Monumentele deportaţilor: între realizare şi kitsch

O bună parte din monumentele ridicate în memoria deportaţilor sunt considerate ilegale din cauza aspectului lor inestetic

Basarabenii îşi comemorează victimele regimului comunist în ilegalitate. De ce? Pentru că majoritatea lor pică testul la capitolul estetic. Reprezentanţii MC şi oamenii de artă constată lipsa unei culturi vizuale a entuziaştilor şi blamează demnitarii care îşi asumă iniţiativa de a ridica astfel de lucrări. În acelaşi timp, istoricii critică politica „mucegăită” a MC şi reclamă dezinteresul statului în elaborarea unor politici speciale privind recuperarea memoriei colective.

Meşterul popular Anton Port din Popeasca, Ştefan-Vodă, a decis să ridice un monument în memoria deportaţilor din localitate. A făcut-o pe un teren arendat special în acest scop. Moşul n-a putut obţine un teren gratuit pentru că toate încercările sale de a căpăta actele necesare pentru ridicarea unui monument au fost zădărnicite de Ministerul Culturii (MC). Toate schiţele pe care le-a prezentat responsabililor de la minister au fost respinse din cauza aspectului lor inestetic.

„A adus o schiţă oribilă, i s-a spus să aducă altceva, a mai adus un kitsch, i s-a spus din nou că e prost şi i s-a cerut să ia legătura cu un profesionist. Până la urmă, tot a adus nişte kitschuri aiurite”, relatează Sergius Ciocanu, şeful Direcţiei patrimoniu cultural şi arte vizuale la Ministerul Culturii.

„A adus nişte kitschuri aiurite”

Refuzul responsabililor de la minister nu i-a oprit pe cei de la Popeasca din demersul lor. Primarul acesteia a decis să-i dea în arendă lui nea Anton Port un teren pe care să fie ridicată lucrarea. „Primăria intenţiona să-i dea gratuit terenul, însă, după ce i-am consultat pe responsabilii de la arhitectură, aceştia ne-au spus ori să i-l dăm în arendă, ori să i-l vindem, altfel nu se poate”, povesteşte Ludmila Miron, secretarul consiliului comunal din localitate.

Anton Port a fost iniţiatorul acţiunii, însă la înălţarea lucrării au contribuit aproape toţi locuitorii satului, în special participanţii la războiul de pe Nistru, „peste 100 de oameni”, precizează femeia.

Meşterii populari, principalii autori

Cazul de la Popeasca nu este singurul în acest sens. Se ştie că o bună parte din monumentele dedicate deportaţilor sunt ridicate de entuziaşti şi constituie operele unor meşteri populari care, de cele mai multe ori, nu obţin avizul din partea Consiliului naţional al monumentelor de for public.

„Încălcarea legislaţiei este una din cauzele împânzirii spaţiului public cu kitschuri, adesea produse în serie. Unii entuziaşti, apelând la serviciile unor amatori, întâmpină dificultăţi la obţinerea avizului MC privind ţinuta artistică a proiectelor de monumente. Astfel, piedicile birocratice invocate de ei în aceste cazuri reprezintă de fapt incapacitatea executorilor angajaţi de a realiza un proiect adecvat cerinţelor”, explică Ciocanu.

Potrivit acestuia, sensul acestor condiţii rezidă în asigurarea implicării autorităţii publice locale în întreg procesul de edificare a monumentului, precum şi în luarea de către aceasta a tuturor măsurilor de protejare ulterioară a acestuia.

Deportaţii şi fala funcţionarilor

Preşedintele Consiliului naţional pentru monumente de for public, Tudor Zbârnea, condamnă faptul că mai multe autorităţi locale încalcă legislaţia privind edificarea monumentelor de for public şi vede în demersurile unor demnitari implicaţi în această acţiune dorinţa lor de a ieşi în evidenţă. „Chiar zilele acestea, s-a ridicat la Soroca un monument oribil. Cel mai grav însă este faptul că în aceste acţiuni sunt implicate persoane publice de nivelul parlamentarilor, care vor să-i vadă lumea”, spune omul de artă.

În acelaşi timp, artistul plastic evocă exemplul lituanienilor privind recuperarea istoriei orale despre deportări. „În cadrul Muzeului de Istorie din Vilnius au fost deschise câteva expoziţii dedicate deportărilor, au fost aduse oseminte ale deportaţilor. Unde nu a fost posibil acest lucru, au fost aduse elemente de cruci, de morminte, obiecte care le-au aparţinut celor deportaţi. Aceste piese au fost expuse într-un mod excepţional, se interacţionează cu vizitatorii. Noi însă ne reducem intenţiile nobile la edificarea unor monumente de ţinută estetică foarte discutabilă”, constată Zbârnea.

„Tancurile luate sub ocrotirea statului nu sunt kitschuri?”

Istoricul Anatol Petrencu, directorul Institutului de Istorie Socială „Pro Memoria”, nu împărtăşeşte opinia responsabililor de aspectul estetic al monumentelor. Mai mult, profesorul salută acţiunile celor care se implică în valul de edificare a monumentelor dedicare victimelor regimului comunist.

„Deşteptii ăştia cu grade ştiinţifice să tacă! Cei care se implică – foştii deportaţi sau descendenţii acestora – văd astfel lucrurile. De exemplu, la Şoldăneşti, monumentul reprezintă o cruce în care sunt nişte bare asemănătoare cu gemuleţele bou-vagoanelor în care au fost duşi deportaţii. Aşa vede lumea lucrurile şi noi trebuie să respectăm opinia acestor oameni. Celor cu facultate, dacă li se pare ceva naiv, să o facă mai bine. Ministerul Culturii ar trebui să se implice, să ofere ceva mai bun.”

Totodată, omul de ştiinţă se întreabă cât de estetice sunt monumentele sovietice, în special cele protejate printr-o lege emisă în timpul mandatului ministrului Culturii Artur Cozma, „Da’ tancurile luate sub ocrotirea statului nu sunt kitschuri? Monumentele ridicate în memoria deportaţilor sunt făcute din sufletul omului. Orice simbol care aminteşte de deportare face bine. Chiar dacă sunt nişte kitschuri, influenţează asupra conştiinţei colective. Omul a fost deportat şi a suferit, statul ar trebui să facă mai bine dacă poate. Cu regret, acesta doar pune piedici. Academia de Ştiinţe din Ucraina sprijină din greu asemenea proiecte, în timp ce „Duca a băgat numai chimie, fizică şi biologie. Suntem nişte restanţieri şi nişte leneşi”, susţine omul de ştiinţă.

Cum să ridici legal un monument

Pentru ridicarea unui monument, autoritatea publică locală trebuie să emită o decizie de edificare a lucrării, indicând locul exact de amplasare a acestuia şi sursa de finanţare. În baza deciziei autorităţii publice locale, guvernul emite o hotărâre, în paralel, autorul monumentului obţine avizul Ministerului Culturii privind ţinuta artistică a viitorului monument. Ministerul examinează proiectele de monumente prin intermediul Consiliului naţional pentru monumente de for public, format din artişti plastici, critici de artă, arhitecţi cu experienţă în domeniu.

„În cadrul Muzeului de Istorie din Vilnius au fost deschise câteva expoziţii dedicate deportărilor, au fost aduse oseminte ale deportaţilor. Unde nu a fost posibil acest lucru, au fost aduse elemente de cruci, de morminte, obiecte care le-au aparţinut celor deportaţi. Aceste piese au fost expuse într-un mod excepţional, se interacţionează cu vizitatorii. Noi însă ne reducem intenţiile nobile la edificarea unor monumente de ţinută estetică foarte discutabilă”, constată Zbârnea.

Ilie Gulca