Mulţumesc, AIE! Sunt mândru de voi!

Vineri, s-au împlinit doi ani de zile de la 29 iulie 2009, o zi de-a dreptul istorică pentru Republica Moldova, o zi care cu siguranţă va fi cântată în balade, iar urmaşii urmaşilor noştri o vor decreta zi liberă şi vor pune flori la monumentele celor ce au făcut-o să existe: Filat, Ghimpu, Urechean și Lupu.

Cu doi ani în urmă, Moldova a apucat-o pe o altă cale. A învins definitiv comunismul și a pornit spre calea democratizării, reformării și integrării europene.

Și nu pot să nu salut faptul că în acești doi ani de zile Alianța pentru Integrare Europeană s-a ținut de promisiunile făcute în campania electorală din iulie 2009 și i-a făcut pe moldoveni să fie mândri de țara în care locuiesc.

Din banii confiscaţi de la Voronin se construieşte o autostradă

Și cum nu aș putea saluta condamnarea lui Oleg Voronin din decembrie 2009? Atunci, după o anchetă de câteva luni, Voronin a fost condamnat la 16 ani privațiune de libertate pentru numeroasele crime pe care le-a comis de-a lungul celor opt ani de guvernare comunistă. Totodată, vă amintesc tuturor că proprietățile și activele lui Voronin, în valoare de peste 500 de milioane de dolari americani, toate însușite fraudulos, au fost scoase la licitație, iar banii au fost utilizați pentru începerea construcției autostrăzii Edineț-Bălți-Chișinău-Cahul.

Apoi a urmat condamnarea celui cunoscut drept cel mai mare mafiot din istoria de 20 de ani de independență a Republicii Moldova, Vladimir Plahotniuc. Plahotniuc a fost găsit vinovat la numeroase capete de acuzare și condamnat la închisoare pe viață, chiar dacă unul dintre liderii AIE a încercat la un moment dat să-l scape basma curată. Atunci însă întreaga mass-media moldovenească, ajunsă între timp pe locul 10 în topul libertăţii presei, s-a coalizat pentru condamnarea lui Plahotniuc, iar liderul AIE a fost nevoit să se conformeze. Cu acel aproape un miliard de dolari americani confiscați din averea însușită fraudulos de către Plahotniuc va fi încheiată construcția autostrăzii Edineț-Bălți-Chișinău-Cahul, iar restul banilor vor fi direcționați către construcţia unor spitale moderne în mai multe orașe din țară.

Să ne amintim și de felul în care AIE a făcut reforme în MAI. Urmând modelul georgian, Puterea de la Chișinău a concediat toți angajații Poliției Rutiere și peste 80% din toți angajații de la Interne. În locul lor au fost angajați peste 10 mii de tineri deţinători de diplome în Drept, care nu-și puteau găsi un loc de muncă în perioada guvernării comuniste. Le-au fost asigurate salarii lunare de minimum 7 mii de lei, iar la un an și jumătate de la aceste reforme, corupţia în poliţie practic nu mai există.

O puşcărie nouă în care au încăput toţi hoţii şi mafioţii

Totodată, trebuie să salutăm și condamnarea celor 250 de polițiști găsiți vinovați pentru maltratarea tinerilor protestatari din aprilie 2009. Jumătate dintre ei au fost găsiți vinovați și pentru alte acuzații și au primit pedepse de privațiune de libertate între 15 și 25 de ani.

Pentru securitatea lor a fost construită chiar și o nouă pușcărie. Acolo stau încarceraţi pe lângă acești polițiști și Oleg Voronin și Vladimir Plahotniuc. Printre alte nume răsunătoare încarcerate la noua puşcărie se numără:

Gheorghe Papuc – condamnat la privațiune de libertate pentru trafic de influență, exces în serviciu și complicitate cu cercurile infracționale internaționale.

Valeriu Gurbulea – condamnat la 12 ani privațiune de libertate pentru trafic de influență, exces în serviciu și complicitate cu cercurile infracționale.

Pedepse între 10 și 20 de ani au mai primit: Valentin Zubic, Ghenadie Cosovan, Iacob Gumeniță, Vladimir Baldovici, Valentin Mejinschi și alții.

Totodată, vinovați de evenimentele din 7 aprilie 2009 au fost găsiți Vladimir Voronin, Vladimir Țurcan și Mark Tkaciuk. Aceștia trei au gândit deturnarea protestelor pașnice și au dat ordine de aplicare a forței în comisariatele de poliție. Din păcate, toți trei au plecat din Moldova și se pare că s-ar afla acum în Coreea de Nord.

Reformele în justiție nu pot fi nici ele trecute cu vederea, mai ales după ce până și înalții oficiali europeni nu o dată au lăudat extraordinarele progrese pe care le face Republica Moldova în acest domeniu.

Tocmai reformele în Justiție și de la Interne au făcut posibilă semnarea regimului de liberalizare a vizelor cu UE, iar de la 1 ianuarie 2012 moldovenii vor putea circula liber în toate statele europene.

Cu această ocazie vor demara și primele zboruri low-cost, atât de pe aeroportul din Chișinău cât și de pe cel din Bălți, care-și va începe activitatea de la 1 decembrie anul curent.

Experții economici au prognozat că Moldova va încheia anul cu o creștere economică de 25%, lucru care va permite ca salariul mediu să crească până la 6 mii de lei, iar pensia minimă va crește până la 1500 de lei.

Chiar în aceste clipe se construiesc 500 de km de drum modern european, iar în fiecare zi se deschid, în medie, câte 200 de noi locuri de muncă.

Dacă reformele continuă în același ritm, RM are toate șansele să adere la UE în 2014

Lista cu realizările AIE nu se poate scrie fără a se menționa și cei peste 90 de mii de moldoveni întorși de peste hotare numai în 2011. Majoritatea sunt asigurați cu locuri de muncă aici, iar cei ce vor dori să-și deschidă noi afaceri vor primi câte 10 mii de euro ajutor din partea statului.

Chiar ieri am citit un articol în cotidianul italian „Corriere della Serra” în care premierul Silvio Berlusconi își exprima îngrijorarea în legătură cu plecarea forței ieftine de muncă moldovene din țară.

Experții europeni susțin că dacă reformele vor continua în același ritm, Republica Moldova are toate șansele să adere la UE în 2014, alături de Croația.

La doi ani de la 29 iulie 2009, Partidul Comuniștilor din Moldova practic nu mai există și nu este decât o amintire veche și urâtă pentru țara noastră. Chiar dacă sunt și astăzi în parlament, cu doar 11 deputați, comuniștii nu mai au nicio șansă să revină vreodată la guvernare, deoarece reformele partidelor din AIE i-au convins definitiv pe moldoveni că comuniștii nu mai merită votați.

În final, nu pot decât să-mi exprim încă o dată mulțumirea pentru felul în care este astăzi guvernată Moldova și să fiu mândru că, prin ce am făcut în iulie 2009, am contribuit și eu la aducerea la guvernare a unor bravi oameni precum Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu sau Serafim Urechean.

Alianță pentru Integrare Europeană, popor moldovean, vă mulțumesc! Sunt mândru de voi!

Alexandru COZER

The following two tabs change content below.