Moş Ion Roată şi Integrarea Europeană

MIRCEA-V.-CIOBANU

Oamenii au inventat alegerile ca să dea expresie numerică precisă democraţiei incipiente, cea a „strigatului în piaţă”. Dar şi pentru a înlocui o revoltă a nemulţumiţilor, exprimată prin „maidanuri”, dezordini stradale şi demolări ale instituţiilor statului (ca simboluri ale puterii nedrepte) cu o contabilizare calmă a opiniilor. Ţinând cont de acest aspect, deloc neglijabil, guvernanţii deştepţi analizează minuţios nu numai tehnologiile imperfecte, care le-au pus în pericol accederea în parlament, ci şi cauzele eşecului sau ale rezultatului modest.

Potenţiala coaliţie actuală are un scor bun, dar modest, aproape de limita eşecului. Cele vreo 46 de procente, care le-au dat 55 de mandate, nu sunt cea mai mare performanţă posibilă. Asta înseamnă că ei pot guverna legal, nu însă şi liniştit. Mai bine de jumătate din populaţia cu drept de vot nu este încântată de prestanţa lor. Vor şti guvernanţii să administreze şi să atenueze, în timp, nemulţumirile acestora? Şi vor putea, concomitent, să nu-şi dezamăgească propriii alegători? Cât de mult va ţine cont majoritatea parlamentară nou-formată de fiecare segment al electoratului? Are „majoritatea” soluţii şi pentru „minoritate”? Îi pasă?

Mintea eretică a „minoritarilor”

Partidele cu mesaj proeuropean, dar cu atitudine critică faţă de actuala guvernare au adunat cumva cu ţârâita 6-7% de voturi. Reacţia cvasiunanimă a adepţilor puterii a fost că aceste partide „fără şanse” şi aceşti candidaţi independenţi au aruncat voturile aiurea, punând în pericol nu succesul partidelor de la guvernare, ci ascensiunea noastră europeană. Nici mai mult, nici mai puţin! O fi, opiniile aici diferă, după cum au fost diferite şi pe parcursul campaniei electorale.
Sigur că poţi să le sari în cap. Unii o şi fac, cu agresivitate exagerată, după mine, deoarece favoriţii lor au acumulat – totuşi – majoritatea râvnită, iar “referendumul” pro-asiatic al lui Dodon a acumulat abia vreo 20% de voturi. Unii s-au grăbit să reitereze ideea că partidele care iau puţine voturi în alegeri trebuie lichidate. Să nu polueze atmosfera politică. O fi şi asta o idee, cu raţiunile ei.
Numai că prea multă grijă pentru interesele electorale ale „majoritarilor”. Încă puţin şi vom dori numai două partide, apoi vom ajunge şi la unul singur. Şi doar nu demult ne revolta partidul unic şi opinia majoritară ca unică posibilă. Putem însă privi lucrurile şi altfel. În unele ţări, sunt suficienţi doi oameni care vor să se asocieze şi partidul e înregistrat. Fiecare cetăţean îşi poate regăsi platforma politică pentru care pledează, de la conservatori la anarhişti. Or, intrarea în parlament nu e singurul scop al politicii. Cei rămaşi în afară pot fi nişte buni lupi sanitari.
Ideile noi nu vin niciodată în capetele majoritarilor, ci în minţile eretice ale celor puţini, ale disidenţilor sistemului. Noi însă, chiar dacă suntem puţini ca ţară (şi nici ca popor nu suntem cei mai numeroşi în lume), avem un bizar sentiment şovin de a-i strivi pe cei mai puţini decât noi. Pe minoritarii sub aspect naţional, social, sau, iată, politic. Vorba veche: sclavii nu visează să fie liberi, ei visează să devină stăpânitori de sclavi.
Când ne dorim o schimbare, trebuie să ştim că ea nu vine dintr-odată, ea trebuie crescută, plecându-ne urechea la ideile unor minoritari, eretici, disidenţi, incomozi, care ne destabilizează confortul. Schimbarea, fie şi cea mai râvnită, începe întotdeauna cu un disconfort.

Suntem în Uniunea Asiatică

Alegerile, ziceam, sunt şi supapa prin care poporul îşi degajează energiile şi atitudinile faţă de putere. Ele-s şi test de evaluare. Puterea ar trebui să studieze rezultatele acestor testări autentice. Revenind la cele cca 7% de vot proeuropean şi, concomitent, antisistem: dacă e să judecăm strict statistic, trebuie să deducem că numai aceşti oameni vor schimbarea! Votul celor care au ales partidele “de stânga” e mai curând nostalgic. Un vot protestatar e şi cel al ne-participării, însă acesta nu poate fi descifrat atât de sigur.
Mai există votul dat de cetăţenii care doresc schimbarea, dar au votat pentru partidele „cu şanse”! – va zice oponentul meu. Cei care au votat de dragul integrării europene, nu de dragul partidelor de la guvernare. O fi, dar cum să ştim asta? Am auzit discuţii în campanie, am urmărit polemici ale prietenilor cu opinii foarte diferite (chiar dacă au votat identic). Dar vocea lor nu numai că nu poate fi contabilizată precis, ea nici măcar nu a fost auzită de guvernanţi!
În primele zile de după scrutin, aceşti votanţi ai „coaliţiei proeuropene” avertizau public că a fost un vot cu avans, că nu s-a votat pentru merite, ci de dragul cursului european al ţării. Zadarnic! Nimeni dintre liderii partidelor de la guvernare nu a remarcat acest sacrificiu, nimeni nu a mulţumit poporului că i-a ales, chiar dacă nu au meritat. Toţi votaţii au vorbit cât de mult au muncit în campanie, pentru aceste rezultate remarcabile, cât de eroic (sic!) şi patriotic (sic!) a fost poporul care a ştiut să aleagă pe cei mai buni.
Ei chiar cred că au fost votaţi pentru merite! Şi au tot dreptul să creadă. O opinie cumva mai separată a făcut prim-ministrul Leancă, remarcând că o parte din alegători nu a ieşit la vot. Asta însemnă că poporul nu este foarte mulţumit de guvernare, a conchis premierul. Aşadar, voturile lipsă au fost remarcate, nu însă şi cele acordate condiţionat.

Concluzionând: comparativ cu vecinii, la noi, doar cca 7% din cetăţeni au confirmat prin vot că doresc schimbarea. Acum mă întreb: merită să schimbe ceva în strategiile sale guvernarea, dacă numai atâta lume vrea altceva?
Or, majoritatea a votat fie pentru o iluzorie uniune vamală, fie pentru un status quo, pentru situaţia existentă la zi. Spuneam, cu o altă ocazie, că diferenţa dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Euroasiat(ic)ă e că prima solicită reforme radicale, dar şi calitatea lucrului bine făcut, iar a doua nu cere nimic. Justiţie selectivă, corupţie la nivel local şi naţional, economie pe burtă, monopolism oligarhic de stat (politic, economic, social, juridic) – toate după model rusesc. Uniunea Euroasiat(ic)ă este starea noastră de azi! Cei care au votat pentru actuala coaliţie (fără să îi pună condiţii), au votat pentru status quo. Bine aţi venit în Uniunea (vamală) EuroAsiată!

Post-scriptum cu moş Ion Roată

Tehnologiile eurointegrării aplicate de politicienii noştri mi-au amintit de „anecdota” lui Creangă, pe care o ştiam din şcoală: Moş Ion Roată [şi Unirea]. Multă vreme o citeam ca pe un text antiunionist, dar esenţa lui e alta. Dacă vă amintiţi, în zilele când „se fierbea Unirea”, „boierii liberali” au hotărât să cheme câţiva ţărani fruntaşi, ca să le explice semnificaţia momentului istoric.
„Lecţia”, simplă, e înţeleasă de toţi, mai puţin de mucalitul moş Ion Roată: „Eu socot că treaba asta se putea face și fără de noi; că, dă, noi știm a învârti sapa, coasa și secera, dar dumneavoastră învârtiți condeiul și, când vreți, știți a face din alb negru și din negru alb… Dumnezeu v-a dăruit cu minte, ca să ne povățuiți și pe noi, prostimea…” La care, boierul crengian (liberal şi democrat, vorba vine) îi explică: „Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în țara aceasta ș-o storceau după plac. Astăzi toți, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile și la fericirea țării. Muncă și câștig, datorii și drepturi, pentru toți deopotrivă.”

Ultima frază îmi aminteşte de BEM şi de alte datorii pe care le vom plăti „toţi deopotrivă”, dar nu despre asta e vorba. Dacă vă amintiţi, ca să dea un exemplu, folosind „material intuitiv”, boierul îl pune pe încăpăţânatul ţăran să aducă un pietroi, pe care acesta nu-l poate ridica: („unde-i unul nu-i putere!”). Abia când se duc şi alţi câţiva ţărani în ajutorul său, împreună reuşesc să aducă povara. Creangă deschide orizontul, ca să înţelegem că putem aplica „anecdota” şi asupra marii uniri-integrări europene: „D-apoi frații noștri de sânge: franțujii, italienii, spaniolii și portughezii, ce așteaptă? La orice întâmplare, Doamne ferește, stau gata să-și verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni.”
Ce mai era de replicat aici? Toţi ţăranii au înţeles şi erau gata să voteze necondiţionat. Şi doar moş Ion a remarcat detaliul care le scăpase celorlalţi: „Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneați dinioarea, că de-acum toți au să ia parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, căci la război înapoi și la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumneavoastră am înțeles așa: că până acum noi, țăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umeri; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre…”
Poate că, dacă i-ar reciti pe clasici, eurounioniştii noştri ar înţelege de ce poporul se încăpăţânează să refuze această idee nobilă şi votează trecutul. Poate că poporul ar vrea să şi simtă cumva avantajele integrării, nu numai să asculte poveşti despre ea? Ş-apoi multă lume chiar şi-a călcat pe inimă şi a adus pietroiul electoral necesar pentru temelia integrării, fără ca boierii noştri, fie liberali, fie democraţi, să facă vreun efort…
Dar să nu vorbim prea tare, boierii noştri tocmai se adună în divan, să ne decidă viitorul. Să-i lăsăm să negocieze în linişte…

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)