Moş Sava şi preacurvia…

ÎNVIAT DIN MORŢI // Satul a aflat că Sava, acum patruzeci de ani, a rugat un amic să-i trimită scrisoare nevestei lui că e mort, să-şi ia dânsa grija să-l mai aştepte, doar ca să scape de grija familiei şi a copiilor

Oricât de deştept te crezi, destinul îţi joacă festa şi orice faptă rea se întoarce împotriva ta atunci când te aştepţi mai puţin.
Era tânăr de tot Sava Pânzaru când s-a însurat. Imediat după armată, abia împlinise 21 de ani. În cinci ani, tânăra-i nevastă, pe care a luat-o de pe băncile şcolii, i-a născut doi copii. Într-o zi, îşi spune el: “Măi, ce nebun sunt eu! La 26 de ani m-am înglodat pe viaţă în nevoi, copii, gospodărie. Dar când să mai trăieşti? N-am văzut nimic bun pe lumea asta!”

Dus la munci în Rusia, vine vestea că-i mort

Şi ce-i vine în gând? Zice: „Mă duc în Rusia, în cel mai îndepărtat colţ al ei, şi nu mă întorc acasă nici mort”. Nevestei, fireşte, i-a zis că se duce să facă bani şi, dacă se aranjează bine, o cheamă şi pe dânsa.
Şi-a luat rămas bun de la părinţi, fraţi, surori. Iată că, peste un an, primeşte nevasta lui o scrisoare tocmai din Extremul Orient, precum că Sava Pânzaru e mort. „A avut un accident de serviciu şi a fost înmormântat aici, pentru că nu am avut ce mai trimite acasă, atât de mutilat a fost”, scria pe hârtie. În sat, părinţii, fraţii şi nevasta i-au ridicat în cimitir o cruce, aşa cum se cuvenea după tradiţie, şi, la trei ani după moartea lui Sava, un vădăoi a cerut-o în căsătorie pe Rodica şi s-a măritat femeia. A mai născut trei copii cu acela şi viaţa ei s-a aranjat într-un fel.

Apare în sat după 40 de ani

Anii treceau gâlgâind de nu-i mai putea opri nimeni şi nimic. Copiii lui Sava Pânzaru iată că au terminat şcoala, iată că au făcut armata, iată că s-au însurat şi primii nepoţi bucurau bunicii. Când, frate, după 40 de ani de lipsă, apare în sat şi Sava, viu şi nevătămat, având în jur de 70 de ani. Ce să vă spun, nu era gospodărie sau om în satul acela să nu fi vorbit de această întâmplare. Nevasta lui, măritată a doua oară cu lege şi cununie, nu ştia ce să zică. Fraţii lui prostiţi erau şi ei de ce se întâmplă, copiii lui Sava nu ştiau şi ei cui să-i spună tată: lui Sava sau celui care i-a crescut şi le-a făcut nunţi. Nepoţii iată că s-au trezit cu un bunic în plus. Rodica lui umbla pe la neamuri cu ochii roşii de plâns şi se tot căina: “Ehei, ce mă fac eu, cununată cu doi bărbaţi şi amândoi în viaţă! Doamne, ce păcate am făcut eu să trec şi prin asta?!”. Dar Sava a fost cel care a liniştit-o: “Trăieşte, femeie, cu cine ai mai trăit, că n-am nicio pretenţie. Am venit în sat să mor alături de ai mei şi să-mi văd copiii şi nepoţii. Vreţi, mă iertaţi, nu vreţi, e voia voastră, că oricum la anii aceştia nu mai schimb nimic. Sunt vinovat şi-mi port osânda cum o merit”.

S-a dat mort numai ca să scape de grija familiei

Iată aşa a aflat satul că Sava, acum patruzeci de ani, a rugat un amic să-i trimită scrisoare nevestei lui că e mort, să-şi ia dânsa grija să-l mai aştepte, doar ca să scape de grija familiei şi a copiilor.

Din Extremul Orient s-a mutat în Belarus. Şi-a făcut omul alte acte de identitate, chipurile le pierduse pe cele vechi. Fireşte că în paşaport la starea civilă era scris necăsătorit, că nimeni n-a mai controlat şi lucrul acesta. I le-au făcut toate în baza adeverinţei de naştere. A lucrat, spunea el, la o uzină de tractoare. Pe la 38 de ani, s-a însurat şi el a doua oară, pentru că se săturase să tot umble din muiere în muiere. Copii din această căsătorie nu le-a dat Domnul. Cât a fost tânăr şi petrecăreţ, o dată nu s-a gândit la cei lăsaţi acasă. Îi era dor de părinţi şi de fraţi, dar când se gândea la nevastă şi copii, îşi spunea: “Uit şi de cei de-un sânge, numai să n-o mai văd pe Rodica. Am rămas – le spunea Sava fraţilor – cu sentimentul că, însurându-mă atunci în tinereţe, mi-am pus de gât o piatră de moară care mă băga în pământ fără să vreau”.

Tânăr şi petrecăreţ, nu se gândea la cei lăsaţi acasă

Nici cea de-a doua căsătorie n-a fost din mare dragoste. Aşa, o legătură a doi oameni trecuţi de o anumită vârstă, pentru că şi nevastă-sa cea de-a doua era trecută de 30 de ani. O căsnicie ca multe altele, fără piper şi fără sare. Când i-a murit nevasta, el împlinise 65 de ani. Atunci i-a şi venit gândul să se întoarcă în sat. A vândut apartamentul, şi-a strâns câteva lucruşoare la care ţinea mai mult şi iată-l în satul său.

Istoria mi-a povestit-o chiar moşul în redacţie, cu detalii dintre cele picante, pentru că un bărbat, la orice vârstă ar fi, vrea întotdeauna să facă impresie când stă de vorbă cu un jurnalist. “Şi în toţi anii aceştia – l-am întrebat – chiar nu ţi-a fost dor de copii şi de nevastă, chiar atât de mult ai urât-o, încât să nu te întrebi ce s-a ales cu ei după atâţia ani – patruzeci de ani oricum e destul timp?!”. La care el mi-a zis: “Cât am fost tânăr, n-am avut când. Mi-au plăcut femeile, mă vezi şi mata – se tot cucoşea moşul –, n-arăt rău nici acum, la 69 împliniţi”. “Şi satul… ce-a zis satul şi cum te-au primit neamurile?”, îl întreb.

O viaţă de ciulin

“Cei de-o seamă cu mine – îmi spune el – mă tot luau peste picior, cei mai tineri găseau cuvinte usturătoare, să mă doară. Mai greu mi-a fost cu propriii mei băieţi, uite aceştia pur şi simplu treceau pe drum şi nici bună ziua nu-mi spuneau. O dată nu m-au invitat în casa lor. Nepoţii mei, însuraţi şi ei de-acum, când mă vedeau pe drum, o luau pe altă cale. În casa părinţilor mei trăieşte o soră mai mică. Vă spun, m-am întors din Belarus cu bani, aveam de gând să-mi cumpăr o căsuţă în sat şi cel puţin anii din urmă să-i trăiesc alături de ai mei. Ai să râzi mata, dar nevastă-mea şi soţul ei au fost primii care m-au iertat, pentru că n-am încercat să le stric căsnicia. La o zi de Paşti, m-au invitat la ei în ospeţie, s-au adunat acolo copiii toţi şi nepoţii şi uite atunci, la masa de sărbătoare, m-am ridicat şi eu şi mi-am cerut iertare de la cei pe care i-am părăsit în tinereţe. Când am fost tânăr, am fost prost. Dar, Rodica dragă, i-am zis, cred că ţi-am făcut un bine că uite te-ai măritat şi ai dat peste un om mai cumsecade decât mine. În toţi anii aceştia, tu ai fost mai fericită decât mine. Eu am trăit o viaţă de ciulin, dus de vânturi în cele patru colţuri ale lumii şi, crede-mă, dacă aş fi dorit să-mi amintesc de ceea ce am văzut frumos în anii trecuţi, greu mi-ar veni.”

Moş Sava Pânzaru trăieşte acum împreună cu sora lui mai mică în casa părintească. Doi bătrâni în jurul a două capre şi a câteva păsări acolo. Se ţin unul de altul, căci e tot ce-a mai rămas din familia lor: ei doi, iar în cimitir odihneşte o parte din încrengătura neamului lor.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână