Mult zgomot pentru nimic

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat sâmbătă mitinguri de protest împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană la care au participat aproximativ patru mii de persoane. Pe de altă parte, organizatorii susţin că 12 mii de oameni au scandat „Vrem alegeri!“, „Alianţă, fă-ţi bagajele!”, după care le-au înmânat liderilor AIE un geamantan. „Pentru ca cei de la guvernare să-şi facă mai repede bagajele şi să plece de la putere”, a menţionat Iurie Muntean, secretarul executiv al Partidului Comuniştilor. Analistul politic Nicolae Negru consideră că acţiunea PCRM a înregistrat un eşec şi asta din cauza numărului mic de participanţi la proteste.

Deşi anunţau proteste în masă, acestea s-au terminat odată ce au început. Astfel, echipa televiziunii Jurnal TV s-a deplasat în mare grabă la Bălţi pentru a reflecta evenimentul, însă, odată ajunsă acolo, nu a găsit nimic. PCRM susţine că au fost şase mii de protestatari la Bălţi. În fruntea acestora se afla fostul prim-ministru comunist, Zinaida Greceanîi, şi Iurie Muntean. Aceştia au scandat: „Moldova! Moldova! Ura! Ura! Ura!”, „Руки прочь от наших детей!” („Mâinile jos de pe copiii noştri!”), „Alianţa la gunoi, vrem să răsuflăm şi noi!” şi au cerut să fie organizate alegeri anticipate.

MAI spune că în centrul oraşului Bălţi nu au fost mai mult de două mii de oameni. „Protestul a început după ora 10 şi a durat nu mai mult de trei ore, timp în care nu au fost înregistrate incidente”, a declarat, pentru JURNAL, Chiril Moţpan, şeful Centrului de presă al Ministerului de Interne.

La Cahul au protestat patru mii de persoane, anunţă organizatorii. Pe de altă parte, tot Chiril Moţpan ne-a informat că la Cahul nu s-au întrunit mai mult de 1.000 – 1.200 de persoane. „Acestea au mers pe străzile principale ale oraşului, apoi s-au oprit pe strada Independenţei, unde au scandat lozinci”, susţine poliţistul. Potrivit Comisariatului de Poliţie Cahul, autorizaţia pentru miting a fost depusă la primărie de către PCRM, iar mitingul a durat aproximativ trei ore. În fruntea coloanei de protestatari s-a aflat deputatul PCRM, Grigore Petrenco.

Susţinătorii comuniştilor din centrul Moldovei şi-au dat întâlnire sâmbătă la Orhei. Aici s-au adunat, potrivit poliţiştilor, 1.000 – 1.500 de persoane. Organizatorii anunţă cifra de două mii de persoane. „Mitingul a decurs în mod paşnic, nu au fost înregistrate încălcări”, a menţionat Chiril Moţpan.

Potrivit analistului politic Nicolae Negru, numărul insignifiant de participanţi la mitinguri reprezintă un eşec pentru PCRM. „Comuniştii anunţau că vor fi proteste în masă cu mii de persoane, iar în condiţiile în care la Bălţi urmau să se adune toţi susţinătorii partidului din nordul republicii, chiar şi două mii de persoane este o cifră modestă”, a declarat analistul în cadrul emisiunii „Negru şi Bogatu” de la Jurnal TV.

M. L.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)