„Moldovenii se subestimează. Trebuie să vă conştientizaţi valoarea pentru a putea progresa”

INTERVIU // O tânără franţuzoaică vorbeşte cu dragoste despre Moldova şi oamenii ei
Céline Jankowiak are 22 de ani, este din Lille, oraş din nordul Franţei, şi se află în Moldova de două luni. Este încântată de locurile, obiceiurile şi oamenii pe care i-a întâlnit aici şi spune că îi place foarte mult la Chişinău. Descoperiţi mai jos viziunea unei tinere din Vestul Europei asupra realităţilor dintr-o ţară din Estul bătrânului continent.
– Cum se face că ai ajuns în Moldova?
– Nu eu am ales Moldova, ci ea m-a ales pe mine. Mătuşa mea lucrează la Ambasada Franţei la Chişinău şi mi-a povestit despre un ziar care acceptă stagiari străini. Aşa m-am regăsit la „Ziarul de Gardă” pentru un stagiu în jurnalism – fac fotoreportaje şi scriu câte un editorial pe săptămână.
– Ce ştiai despre Moldova înainte să vii la noi?
– Moldo-cum?! Ca şi toţi francezii nepricepuţi la geografie, înainte ca mătuşa mea să vină să lucreze în Moldova, acum patru ani, ignoram tot ce ţine de această ţară. Mătuşa este cea care mi-a vorbit despre ea, mi-a arătat fotografii, mi-a transmis interesul pentru această cultură şi populaţia de aici.
– Cum a fost prima ta zi în Moldova, primele impresii? Cum te-ai acomodat?
– Sosirea mea a fost mai degrabă ratată, pentru că am rămas blocată în aeroportul din Bucureşti timp de şase ore, din cauza ceţii. Prima mea zi la Chişinău a fost plină de emoţii. Am început cu o vizită prin oraş. Ca de fiecare dată când mergi într-un loc necunoscut, totul este nou, fascinant. Admiram curioasă toate clădirile. Am încercat să citesc denumirile străzilor şi am înţeles că urma să-mi fie greu să lucrez aici, din moment ce nu vorbesc româna.
– Au trecut deja aproape două luni de atunci. Ţi s-au schimbat impresiile între timp?
Desigur, între timp, m-am obişnuit cu oraşul şi magia noului s-a mai redus un pic. Totuşi, mai sunt încă lucruri de descoperit. Mi-a plăcut foarte mult să descopăr tradiţiile moldoveneşti în timpul sărbătorilor de sfârşit de an (colindele, dansurile, costumele tradiţionale). În sfârşit încep să înţeleg, puţin câte puţin, româna, dar încă îmi vine greu să citesc. Mi-am făcut prieteni, oamenii îmi arată locuri noi, nu am timp să mă plictisesc.
– Din specialităţile moldoveneşti, care îţi place cel mai mult?
– Ador mâncarea moldovenească – plăcintele cu brânză, sarmalele, atât cele învelite în foi de varză, cât şi în frunze de viţă-de-vie, şi mai ales felul în care preparaţi carnea. E cu adevărat delicios!
Moldova este unul dintre puţinele locuri care au ştiut să rămână adevărate
– Cum ai descrie Moldova oamenilor care nu au auzit de ea niciodată şi nici nu au vizitat-o?
– Le-aş spune că Moldova este unul dintre puţinele locuri care au ştiut să rămână adevărate, sincere, simple. Departe de artificiala şi sofisticata Franţă. Le-aş descrie văile şi viile de la Cricova, peisajele Hânceştiului înzăpezit. Le-aş povesti cum am sărbătorit aici. Le-aş arăta cum se dansează Hora. Cu siguranţă aş încerca să le prepar nişte sarmale şi le-aş duce o sticlă cu palincă. Dar ar fi oricum departe de a-şi putea imagina cu adevărat ce înseamnă să trăieşti aici…
– Probabil că prietenii tăi au citit, la tine pe blog, articolele pe care le-ai scris despre Moldova şi au văzut şi pozele. Ce părere au ei despre ţara noastră şi despre experienţa ta de aici?
– Înainte de a pleca, toată lumea îmi zicea că sunt nebună dacă merg la un stagiu atât de departe, dar datorită blogului meu (http://ceska.over-blog.com), ei şi-au schimbat părerea foarte repede şi acum cred că nu a fost o idee chiar atât de rea. Pe blog scriu într-un stil mai lejer despre experienţele mele, în acest fel, prietenii mei pot călători cu mine. Sunt un fel de pasarelă – scriu despre Moldova ceea ce văd cu ochii mei de franţuzoaică şi încerc să le descriu cititorilor mei francezi cât se poate de exact viaţa „moldovenească”. Stagiul meu de aici este o oportunitate extraordinară. Îmi permite să combin deprinderea unei profesii şi descoperirea unei culturi cu turismul. Toţi prietenii îmi spun că le place foarte mult Moldova, din ce au aflat până acum, şi am impresia că peste puţin timp turiştii francezi vor invada Chişinăul, aşa că fiţi gata!
– Ce nu-ţi place la noi în ţară?
– Culorile clădirilor sunt ciudate, mai ales verdele şi oranjul (zâmbeşte).
– Care este cea mai mare problemă a Moldovei, după părerea ta?
– Este o ţară care nu îşi conştientizează adevărata valoare. Moldovenii se subapreciază şi îşi subapreciază ţara. Trebuie numaidecât să vă conştientizaţi valoarea pentru a putea progresa.
– Ce locuri ai vizitat în Moldova şi unde ai vrea să mai mergi?
– Nu m-am prea aventurat în afara Chişinăului. Am fost la Cricova, Hânceşti şi Cantemir. Mi-ar plăcea să merg la nordul ţării, la Soroca, la Bălţi, să vizitez Transnistria şi Găgăuzia.
O ţară vie şi surprinzătoare

– Ce alte ţări ai mai vizitat şi cum sunt ele comparativ cu Moldova?
– Am fost în Maroc, în Ucraina, în Republica Cehă, în Belgia, în Spania şi Polonia. Am locuit un an în Germania – este o ţară foarte diferită de Moldova. Acolo totul e foarte strict, totul e curat, totul e în ordine. Moldova mi se pare o ţară mult mai vie şi mai surprinzătoare.
– Spune-mi mai multe despre tine – unde ai învăţat, ce ai vrea să faci mai departe, ce îţi place să faci în timpul liber?
– Tocmai am absolvit un masterat în limbi străine aplicate, cu specializare în limbile engleză şi germană. Intenţionez să fac un masterat în jurnalism, drept urmare a mai multor stagii pe care le-am făcut în acest domeniu. Visul meu este să lucrez în calitate de corespondent independent într-o ţară din Europa de Est şi să-mi public articolele în diferite ziare şi reviste. Îmi place foarte mult să călătoresc, să citesc, să ascult muzică, să merg la cinematograf, să fac sport şi să fotografiez.
– E mai simplu sau mai complicat să faci poze în ţara noastră?
– Pentru mine e mult mai simplu să fotografiez Moldova decât Lille, oraşul în care locuiesc în Franţa, deoarece totul e nou, deci unghiurile sunt evidente. Îmi place la nebunie tot ce este insolit, tipic sau curios. Mă amuz mult în Moldova. Este un loc fantastic pentru a face fotografii pentru că totul e diferit.
Mai multe întrebări incomode

– Prin ce se deosebeşte jurnalismul din Moldova de cel din Franţa?
– Prin respectul dintre colegi. Dacă eşti la o conferinţă de presă şi ai uitat numele unei persoane, întrebi de cineva dintre jurnalişti şi primeşti un răspuns adecvat. În Franţa, îţi vor da un nume greşit ca să te inducă în eroare, să te faci de râs, pentru că acolo funcţionează legea junglei. Fotografii se îmbrâncesc pentru a se asigura că colegii lor de la alte publicaţii îşi vor rata fotografiile. În plus, jurnaliştii din Moldova depun mai mult efort pentru a furniza informaţiile, deoarece mijloacele sunt mult mai reduse aici.
– Ce lecţie crezi că ar trebui să înveţe jurnaliştii moldoveni?
– Cred că jurnaliştii tineri ar trebui să fie mai direcţi şi să adreseze mai multe întrebări incomode.
– Cum ţi se par tinerii din Moldova? Dar adulţii?
– Tinerii sunt foarte prietenoşi. Am reuşit să-mi fac prieteni foarte repede, deoarece ei cunosc engleza sau franceza. Îmi place foarte mult să-mi petrec timpul cu ei. Avem interese comune şi ne amuzăm, descoperind trupe şi interpreţi locali din Franţa şi din Moldova. Astfel, ei ascultă „Noir Désir”, „Camille”, M, „Birdy Nam Nam”, C2C, „Hocus Pocus”, iar eu, la rândul meu, ascult „Zdob şi Zdub”, „Gândul Mâţei”, „Şuie Paparude” etc. Adulţii sunt mai distanţi, mai rezervaţi şi îmi este mai greu să comunic cu ei, pentru că nu vorbim aceleaşi limbi.
– Povesteşte-mi o istorioară hazlie care ţi s-a întâmplat aici.
– Cred că cea mai amuzantă anecdotă mi s-a întâmplat în prima zi când am mers să iau masa în localul de la Casa Presei. A trebuit să fac o mulţime de grimase ridicole pentru a-mi lua ceva de mâncare pentru că nu ştiam nici româna, nici rusa. Şi nici nu mi-a dat prin cap să întreb în engleză sau în franceză. Desigur că nu am fost foarte explicită, iar vânzătoarea a oprit comanda şi eu m-am ales cu 100 grame de salată din ingrediente care nu-mi plac deloc şi cu impresia că am avut aerul unei idioate perfecte. Prin urmare am pus la punct nişte strategii pentru a mă face înţeleasă. Acum nu mai am nicio problemă când merg să mănânc acolo. Uneori, când colegii mă roagă să le aduc ceva, îi pun să-mi scrie pe foaie ce vor. Vânzătoarea se uită cam ciudat la mine. Poate-şi imaginează că sunt mută?
– Te-ai întoarce în Moldova?
– Da, m-aş întoarce numaidecât, pentru a-mi revedea prietenii şi pentru a vedea cum arată Chişinăul vara!
Interviu realizat de Irina Tribusean