatul Republicii, dar ne-am dori să organizăm aceste spectacole în scena TNOB „Maria Bieşu”. Am încercat chiar în primul an să organizăm Gala la teatru, dar conducerea ne-a spus că nu o interesează. Totodată, avem câţiva elevi de la Colegiul Naţional de Coregrafie pe care îi antrenăm, ne bucurăm de unele succese obţinute la concursuri, avem două eleve înscrise la Şcoala de balet din Viena. Am vrea să montăm şi spectacole şi sperăm să avem această posibilitate pe viitor aici, acasă.

Ce mesaj aţi dori să adresaţi autorităţilor, în actuala situaţie de la TNOB?

Sperăm că vor acorda mai multă atenţie culturii, un domeniu marginalizat în ultimii ani. E nevoie de salarii mai mari pentru artişti, altfel cum să supravieţuieşti cu 150 de euro pe lună, cum să-ţi hrăneşti familia? Balerinii fac o muncă extrem de  grea, comparabilă cu a unui miner. Avem puţin timp ca să ne afirmăm – 15-20 de ani. La Iaşi, spre exemplu, artiştii sunt plătiţi cu 1000 de euro. În Anglia un balerin este asigurat cu casă şi masă în jumătate de an. La noi oamenii nu doar au salarii mici, dar mai sunt exercitate şi presiuni asupra lor. E nevoie de un manager bun, care, dacă nu poate ridica salariile, cel puţin să organizeze turnee. Nu e nevoie de mari cheltuieli ca baletul să fie readus la nivelul pe care îl avea anterior.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu