Moldpres ne spală pe creieri?

Este elementar: o casă fără fundament sau pe un fundament strâmb se năruie repede. O intenţie bună se poate solda cu un rezultat prost, dacă persoana cu iniţiativa în cauză nu îşi gândeşte bine acţiunile, dacă nu alege cum se cuvine metoda de lucru. Metodologia este ca un „fir al Ariadnei” care te scoate din labirintul ignoranţei spre lumina cunoaşterii.

Când citeşti „Cronica Basarabiei 1918–1944”, pe care o propune publicului Agenţia Informaţională de Stat „Moldopres”, ai impresia că autorii s-au apucat de un lucru pe care l-au conceput în pripă, fără a judeca prea mult ce va rezulta din efortul lor. În aparenţă, nu e o idee rea să răsfoieşti presa timpului, ziarele româneşti şi sovietice, ca să publici „mărturiile” ei referitoare la Basarabia acelei perioade. Şi faptul că în argumentul lor autorii emit o pretenţie de „neutralitate”, sugerând existenţa unui adevăr „de mijloc”, într-o dispută „cu foarte multă politică şi prea puţine probe, material empiric pentru justificarea poziţiilor contradictorii”, îl iei ca pe un procedeu formal, ca pe o elementară suficienţă autoricească, un mod, nereuşit, de a scoate în evidenţă importanţa lucrării. Căci ce adevăr de mijloc ar exista între decizia Sfatului Ţării de unire cu România şi Pactul Molotov-Ribbentrop, din 23 august 1939?

Deficitul de informaţie pe care îl resimţim demult ţine de realităţile perioadei 1918–1944, de datele concrete ale vieţii basarabenilor din perioada respectivă. Şi, din acest punct de vedere, relatările presei de atunci ne pot fi de folos. Dacă e vorba, fireşte, de o presă independentă.

Dar oare era independentă presa sovietică? Nu. Nimic din ceea ce se publica în ea referitor la situaţia din Basarabia nu poate fi crezut. Ba, dimpotrivă, „ştirile”, „informaţiile” apărute în ziarele din URSS erau nocive, toxice, urmărind să provoace ura şi fanatizarea cititorilor. După cum scrie istoricul american Larry Watts, URSS a dezlănţuit o amplă campanie de propagandă, de dezinformare împotriva României, pentru a-i prezenta pe basarabeni într-o stare catastrofală, supuşi unor permanente acţiuni de umilinţă şi teroare, unor represiuni sângeroase.

România trebuia să apară în faţa lumii ca un regim sângeros, opresiv, exploatator. Scopul propagandei sovietice era să provoace conflicte interetnice, nesupunere civilă în rândurile minorităţilor. Iar diversioniştii trimişi la Tatarbunar, Hotin şi în alte părţi trebuia să servească drept „material ilustrativ” la articolele din presa sovietică. Când, de exemplu, „Petrogradskaia pravda” scrie, fără să dea detaliile de rigoare, care să permită verificarea informaţiei, că autorităţile române au ucis la Bălţi trei ucraineni (nu basarabeni, ci ucraineni), nu trebuie să fii mare „expert” pentru a stabili intenţia ascunsă a difuzorilor de a atinge nişte coarde sensibile ucrainene în URSS şi în lume.

Din păcate, autorii de la Moldpres nu prezintă pur şi simplu ceea ce scrie presa, dar mai şi pretind cu îngâmfare că lucrarea lor substituie „comentariile politice”, analiza şi concluziile pe care le pot face istoricii. Folosind o metodologie viciată, autorii apar ca nişte idioţi utili care s-au apucat să-i mai supună pe basarabeni unei spălări de creier, mai difuzând o dată în plus, după aproape un secol, textele propagandiştilor sovietici. Pentru ce?

Paul Borzac

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)