Morenii, în doliu

Zece morţi, circa 40 de răniţi şi din nou… declaraţii

 

Deocamdată, nu sunt cunoscute circumstanţele accidentului teribil de la Morenii Noi, Ungheni, care a luat viaţa a zece persoane şi alte aproximativ 40 au fost duse la spitalul raional cu diverse traumatisme. Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Dorin Recean, ar putea fi două motive: fie şoferul nu a fost atent, „probabil s-a speriat”, şi nu a reuşit să frâneze; fie au cedat frânele microbuzului. Mecanicul firmei căreia îi aparţine microbuzul însă susţine că atât mijlocul de transport, cât şi şoferul au fost testaţi înainte de a porni la drum.

 

Svetlana Panţa

 

În urma accidentului au decedat primarul de Morenii Noi şi soţia acestuia. Cutremuraţi de vestea groaznică, locuitorilor satului Morenii Noi nu le vine a crede că 45 de consăteni au avut de suferit în urma accidentului teribil de ieri dimineaţă. Potrivit acestora, pasagerii erau din satul Morenii Noi şi dintr-un sat vecin, r. Ungheni. Morenenii, de când l-au ales primar pe Ion Mardari, se bucură de schimbări semnificative. „A făcut atât de multe pentru satul nostru. Copiii îl iubeau foarte mult, el a fost director de gimnaziu şi profesor de muzică. Mai avea multe proiecte de realizat, dar…”, spune îndurerată Galina, o locuitoare a satului. Fiica primarului de 16 ani, care era împreună cu părinţii în microbuz, a ajuns în stare gravă la spital. „Acasă a rămas fiul lor de şase anişori. Nu cred că şoferul e vinovat. El lucrează de mulţi ani. Nu ştim ce s-a întâmplat acolo”, spune alarmată secretara primăriei, Vera Paladiciuc.

Ce s-a întâmplat? Era aproximativ ora 8 dimineaţă când microbuzul cu aproximativ 50 de pasageri (cifra exactă încă nu este cunoscută) a deviat de pe şosea şi a intrat într-un şanţ. Din imagini se vede clar că autobuzul a căzut pe partea frontală, cel mai mult având de suferit oamenii care se aflau pe locurile din faţă şi cele care erau în picioare. Şoferul a decedat în drum spre spital.

 

Şoferul, amendat recent!

 

Deşi recent şoferul microbuzului a fost amendat pentru că a depăşit numărul admisibil de pasageri, şi în dimineaţa zilei de 9 august curent acesta şi-a încărcat autocarul de 24 de locuri cu circa 50 de pasageri! Dintre cei care au ajuns la spital sunt şi 11 copii, patru dintre aceştia sunt în stare gravă. Printre pasagerii decedaţi sunt şi doi minori, ambii de 16 ani.

„Accidentul de la Ungheni este cel mai grav din ultimul timp”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean. Potrivit acestuia, MAI va insista ca în timpul apropiat să convoace toate instituţiile responsabile pentru a se pronunţa în acest caz. Tace doar şeful Poliţiei Rutiere, Sergiu Diaconu, care a fost numit în funcţie acum câteva zile. El urma să iasă cu o conferinţă de presă pe 9 august, însă aceasta a fost amânată din cauza accidentului de la Ungheni.

Fostul şef al Poliţiei Rutiere, Sergiu Armaş, a fost demis pe 7 august, deoarece „nu a făcut faţă situaţiei”, cel puţin aşa a declarat prim-ministrul Vlad Filat. Pesemne că şedinţa cu uşile închise de la sfârşitul lunii iulie în cadrul căreia au fost convocaţi responsabili pentru a discuta despre numeroasele accidente rutiere din ultima perioadă l-a făcut pe premier să tragă această concluzie.

Cine este responsabil?

 

„Este alarmant numărul persoanelor care ajung la spitalul de urgenţă cu politraumatisme. Uneori se convoacă şapte medici la un pacient pentru a stabili diagnoza: neurolog, traumatolog, cardiolog etc. Dacă ceva timp în urmă oamenii veneau cu un picior sau cu o mână ruptă, astăzi trebuie să-i adunăm din bucăţele. De ce se întâmplă acest lucru? Numărul mare de accidente rutiere”, a constatat Liviu Vovc, prim-vicedirector al Spitalului de Urgenţă din Chişinău.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, de accidentele rutiere sunt responsabili nu poliţiştii, ci reprezentanţii altor instituţii, cum ar fi Ministerul Transportului, şcolile auto, firmele de transport etc.

Reprezentanţii firmei căreia îi aparţinea microbuzul care a intrat şanţ susţin că unitatea de transport a trecut revizia tehnică şi chiar dacă autovehiculul avea peste 23 de ani, încă era avea permisiunea să transporte pasageri. Localnicii spun că autobuzul, din cauza vechimii, se deplasa foarte greu: „Când trebuia să urce un deal, se mişca cu viteza melcului, iar când mergea la vale, aveam impresia că şoferul deconecta motorul. Parcă zburam. Probabil, economisea motorina”, a mărturisit Tamara, o tânără de 19 ani, locuitoare a satului Morenii Noi.

Organele de anchetă urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului şi cine se face vinovat. Versiunea principală rămâne a fi cedarea frânelor, lucru despre care vorbesc şi rezultatele examinărilor la faţa locului. „Pe carosabil nu au fost depistate urme de frânare”, a menţionat ministrul Afacerilor Interne.

Recean a declarat că primul lucru care trebuie făcut pentru preîntâmpinarea accidentelor rutiere este amplasarea corectă a indicatoarelor rutiere. „La noi, indicatoarele sunt amplasate după ce au loc accidente rutiere în zonele periculoase. Când merg la volan şi văd un indicator, mă gândesc că aici, probabil, a murit un om”, este de părere un alt locuitor al satului Morenii Noi.

 

25 de morţi şi peste 130 de răniţi timp de 9 zile

 

Numărul mare de persoane decedate în accidente rutiere au pus pe jar reprezentanţii organelor de forţă. Cele mai răsunătoare sunt accidentul din noiembrie 2011, când un microbuz plin cu pasageri, în timp ce trecea calea ferată din raionul Anenii Noi, a fost lovit de un tren. În urma tamponării, au decedat şapte persoane. Alţi şase pasageri ai unui microbuz şi-au pierdut vieţile pe 11 iunie curent într-un grav accident la Dănceni. Microbuzul s-a lovit în plin de o autocisternă. Potrivit MAI, în ambele cazuri şoferii microbuzului s-au dovedit a fi vinovaţi.

Potrivit poliţiei rutiere, de la începutul lunii august curent în accidente rutiere au decedat 25 de persoane şi peste 130 de persoane au fost traumatizate.

Cel mai bun dintre primari…a fost

Ion Mardari a fost ales pentru prima oară primar de Morenii Noi cu 6 ani în urmă, fiind pe atunci cel mai tânăr primar din raion. Avea doar 33 de ani. A candidat independent şi a reuşit să cucerească inimile majorităţii populaţiei din comună. A doua oară, în 2010, a candidat pe listele Partidului Democrat şi a reuşit cea mai frumoasă performanţă din raion – 81,41%. Ion Mardari s-a născut la 29 mai 1974. A fost profesor de muzică şi, până a fi ales primar, a lucrat director de gimnaziu. A reuşit să soluţioneze, în primul său mandat de primar, numeroase probleme ale comunei, fapt pentru care oamenii i-au acordat, în număr mare, votul lor de încredere.

Expresul.com

 

The following two tabs change content below.