Motanul Kiril

andrei perciun1Am avut un motan, îl chema Kiril și era alb, pufos, cu un ochi albastru și altul galben, era castrat și pe lângă asta mai era și surd. Avea un trai decent, era înconjurat de ființe binevoitoare ce-l hrăneau și aveau grijă de el. Pentru o pisică, a trăit destul de mult – paisprezece ani. Când s-a îmbolnăvit, am fost nevoit să-i fac eutanasie.

Îi plăcea să stea pe pervaz și să urmărească ce se întâmplă pe geam: aici o frunză cade, dincolo un hulub holbat pe o ramură. Traseul până la pervaz presupunea săritul pe televizor, apoi pășitul pe pervaz. Televizorul nostru are niște butoane de control deasupra, pe care, dacă le apeși, pornești televizorul. Uneori Kiril călca pe butoane și pornea televizorul, din când în când mai schimba și canalele și volumul sunetului. Marea era nedumirirea lui taică-meu când venea de la lucru și găsea televizorul pornit, știind bine că l-a stins. Au apărut mai multe suspiciuni, printre care și unele destul de fanteziste. Până la urmă Kiril a fost „prins” în flagrant și de atunci tata, înainte de a ieși din casă scotea televizorul din priză. Acum Kiril nu mai este, dar taică-meu tot mai scoate televizorul din priză.

Andrei Perciun