Monumentul consacrat deportaţilor va fi instalat anul viitor

Monumentul consacrat deportaţilor, conceput şi plăsmuit de artistul plastic Iurie Platon, a fost prezentat jurnaliştilor săptămâna trecută, la Fondul Plastic din Chişinău. Monumentul nu va fi gata până la 6 iulie 2012, din cauza unor dificultăţi financiare. Aflat în stadiu de executare, monumentul necesită cheltuieli de 15 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul municipiului Chişinău.

 

Potrivit jurnal.md, compoziţia sculpturală dedicată victimelor regimului stalinist se numeşte „Trenul durerii”, având o lungime de 12 metri. Ea reprezintă o coloană de oameni care până la capătul ansamblului sculptural se transformă în piese de tren: roţi, uşi sau geamuri. Autorul a reflectat astfel drama prin care au trecut mii de familii deportate în Siberia. Oamenii erau duşi în vagoane de vite, fără hrană şi apă, în condiţii inumane.

 

Lucrarea este executată în ghips. Ea va fi dusă la toamnă în Belarus, unde urmează a fi turnată în bronz. Procesul turnării va dura jumătate de an. Primarul capitalei Dorin Chirtoacă promite că monumentul va fi instalat în Scuarul Gării Chişinău pe 6 iulie 2013, când se vor împlini 64 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor.

 

Monumentul va fi instalat pe un soclu de 2 metri şi va fi cea mai mare compoziţie sculpturală construită în Chişinău până în prezent. Despre un monument în memoria deportaţilor se vorbeşte încă din anul 2009, dar din lipsă de bani lucrările au început abia în toamna anului trecut. Sculptorii afirmă că lucrează la această operă mai mult din entuziasm.

 

I.N.

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)