Molojen a fost demis. Interesele cui rămân?

ROCADE // Vladimir Molojen a fost ”rugat” să cedeze șefia Î.S. ”Registru”

Vladimir Molojen, fostul șef al ÎS ”Registru”, a fost plecat pentru a face loc unei alte persoane. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă cei care se află în anturajul lui. De asemenea, unii dintre participanții la concursul-fulger de acum o săptămână pentru desemnarea unui nou director al “Registru” afirmă că concursul a fost aranjat, iar numele câștigătorului era cunoscut din timp. Noul șef de la pașapoarte este fostul adjunct de la ”Tutun-CTC” al actualului ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip.

Chiar dacă a rămas fără slujbă, pensionarul Molojen nu are de ce se plânge. Acuzat de-a lungul anilor de mai multe abuzuri, fostul director de la ”Registru” se pare că va avea o bătrânețe liniștită. Singurul dosar în care era cercetat penal s-a împotmolit de un an la Procuratura Anticorupție.

Omul lui Filip

De o săptămână, Î.S. ”Registru”, responsabilă de realizarea proiectelor de integrare şi formare a resurselor informaţionale de stat, are un nou director. După aproape 16 ani de ”slujbă”, generalul Vladimir Molojen a ”plecat în rezervă” de la pașapoarte. Locul său a fost ocupat de fostul director financiar al Combinatului “Tutun-CTC”,  Sergiu Răilean, despre care ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip (fost director general la ”Tutun-CTC” – n.r.), a avut doar cuvinte de laudă. După ce au lucrat împreună trei ani la combinat, Filip i-a propus lui Răilean să îl urmeze și la minister. “I-am sugerat chiar eu să depună documentele de participare la concurs”, recunoaște ministrul, care, de altfel, a avut de spus ultimul cuvânt la numirea noului director al ”Registru”-lui.

Concurs de ochii lumii?

Fostul ministru al Finanțelor, Mihai Manole, unul dintre cei zece candidați pentru funcția de director al Î.S. ”Registru”, susține că a bănuit cine va fi câștigătorul concursului încă din ziua în care a depus dosarul. ”L-am văzut pe Răilean plimbându-se pe acolo și am înțeles că lucrurile au fost deja aranjate. Filip a decis să își aducă oamenii săi la minister. Selectarea s-a făcut în stil moldovenesc. Nu am avut niciun interviu. Totul s-a decis în baza dosarelor depuse”, a declarat Manole pentru JURNAL.

Dosarul pentru participarea la concurs conținea: Curriculum Vitae, copia buletinului de identitate, copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de specializare/perfecţionare şi copia carnetului de muncă.

Singurele criterii anunțate de comisia de concurs au fost ca participanții să aibă experienţă de minim cinci ani în calitate de manager, să aibă studii superioare în economie, management sau tehnologii informaţionale, să vorbească fluent limba engleză, iar experienţa de lucru în companii internaţionale urma să fie un avantaj.

Provoacă suspiciuni și faptul că pentru depunerea dosarelor au fost acordate doar patru zile ( 14-18 martie – n.r.), iar anunțul despre organizarea concursului a fost plasat doar pe pagina web a ministerului.

Molojen a fost plecat

Anunțul despre demisia lui Molojen a fost făcut public pe 9 martie curent de chiar președintele interimar Marian Lupu. „Molojen pleacă din post, fiindcă un conducător al unei instituții trebuie să știe cum să efectueze management rațional al veniturilor și cheltuielilor pentru a asigura efecte sociale maxime”, a declarat oficialul. Ministrul Filip a dat mai multe detalii, sugerând că directorul Î.S. ”Registru” a fost demis pentru ”abuzuri evidente” și ”cheltuieli nejustificate”. ”Întreprinderea cheltuie sume enorme pentru întreţinerea unui parc de 165 de automobile, dintre care 55 de unităţi de transport cu şofer personal deservesc şefii departamenelor și direcţiilor din administraţia întreprinderii. În plus, se cheltuie nejustificat bani pentru afişarea panourilor publicitare stradale şi a altor genuri de promovare. În secţia marketing au fost angajate nejustificat în jur de 100 de persoane. Se cheltuie sume enorme pentru convorbirile telefonice ale angajaţilor”, a specificat Pavel Filip.

Pe de altă parte, serviciul de presă al MTIC a anunțat în aceeași zi că Molojen a depus cerere de demisie din proprie inițiativă „în legătură cu starea sănătății”.

Surse apropiate fostului director al ”Registru”, ne-au comunicat însă că Molojen a fost silit să-și dea demisia. ”Ministrul Filip i-a spus clar că trebuie să plece și el a plecat ca un general”, spune sursa noastră.

Mai multe încercări

Nu știm care au fost argumentele cu care ministrul ”l-a convins” pe Molojen să cedeze postul, cert este însă că încercări de a-l demite pe funcționar au existat și mai înainte. Molojen a fost exclus în 2008 mai întâi din Cabinetul de miniștri al Zinaidei Greceanâi, după ce fostul președinte Vladimir Voronin i-a aplicat o mustrare aspră într-o şedinţă extraordinară de guvern, pentru niște greșeli pe care nu le-a mai făcut publice. Peste câteva luni, același Voronin l-a numit pe Molojen director la ”Registru”.

Odată cu venirea la guvernare a Alianței pentru Integrare Europeană, problema demiterii directorului ”Registru” a fost pusă de mai multe ori în discuție. Demisia funcționarului a fost cerută și de premierul Vlad Filat, și de președintele interimar Mihai Ghimpu, dar de fiecare dată ministrul Dezvoltării Informaționale, Alexandru Oleinic, a declarat că nu are motive de a-l concedia. Potrivit lui, controalele efectuate de CCCEC și Procuratura Generală (controlate de PD – n.r.) la această întreprindere nu au arătat niciun fel de încălcări. ”Nu există probe ale vinovăției lui Molojen”, spunea de fiecare dată Oleinic. Fostul ministru nu înțelege nici acum pentru ce a fost demis Molojen.

Dosarul ”Palatul Căsătoriilor” trecut pe linie moartă

Chiar dacă acțiunile fostului director de la ”Registru” au fost nu o dată subiect de investigație pentru presă, din câte se pare, Vladimir Molojen poate sta liniștit. Organele de drept i-au oferit imunitate pe viață. Singurul dosar penal în care urma să fie cercetat funcționarul a fost trecut pe linie moartă. Este vorba despre dosarul deschis la sfârșitul anului 2009 de Procuratura Anticorupţie pentru încălcările grave care au fost comise de conducerea Ministerului Dezvoltării Informaționale (MDI) la reparaţia Palatului Căsătoriilor. Potrivit rapoartelor Curţii de Conturi (CC) întocmite în perioada 2007-2009, la reparaţia Palatului Căsătoriilor din Chişinău de către conducerea MDI (pe atunci ministru era Molojen – n.r.) şi cea a Î.S. „Registru” au fost utilizate iraţional mai multe milioane de lei, bani publici.

Contactat de JURNAL, procurorul Alexandru Casir ne-a declarat că investigațiile pe marginea dosarului s-au împotmolit pe motiv că Centrul Național de Expertiză Judiciară refuză de un an să facă expertiza construcției.

”Păcate” ignorate

Reparația de la Palatul Căsătoriilor nu este singurul ”păcat” al lui Molojen. Amintim că presa a scris în repetate rânduri că acesta ar fi omul de încredere al afaceristului internaţional Boris Birştein în Moldova, cel care a făcut zeci de milioane de dolari din scandaloasa afacere cu perfectarea paşapoartelor, buletinelor de identitate şi a permiselor de conducere auto pentru cetăţenii RM.

Grație lui Molojen, începând cu 2007, o firmă a ginerelui lui Vladimir Voronin a deţinut dreptul exclusiv de a tipări toate facturile fiscale din republică. Până în 2010, „Registru” a cheltuit peste 57 de milioane de lei pentru etichetele și facturile fiscale fabricate de acea companie, selectată fără organizarea unei licitații.

Numele lui Molojen figurează și într-un scandal legat de instalarea unui sistem de securitate de peste 30 de milioane de dolari la Aeroportul Internaţional Chişinău, dar și în dosarul TVR1. Vladimir Molojen, în calitatea sa de ministru al Dezvoltării Informaţionale, a trimis în luna mai 2007 o scrisoare către CCA prin care solicita acestuia să scoată la concurs frecvenţa TVR1, pe motiv că nu s-ar fi reuşit încheierea unui nou contract cu postul român de televiziune.

Prețuri noi sau praf în ochi?

Odată cu demiterea lui Vladimir Molojen autoritățile au anunțat că micșorează prețul pentru perfectarea şi eliberarea paşapoartelor cu date biometrice.

Astfel, pentru un paşaport biometric eliberat în 30 de zile vom plăti cu 90 de lei mai puţin, în 15 zile – cu 320 de lei mai puţin, iar pentru unul eliberat în şase ore – mai puțin cu cca 1500 de lei.

Ministrul Pavel Filip afirmă că micșorarea prețului a fost posibilă ca urmare a optimizării mai multor cheltuieli nejustificate efectuate de “Registru” pe timpul lui Molojen.

Premierul Vlad Filat crede însă că aceste ieftiniri nu sunt altceva decât praf în ochi, referindu-se doar la perfectarea paşapoartelor în regim de urgenţă. Filat i-a solicitat ministrului Pavel Filip să vină într-o lună cu soluţii reale, la nivel de decizie de Guvern sau chiar de modificare legislativă, pentru o reducere simţitoare a preţului la paşapoarte, buletine de identitate şi permise de conducere.

Economist de profesie, noul director al ”Registru”, Sergiu Răilean, a lucrat de-a lungul anilor în mai multe companii străine. Din 2004  și până în 2006, acesta a fost mai întâi controlor financiar, iar apoi și director adjunct al combinatului metalurgic Mechel Câmpia Turzii din România, care face parte dintr-un grup metalurgic din Rusia. În ultimii cinci ani, Răilean a lucrat în calitate de director financiar al ”Tutun-CTC”.

Potrivit “Ziarului de Gardǎ”, Rǎilean ar fi fost adus de la CTC “Tutun” pentru a-l înlocui pe Pavel Filip în cazul în care acesta va fi ales primar de Chișinău.

Mariana RAȚĂ