Motorola, criminalul rus din Doneţk, a fost omorât // VIDEO

motorola1

Motorola, Arseni Pavlov, a fost omorât în liftul casei în care locuia în urma unei explozii a unei bombe artizanale. Foto: kp.ru

Agenţia de ştiri „Interfax” a comunicat despre moartea uneia dintre căpeteniile „republicii populare Doneţk”, Arseni Pavlov, alias „Motorola”. Informaţia a apărut ieri seară, 16 оctombrie. „Potrivit unor date preliminare, acesta a fost omorât în liftul casei în care locuia în urma unei explozii a unei bombe artizanale”, se menţionează într-un comunicat al aşa-numitului „minister al apărării” din Donbass. Sursele relatează că criminalul „s-a aflat în epicentrul exploziei şi a suferit traume incompatibile cu viaţa”, transmite pravda.com.ua.

Autorităţile separatiste de la Doneţk au anunţat că cei care au executat atentatul ar fi un grup diversionist ucrainean. În aşa-zisa „republică populară Doneţk” a fost anunţat un plan de reţinere a suspecţilor. „Моtorola a murit în urma unor acţiuni teroriste ale serviciilor secrete ucrainene. La întoarcerea acasă, a explodat în ascensor o bombă declanşată de la distanţă”, au declarat surse din „rp Doneţk”. Motorola locuia într-un apartament din centrul Doneţkului împreună cu soţia sa, Elena. El obişnuia să se plimbe cu soţia şi copiii săi prin oraş însoţit de bodygarzi.

O vecină de-a lui Motorola a povestit pentru kp.ru că explozia a fost foarte puternică: „Mi-a mutat uşa din loc şi mi-a distrus debaraua. Nu ştiu ce s-a întâmplat la vecini. Aud ţipete şi că se evacuează oamenii. Potrivit gazeta.ru, în urma exploziei a murit şi bodyguardul lui Pavlov. Bomba, scrie kp.ru, a fost instalată pe frânghia liftului.

În vara lui 2016, liderul separatist al „rp Doneţk”, Aleksandr Zaharcenko, a declarat că una dintre exploziile din Doneţk din iunie curent a fost un atentat la viaţa lui Motorola. Моtоrоla a condus în Donbas unitatea teroristă „Batalionul Sparta”. El a recunoscut că a împuşcat 15 prizonieri ucraineni. Amnesty International a făcut apel către organizaţiile internaţionale să fie investigate execuţiile lui Motorola.

motorola3

Motorola (în centru) la un congres al Uniunii voluntarilor din Donbas. Foto: kp.ru

În 2015, Ucraina s-a adresat Interpolului cu cererea privind anunţarea cetăţeanului rus în urmărire internaţională, însă funcţionarii acestei structuri au refuzat. Potrivit martorilor, Motorola ar fi fost implicat în omorârea apărătorului aeroportului din Doneţk, Igor Branoviţki. De asemenea, Motorola a fost introdus în lista sancţiunilor Uniunii Europene.

Arseni Pavlov, 33 de ani, născut în Rusia, a lucrat într-o spălătorie de maşini înainte de a trece hotarul Ucrainei şi a se înrola în trupele teroriste în 2014, devenind ulterior unul dintre cei mai cunoscuţi terorişti din Doneţk.

Lichidarea lui Motorola nu este prima acţiune a serviciilor speciale ucrainene orientată împotriva reprezentanţilor unităţilor separatiste din Ucraina: la 6 аugust curent a fost organizat un atentat asupra lui Igor Plotniţki, liderul „republicii populare Lugansk”, în urma căruia acesta a fost spitalizat, iniţial, fusese anunţat decesul acestuia, însă ulterior s-a confirmat că este viu.

motorola6

Motorola şi soţia sa, Elena. Foto: kp.ru

În septembrie, luptătorii din Lugansk au declarat că „consilierul liderului rp Lugansk”, fostul „preşedinte al consiliului de miniştri”, Ghenadi Ţipkalov, reţinut pentru tentativa de lovitură de stat în „republică”, s-a sinucis. La începutul lui octombrie, liderul „parlamentului rp Lugansk”, Aleksei Kareaghin, a acuzat liderul „rp Lugansk” a acuzat de epurări în regiunile separatiste din Ucraina: „Versiunea oficială (a decesului lui Ţîplakov) nu este adevărată. Ţîplakov a fost omorât de bodyguardul lui Plotniţki”, a declarat Kareaghin.

motorola4

Serviciile speciale ucrainene au întreprins mai multe tentative de omorâre a lui Motorola. Una dintre acestea a avut loc la 24 iunie curent. Foto: kp.ru

„Acum, în Lugansk, sunt omorâţi toţi cei implicaţi în proclamarea republicii”, a declarat Kareaghin. De asemenea, s-a menţionat că în teritoriile ocupate se tensionează conflictul dintre căpetenia „rp Lugansk” şi „preşedintele consiliului de miniştri al rp Lugansk”, Serghei Kozlov.

În decembrie 2015, „rp Lugansk” a anunţat despre decesul „comandantului regimentului miliţiei populare”, Pavel Dremov. Cel care ar fi comandat omorul căpeteniei „miliţiei populare” „rp Lugansk”, Pavel Dremov”, ar putea fi Pavel Dremov, adjunctul său.

motorola5

1 octombrie 2016, Doneţk. Corespondentul special al ziarului „Komsomolskaia Pravda”, Aleksandr Koţ, şi Arseni Pavlov. Foto: kp.ru

La 19 septembrie 2016, instituţiile de presă din Rusia au relatat ciocniri într-un restaurat din suburbia Moscovei, Gorki 2, în urma cărora a fost omorât cetăţeanul ucrainean Evgheni Jilin, 40 de ani, fondatorul şi liderul organizaţiei proruse „Oplot”, care luptă în zona operaţiunii antiteroriste împotriva forţelor ucrainene. Jilin a participat de asemenea în acţiunile separatiste din estul Ucrainei la începutul agresiunii ruseşti în 2014 şi a fugit ulterior în Federaţia Rusă.

Potrivit comitetului de anchetă al Rusiei, Jilin a devenit victima luptei pentru repartizarea banilor obţinuţi din desfacerea cărbunelui din Donbas atât în Ucraina, cât şi în Rusia.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)