Moș Crăciun a sărit în apă

Odată, în toiul iernii, un coleg de-al meu m-a îndemnat să săvârșim – pe lângă cele rele – și o faptă bună. Ne aflam ambii în lift când el mi-a mărturisit ce gând îl stăpânea în clipa aceea. Voia să ne întoarcem numaidecât pe litoral la baba noastră de omăt. De dragul iernii, acolo se adunase lume de pe lume. Valurile mării lingeau omătul de pe plajă. Apa ajungea până la piciorul bradului. Mulți doritori, de la mic la mare, de bucurie, săreau în apă îmbrăcați. Apoi ieșeau pe mal și își făceau fotografii de grup. Colegul meu purta un cojoc de culoarea pâinii coapte și avea acasă la păstrare un munte de prosoape noi. Am luat cât am putut din prosoape și ne-am întors cuminți pe plajă la sărbătoare. Până să ajungem la brad, a trebuit să îl însoțesc de-a lungul țărmului câțiva kilometri buni. Îl ajutam cu transportatul mărfii. Ne mișcam foarte greu, roțile nu se vedeau din omăt. Colegul a umplut două cărucioare improvizate cu câteva baxuri imense de prosoape. Pe urmă am aflat că le-a primit de la o familie înstărită, în loc de bani. Colegul meu este de meserie Moș Crăciun. Avea câte un prosop pentru toată lumea, dădea la toți ieșiții din apă. Flutura prosoapele în stânga și în dreapta, dăruia din zestrea sa copiilor fără părinți, trecătorilor cu acte subraț, poeților fără jucării. Colegul meu adoră să facă surprize mai ales necunoscuților. Apusul soarelui ne-a surprins plimbându-ne de-a lungul litoralului, ninși, departe de gălăgie. Ne întorceam acasă cu pace. Ultimul pachet a câte zece prosoape nu mai aveam cui să-l dăruiesc și l-am lăsat pe plajă să-l ningă. Cărucioarele goale le-am pus la păstrare sub brad.

Oleg Carp

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău