Mortul „înviat” după cinci ani (1)

„Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce simt alături de tine”

o-WOMAN-UNHAPPY-OFFICE-facebook

Claudia nu a avut parte de o căsnicie pe viaţă. La aproape 50 de ani, a fost căsătorită de patru ori. E o fire sinceră şi atentă. Cei şapte ani de acasă i-a purtat cu sine tot timpul oriunde s-a aflat. Fiind una la părinţi, aceştia i-au oferit din plin dragoste şi educaţie. Mama sa a deprins-o de mică să fie bună gospodină. Îi repeta mereu: „Casa curată, mâncarea gustoasă şi aranjată frumos sunt oglinda unei gospodine”.

Având o copilărie foarte frumoasă, a fost o domnişoară bună, luminoasă şi vrednică. „Le ai pe toate ca să fii fericită, tu meriţi acest lucru”, i-a spus mama ei în ziua în care i s-a destăinuit că vrea să se căsătorească. Alesul, pe nume Emil, nu era din sat, cum şi-ar fi dorit părinţii. Învăţa la acelaşi colegiu cu Claudia, venea din regiunea Cernăuţi. I s-au aprins călcâiele cum a văzut-o şi a făcut tot posibilul ca să lege o relaţie de prietenie cu ea. La absolvirea colegiului, fata s-a îndrăgostit nebuneşte de el. S-au căsătorit, plutind pe aripile fericirii mai bine de opt ani. Claudei îi plăcea să investească în relaţia lor, o făcea cu toată dăruirea.

A plâns de bucurie când a aflat că este însărcinată

O întrista însă un lucru, nu putea să rămână gravidă. Din această cauză, sentimentele au început să slăbească, a intervenit înşelarea şi căsătoria s-a destrămat. Nu mult după aceea, în viaţa ei a intrat un alt bărbat, Costel. Acesta era frumos, deştept, îi plăcea să glumească. Era din acelaşi sat cu ea, provenea dintr-o familie foarte cumsecade. Trecuse şi el prin divorţ. Părinţilor le-a plăcut mult de el, dar Claudia mai stătea pe gânduri – să-l accepte ca partener de viaţă sau să nu-l accepte? În primul rând, suferea din cauza despărţirii, în al doilea, nu i se părea perechea potrivită, deoarece el era cu trei ani mai mic decât ea.

Până la urmă, şi-au unit destinele. Claudia a început să bată drumurile pe la medici în dorinţa arzătoare de a naşte un copil. Totul părea în regulă după un tratament de aproape doi ani. A plâns de bucurie când a aflat că e însărcinată. Ce bucurie nespusă le-a adus vestea bună! O considerau cea mai mare minune. Ambii soţi erau foarte fericiţi.

Nu puteau să aibă un copil

Dar bucuria avea să le treacă repede în scârbă. Sarcina era extrauterină. A fost nevoie de un avort terapeutic, după care medicul i-a spus Claudei că nu va mai putea naşte niciodată. Sufereau amândoi. Aveau practic toate bunătăţile de pe lume, dar nu puteau să aibă un copil. Din zi în zi, Costel devenea tot mai trist. Când soţia îl întreba dacă ar fi de acord să adopte un copil, el plângea. Claudia, văzându-l cum suferă, a hotărât să-i redea libertatea: „De ce să-i fur visele, când poate să se recăsătorească, să aibă copii şi să fie fericit?”.

Costel nu a vrut să accepte divorţul. A zis că Dumnezeu este mare şi, poate, până la urmă, se va întâmpla minunea. Claudia însă citise mult despre sarcina extrauterină şi ştia foarte bine că nu are de unde să se întâmple minunea. A hotărât ferm să se despartă de el şi a plecat la Moscova la câştig.

După o lună, Costel i-a telefonat şi i-a spus că vine şi el, rugând-o să-i explice cum să o găsească. Claudiei îi era milă de el. Ca să-l facă să o urască, a pus la cale următorul joc. L-a rugat pe bărbatul cu care lucra împreună să-i declare soţului că ea îi este amantă şi că se cunosc de mai mulţi ani.

Bărbatul, venit şi el din Moldova, a început să râdă. „Nu râde… Vreau ca soţul meu să-şi găsească fericirea”, i-a zis Claudia cu toată seriozitatea şi i-a înşiruit povestea. Acesta era cu şapte ani mai mic decât ea, îl chema Vlad. În ziua în care a sosit Costel, Vlad l-a întâmpinat cu cuvintele: „Om bun, la ce ai mai venit? Sau nu ştii că femeia asta nu mai este a ta. E demult a mea”.

Soţul s-a uitat la soţie şi a spus: „N-am înţeles. Lămureşte-mă, te rog, ce se întâmplă!”. Claudia i-a zis pe un ton aspru: „Ce-i de lămurit aici?! Oare chiar nu ţi-i clar?! Ţi-am spus că nu mai vreau să trăiesc cu tine”. Omul n-a mai cerut explicaţii. S-a întors în Moldova, iar peste un an s-a recăsătorit cu o femeie dintr-un sat vecin, care avea să-i dăruiască copilul mult râvnit, o fetiţă.

„De ce îl suni atâta pe un mort?”

Claudia îşi vedea de lucru în capitala Rusiei. Din ziua în care şi-a jucat rolul, Vlad a început să se uite altfel la ea până când i-a zis: „Ştii ce am să-ţi spun, Claudia? Pe mine m-a lăsat soţia, tu ţi-ai lăsat bărbatul. Oare nu ar fi cu cale să facem o familie?”. Chiar dacă surorile lui, care munceau tot acolo, s-au opus, ei au început să convieţuiască fără să-şi înregistreze căsătoria.

Şi din nou inima Claudiei a zvâcnit de fericire. Trăia o relaţie sentimentală cum nu mai trăise cu foştii soţi. I se strângea stomacul de emoţie când o atingea sau când o săruta. Şi el o iubea. Era de ajuns să nu se vadă câteva ore, iar atunci când o revedea îi fura un sărut cu cuvintele: „Mi-a fost tare dor de tine” sau „ Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce simt alături de tine”.
Sau, dacă îl servea cineva cu o bomboană, nu o mânca el, ci i-o aducea ei. Ce mai la deal la vale, Vlad se înfăţişa ca un bărbat extraordinar. Pe lângă faptul că avea un fizic plăcut, mai era foarte vesel. Îi plăceau glumele şi bancurile. O veselie debordantă o cuprindea şi pe Claudia alături de el. În pat erau amândoi pătimaşi. Îşi spuneau vorbe dulci, care te pot tulbura întreaga viaţă. Se iubeau enorm şi se înţelegeau extraordinar. Am uitat să vă spun că Vlad avea un copil din prima căsătorie. Şi iată că într-o zi fosta lui soţie i-a telefonat şi i-a spus ceva despre băiat. Ce anume? Claudia nu ştia. Dar, după acel apel telefonic, bărbatul s-a schimbat. Devenise nervos, a început să bea. Azi un păhar, mâine – două şi tot aşa.

Înainte de a pleca în Moldova ca să rezolve problemele apărute în legătură cu fiul său, i-a promis concubinei cu care convieţuise şapte ani că se va lăsa de pahar: „Cum mă întorc de acasă, să ştii că nu mai pun pe limbă picătură de alcool”. După o săptămână, una dintre surorile lui a înştiinţat-o că Vlad s-a cam întrecut cu paharul şi a ajuns la spital. Claudia supărată i-a răspuns: „Aşa-i trebuie, dacă nu m-a ascultat. Cred că îi va fi de învăţătură”.

A trecut o lună, două, Vlad nu s-a mai întors la Moscova. Telefonul lui tăcea. Claudia a intrat în panică. Într-o dimineaţă, o voce de femeie care s-a prezentat drept o soră de-a lui, deşi nu semăna cu vocea celorlalte surori, avea să o apostrofeze la telefon: „Încetează odată cu apelurile! De ce îl suni atâta pe un mort?! Chiar nu ştii că Vlad e îngropat de o lună?!”. Claudia a scăpat telefonul din mână. I se părea că e sfârşitul lumii. Nu-şi putea stăpâni plânsul…

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce