Moldovenii şi cartea

MIRCEA-V.-CIOBANU

În pofida pesimismului scepticilor (mă număr şi eu printre ei), Salonul de Carte din acest an, transformat în Târgul de Carte Bookfest – Chişinău, a reuşit. Mai întâi, el a devenit un târg în toată legea, cu suficiente vânzări, unele surprinzându-i până şi pe editorii cei mai pesimişti. Apoi, el a fost, într-adevăr, o ediţie de Chişinău a Târgului Bookfest (rezonanţele sonore ale acestui cuvânt-valiză trimit atât la carte, cât şi la Bucureşti, oraşul-gazdă al Festivalului de Carte). Târgul i-a dat şi o replică ambasadorului american la Chişinău: pe dimensiunea culturală (cel puţin), Basarabia e (şi) România.

Teritoriul ocupat de carte în pavilionul central al Moldexpo a fost, timp de cinci zile, o zonă culturală liberă. Liberă de totalitarisme, de moldovenisme, de vămi. Un câmp spiritual comun, cu o paritate a spaţiilor închiriate de editorii din România şi Republica Moldova; cu vânzători, cumpărători, vizitatori, comentatori, autori şi critici de pe ambele maluri ale Prutului. Aici nimeni nu mai poate face deja nimic, există o comunitate indestructibilă. Editurile din România au adus cărţile autorilor basarabeni (dar şi viceversa), critici din România şi Republica Moldova au prezentat cărţile colegilor, indiferent de viza de reşedinţă, iar spaţiile propriu-zise au fost distribuite fără specificaţii geografice.

bookfest-f-nadea-roscovanu

Târgul de Carte Bookfest – Chişinău. Foto: Nadea Roşcovanu

Cel mai mult au avut de câştigat cititorii, care au putut să vadă, concentrate, mai multe edituri şi titluri, dintre cele mai râvnite. Spre surprinderea mea, aceşti cititori există, iar asta înseamnă că nu e totul pierdut. Nu am prea văzut însă pe demnitarii de înalt rang să se înghesuie la standuri. Ediţia de la Bucureşti se organizează sub egida Preşedintelui (Preşedinţia României, prin consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, a fost prezentă şi la deschiderea ediţiei de Chişinău). Preşedintele nostru însă a strălucit prin absenţă, ca şi deputaţii, miniştrii, reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Or, de vreme ce limba română e omagiată atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, ce putea fi mai frumos decât prezenţa la un târg de carte comun?

Nici primarul capitalei nu a călcat pe aici. Şi nici partidul său, şi nici un alt partid „unionist”. Dar cum să lipseşti de la un act de pragmatică unire spirituală? Vizitatorii au putut să vadă bogăţia şi diversitatea spirituală a neamului, topită în cărţile aduse din tot spaţiul limbii române. Unirea poate fi făcută azi doar pe căi inteligente, doar pe spaţiul cunoaşterii reciproce, al argumentului şi al polemicilor fundamentate. Cum să ignori cartea şi să strigi despre o unire abstractă? Se părea că primarul „unionist” a sabotat cu bună ştiinţă Bookfest-ul. În loc să suplimenteze rutele care circulă în zonă, el le-a dat tuturor vacanţă. Singura rută de microbuze care ajunge până la poarta Moldexpo a lucrat în regim de zi de odihnă, cu intervale enorme!

Au existat şi lacune de organizare (responsabili din partea Republicii Moldova au fost Ministerul Culturii şi Uniunea Editorilor). Era nevoie, probabil, de o publicitate mai activă. Posterele promoţionale ale Salonului trebuiau afişate masiv în toate zonele oraşului (dar şi în centrele raionale). A fost modestă şi publicitatea în mass-media. Miza pe doar conferinţa de presă a fost insuficientă.

În ceea ce ţine de locaţie, spaţiul a fost unul excelent pentru expozanţi şi comod pentru vizitatori. Nu aş pleda în nici un caz pentru revenirea în spaţiile sufocant de mici ale Bibliotecii Naţionale, dar nici pentru mutarea salonului în corturi, în centrul oraşului, precum propun unii colegi. Doar că trebuie asigurată circulaţia ritmică şi eficientă a transportului. Târgurile tradiţionale se fac în spaţiile expoziţionale, nu în corturi improvizate.

O greşeală tactică a fost dispersarea forţelor promoţionale şi abundenţa de lansări în biblioteci, muzee, aule. Mai potrivită ar fi fost organizarea câtorva spaţii de lansări pe teritoriul Târgului. Deplasarea (destul de complicată) în zone diferite ale oraşului a pulverizat energiile intelectuale ale promotorilor cărţii: scriitori, critici, editori, jurnalişti, în loc să le cumuleze într-o noosferă comună.

Toate-s reparabile, însă. Cu excepţia politicienilor noştri, care, ne-am convins, au imunitate la cărţi. Iar asta înseamnă că trăim, într-adevăr, în lumi paralele.

boiokfest-f-nadearoscovanu

Foto: Nadea Roşcovanu

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)