Morţii lor buni şi morţii noştri răi // NEGRU

În ziua de 28 iunie, deputaţii comunişti au refuzat să păstreze un moment de reculegere, propus de liderul fracţiunii liberale, Ion Hadârcă, pentru victimele „acelor vremuri grele care au urmat” după ultimatumul sovietic şi ocuparea Basarabiei de către Armata Roşie. Dimpotrivă, un deputat din Autonomia Găgăuză a felicitat „ populaţia cu eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia română.” „Noi în Găgăuzia sărbătorim această zi. Felicit toţi cetăţenii R. Moldova că am revenit la denumirea istorică Moldova, la numele lui Ştefan. Toţi cei care îl stimează pe Ştefan, să se ridice în picioare”, a propus deputatul. Ştefan s-o fi răsucind în mormânt de atâta „stimă”.

Un robot-jurnalist

Sprinţar, un reporter de la o televiziune ce se pretinde model, a tras din acest demers nesimţit o concluzie demnă de un robot-absolvent al unei facultăţii de jurnalistică din Chişinău, chiftind de „originalitate”, de o echidistanţă în stare pură, fără nici un gram de partizanat odios: „Câţi deputaţi, atâtea opinii. Aleşii poporului nu pot ajunge la un numitor comun privind semnificaţia datelor istorice. În timp ce liberalii cer comemorarea zilei de 28 iunie drept zi de ocupaţie sovietică a Basarabiei, comuniştii susţin că cetăţenii Republicii Moldova trebuie să sărbătorească eliberarea de sub ocupaţia română”.

Dincolo de semnificaţia politică

Or, în esenţă, nu despre ocupaţie sau eliberare era vorba, ci despre victime, despre suferinţă. Conform dex online, moment (sau minut) de reculegere = moment în care se păstrează tăcere în semn de omagiu pentru o persoană care a murit. Propunerea deputatului comunist de a „sărbători” e ca o horă pe morminte. Dat fiind însă că jurnalistul-robot poate gândi doar în funcţie de algoritmul programat, el nu avea cum să sesizeze acest lucru.

Cine ar putea nega?

Cine ar putea nega, dincolo de semnificaţia politică atribuită zilei de 28 iunie 1940, că asupra Basarabiei s-a abătut atunci un val de violenţă, de teroare şi de umilinţă greu de suportat, că NKVD şi tribunalele militare, instituite de „eliberatori”, au desfăşurat o „activitate prodigioasă”, schingiuind, omorând şi aruncând în gropi cu var pe toţi cei care, din punctul lor de vedere, erau „duşmani ai poporului” sau „colaboraţionişti”: membri ai partidelor politice „burgheze”, foşti deputaţi ai „Sfatului Ţării” primari, preoţi, notari, foşti jandarmi, avocaţi, profesori, scriitori, jurnalişti… Deportările din 13 iunie 1941, când au fost ridicaţi 18.392 persoane, 4507 „capi de familie” fiind arestaţi şi separaţi de familii, ucişi până la urmă, au reprezentat momentul culminant al primului an de represiuni. A fost primul an şi primul val, după care a urmat al doilea şi al treilea, precedate de foametea organizată din 1946-47, care a luat sute de mii de vieţi şi i-a adus pe basarabeni pe malul prăpastiei fizice şi morale, ajungând unii dintre ei să se salveze mâncându-şi consătenii. Nu sunt de neglijat nici suferinţele miilor de basarabeni care s-au văzut nevoiţi să se refugieze peste Prut. Numărul total de victime ale „eliberării” nu este încă stabilit cu precizie, căci nu au fost încă răscolite toate arhivele secrete. Nu este exclus, este aproape imposibil ca printre victime să nu fi fost şi rude ale deputatului găgăuz spălat pe creier.

Lupu plictisit

Nesimţirea deputatului comunist a fost egalată de spicherul Marian Lupu, care a ţinut să fie „neutru”. El s-a arătat plictisit de subiect: „Haideţi, dragi colegi, să vedem ordinea de zi şi apoi vorbim despre alte lucruri. De câte ori am spus o chestie, istoria nu poate fi schimbată. Fiecare din noi e în drept să aibă opinia sa. Cine s-a ridicat, a ţinut un moment de reculegere, mulţumesc, stimaţi colegi”. Cu alte cuvinte, din punctul său de vedere, cinstirea unor morţi nu-l priveşte, nu merită efortul, e o pierdere de timp, existând lucruri mult mai importante pentru deputaţi.

Rusia refuză să se pocăiască

Pe 22 iunie, însă, Lupu a fost mult mai înţelegător, dând curs propunerii comuniştilor de a păstra un moment de reculegere în memoria victimelor nazismului. Şi bine a făcut. Atunci toţi deputaţii s-au ridicat în picioare, inclusiv liberalii, care nu au spus că e motiv de sărbătoare, şi au procedat corect, căci victimele nu pot fi împărţite în ai noştri buni şi ai lor răi, cum fac comuniştii, care refuză cu ostentaţie să plătească tributul de memorie victimelor Gulagului. Poate de aceea că şi Rusia, ca stat, refuză să se pocăiască şi să-şi ceară scuze pentru crimele făptuite împotriva propriului popor şi a altor popoare, repunând în funcţie maşina propagandistică rămasă de la URSS, pentru a justifica expansionismul şi agresiunea?

Egalarea în drepturi

Atâta timp cât vom împărţi morţii pe criterii ideologice, politice, nu putem vorbi despre RM ca stat democratic, bazat pe principii umaniste. Concilierea e vorbă goală dacă nu deplângem toţi morţii. Deşi în perioada guvernării comuniste a fost adoptată de ochii lumii (a UE) o lege care îi egalează în drepturi pe toţi participanţii la cel de-al Doilea Război Mondial, indiferent dacă au luptat în componenţa Armatei sovietice sau a Armatei române, liderii PCRM nu o respectă. Ei deplâng doar morţii căzuţi în „marele război pentru apărarea patriei”, care e URSS. Presa rusă îi încurajează în această atitudine. Abia cu venirea la putere a AIE, la complexul memorial „Eternitate” sunt invitaţi şi veteranii Armatei Române. (Îi tratează în mod egal pe veterani şi primarul Dorin Chirtoacă, preluând în acest fel o tradiţie moştenită de la Serafim Urechean). Comuniştii însă nu fac niciun pas în întâmpinare, căci în calea lor stă… Lupu.

Punte între proeuropeni şi proruşi

Pretinzându-se o punte între tabăra proeuropeană şi prorusească, PD se transformă într-o barieră între ele. „Pragmatic”, cinic, Marian Lupu încearcă să menajeze electoratul comunist, în loc să iniţieze şi să medieze o discuţie care l-ar face să coboare de pe baricade. În loc să-şi cultive şi să-şi sporească propriul electorat, PD speră să înlocuiască PCRM-ul, copiindu-i mişcările. Dar o copie, a spus-o şi Petru Bogatu, nu are şanse în faţa originalului.

xxxx

PS: Şi ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, care a reprezentat guvernul la recepţia oferită de Ambasada Lituaniei pe 28, marcând astfel 20 de ani de relaţii diplomatice dintre Lituania şi RM, a fost la fel de „pragmatic” şi nesimţit, încât nu a remarcat în discursul său simbolismul datei respective, aleasă, probabil, deloc întâmplător de Ambasadoarea Violeta Motulaite, care şi-a încheiat mandatul.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)