„Mondialismul” ca ipostază a provincialismului // RUPEREA RÂNDURILOR


 

Provincialismul este superlativist. Din frustrări (provincia, etimologic, trimite la „învinsa”), calificativele încep cu: cel mai/ cea mai etc. Fanfaronada este la ea acasă. Complexele de inferioritate îi fac pe provinciali emfatici şi ridicoli. Le fură, ca să zicem aşa, simţul realităţii. Oamenii simpli (din Marea Britanie sau din Mica Basarabie) îşi caută de treabă şi nu le pasă că la ei în sat nu s-a născut Goethe, Gagarin sau Lady Gaga.

Nu trebuie să ne smulgem părul din cap, dar e bine să ştim pe ce lume ne aflăm. Mihai Cimpoi este unul dintre criticii români cunoscuţi, azi. Nu e suficient? Eu, unul, am apreciat întotdeauna anume calitatea de critic şi eseist a scriitorului Cimpoi (funcţiile şi titlurile domniei sale – de care se îngrijesc excesiv cei din oastea regală – mă lasă rece). Acum însă i se compromite şi această calitate. Într-un editorial, Nicolae Dabija scrie că Cimpoi este „cel mai mare critic român în viaţă” (recent, a mai adăugat: „şi cel mai mare eminescolog din lume”!). Nu zic de alţi critici români importanţi, dar chiar pe aceeaşi pagină, e publicat un text al distinsului critic Eugen Simion (ca să zic, litotic: nu mai puţin important decât M.C.). Care, de altfel, i-a făcut „academicieni de onoare” pe Dabija şi pe Matei!

Cei care însă şi-au bătut joc de critic definitiv şi irecuperabil, au fost organizatorii „Congresului mondial (!) al eminescologilor” (nu e o glumă, „congresul” chiar „a avut loc”, figurând pe agenda Institutului de Filologie!). Batjocura a început cu invitaţia-program, elaborată fără un minim gust estetic şi fără respect faţă de protagonist (o mai puteţi găsi pe pagina Institutului). Două pagini din şase sunt (deşi oribil tehnoredactate) relativ limpezi: mesaje de felicitare, lansări de carte (fie vorba între noi, suficiente pentru o omagiere!).

Conform „programului” (de pe pagina a treia), „congresul” propriu-zis  se convoca… în sala unei biblioteci („Centrul Academic Mihai Eminescu”). Şi avea, conform „programului”, trei moderatori şi nici un raportor, nicio temă (de comunicare) anunţată! Într-o einsteinian-eminesciană dilatare a timpului, tot congresul şi manifestările adiacente (filme, muzică, expoziţii) trebuia să încapă în vreo două ore! Ora deschiderii, neindicată în program, era, probabil, 10. Închiderea: ora 12, sau cam pe aici. Pentru că la 13.00 congresmenii, conform aceluiaşi „program”, erau aşteptaţi la şcoala din Costeşti, iar încă peste vreo oră – la zeama de peşte de pe malul lacului, unde se producea adevărata serbare. Exact acolo – dar să rămână între noi! – unde tradiţional se produc şi congresele epigramiştilor.

Pe reversul „invitaţiei-program” citim: „Au fost invitaţi la Congres:…”. Responsabilii n-au mai aşteptat acordul / refuzul de a participa. Le-au expediat „invitaţilor” câte un e-mail şi… i-au introdus în „program”. Lista în sine e o nostimadă aparte: critici şi cercetători din diverse ţări (care au strălucit cvasiunanim prin absenţă) şi poeţi obscuri sau primari de comune (prezenţi!).

În ziua deschiderii „congresului”, un corespondent TV întreba, disperat: „Care este cel mai mare eminescolog invitat, să-i iau un interviu?”. „Întreabă-l pe directorul Institutului de Filologie.” „L-am întrebat, nu ştie nici el”(?!). Directorul minţea. Cine altul să fi ştiut că unicul (deductiv: cel mai mare) eminescolog prezent în sală era chiar protagonistul evenimentului? Precum Teatrul Unui Actor, aici se năştea Congresul Unui Eminescolog.

…Teatrul Unui Actor avea să se producă mai târziu, pe scena „Satiricus”-ului, la încă o omagiere (au fost mai multe, în lanţ) a criticului. Acolo unde tronul butaforic al „regelui” Cimpoi s-a prăbuşit – deloc întâmplător! – în cel mai solemn, şi deci mai nepotrivit, moment.

Emfaza naşte hilarul.

 

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)