Moldovenii îşi fac paşapoarte biometrice pentru a merge în Europa

pasapoarte.f.nadea roscovanuÎn funcţie de creşterea numărului de solicitanţi, guvernul va extinde programul de activitate al secţiilor de paşapoarte

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) a emis săptămâna trecută un comunicat prin care informează că, după aprobarea deciziei Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, s-a atestat o creștere considerabilă (cu 34%) a numărului de solicitări pentru perfectarea pașaportului biometric. Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, estimează că, în funcţie de necesitate, „orarul de lucru al secţiilor de paşapoarte ar putea fi extins”.

Am mers ieri la Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei din sectorul Centru al municipiului Chişinău şi am discutat atât cu beneficiarii direcţi ai serviciilor respectivului oficiu, cât şi cu administraţia biroului în cauză. Pe holuri, lipsă de animaţie. Doi angajaţi întâmpină vizitatorii şi îi direcţionează la ghişeele specializate. Şefa secţiei, Violeta Harea, ne spune că instituţia activează în regim obişnuit şi aici nu se înregistrează cozi prea mari la perfectarea actelor.

Deocamdată, solicitanţii nu se grăbesc să vină

Funcţionara a ţinut să menţioneze că birourile de evidenţă şi documentare, în general, au un program de activitate de marţi până sâmbătă, de la 8.00 până la 17.00, fără pauză de masă. Secțiile de evidență și documentare a populației din sectorul Centru, mun. Chișinău, Bălți și Comrat activează zilnic, inclusiv în zilele de odihnă, conform unui orar special.

„În altă ordine de idei, lasă de dorit nivelul de cultură în comunicarea solicitanţilor cu colegii noştri, dar aşa sunt moldovenii. Ce-i drept, cei mai tineri au totuşi o ţinută cu mult mai lejeră şi degajată în comunicare”.

Cetăţenii se pot programa on-line

În continuare, Violeta Harea a concretizat că paşapoartele biometrice pot fi perfectate într-un termen de la 3 ore la 30 de zile, prezentând un grad cu mult mai sporit de securitate decât paşapoartele obişnuite. Cipul lor conţine datele personale ale posesorului, fotografia, amprentele sale digitale şi grupa sanguină. Un moment important pe care urmează să-l cunoască cetăţenii noştri e că ar putea să-şi perfecteze un paşaport biometric în condiţiile când deţin deja un paşaport naţional obişnuit, valabil până în 2016.

„Pentru organizarea optimă a timpului, persoanele care doresc să-și perfecteze pașaport biometric se pot programa din timp sau pot urmări on-line situația privind fluxul de cetățeni la birourile de evidență și documentare din municipiile Chişinău, Bălţi şi Comrat, prin accesarea portalului „LIVE REGISTRU oficii teritoriale” de pe site-ul ÎS „CRIS „Registru”, alegând birourile unde nu sunt rânduri”, ne-a informat şefa secţiei sectorului Centru.

Paşaport biometric pentru liberă circulaţie în Europa

Mai apoi, am trecut pe la ghişeele biroului respectiv, pentru a discuta cu câţiva beneficiari de servicii. Impresia generală a confirmat ceea ce ne-a spus şi doamna Harea. Puţinii vizitatori, deşi suspicioşi şi nu prea comunicabili, în majoritatea lor susţin că au nevoie de paşaport biometric pentru a călători fără vize în Europa. Mai mulţi dintre ei şi-au exprimat speranţa c-ar putea să se angajeze la muncă în ţările UE, niciunul din ei nu ştia că paşaportul biometric nu le dă acest drept. Câţiva au invocat dorinţa de a merge la odihnă în ţările comunităţii. Au fost şi din cei care au susţinut că vor să-şi viziteze fără impedimente rudele stabilite în Europa, în special, copiii şi nepoţii. Au fost şi din cei care au invocat pierderea paşaportului şi perfectarea altuia nou.

Angajaţii biroului unde se eliberează paşapoartele au confirmat că printre solicitanţii de paşapoarte biometrice se numără cetăţeni din zona transnistreană a Republicii Moldova, cu toate că nu se poate vorbi despre o creştere considerabilă a solicitărilor din zonă de când s-a anunţat apropiata abolire a regimului de vize cu statele UE.

Natalia Ionel: „Recepţionăm în medie 900 de cereri zilnic”

Natalia Ionel, ofiţer al serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, ne-a declarat că, „pe parcursul lunii martie, subdiviziunile teritoriale de evidenţă şi documentare a populației ale întreprinderii de stat CRIS „Registru” recepționează în medie 900 de cereri zilnic pe fundalul unei capacităţi ale respectivelor centre de 4000 de cereri. Comparativ cu perioada octombrie 2013 – februarie 2014, se constată o creștere cu o treime a numărului de solicitanţi ai paşapoartelor biometrice”.

Potrivit specialiştilor MTIC, tendința de majorare a fluxului de solicitări este condiționată nu doar de aşteptata anulare a regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, ci şi de pregătirea pentru perioada estivală a anului. Potrivit datelor statistice, fluxul de cereri începe să crească din martie şi atinge apogeul în iulie. Spre exemplu, în iulie 2013, au fost recepționate până la 1700 de cereri zilnic, fapt confirmat şi de Natalia Ionel.

„S-a simplificat considerabil şi procedura de perfectare a acestui tip de paşapoarte. S-a diminuat considerabil şi preţul lor, el constituind actualmente suma de 730 de lei. Procesarea solicitării paşaportului biometric durează în medie 20-30 de minute”, a subliniat funcţionara.

Pavel Filip: „Orarul de lucru al secţiilor de paşapoarte ar putea fi extins”

Deocamdată, birourile de evidenţă şi documentare din teritoriu lucrează în regim obişnuit, dar, potrivit ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, aflat săptămâna trecută într-o vizită de lucru la Căuşeni, „în legătură cu creșterea numărului de persoane, care doresc să-și perfecteze pașaport biometric și ca urmare a deciziei Guvernului privind asigurarea condițiilor pentru schimbarea pașaportului de tip sovietic până la 1 septembrie 2014, orarul de lucru al secțiilor de evidență și documentare a populației, în caz de necesitate, ar putea fi extins”.

Potrivit datelor anunţate de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, actualmente, peste 750 mii de cetățeni moldoveni dețin pașapoarte biometrice, iar aproximativ 2 milioane – pașapoarte non-biometrice. Ultimele vor rămâne în vigoare până la expirarea termenului de valabilitate, însă cu aceste acte cetățenii vor putea călători în țările UE doar cu viză.

Nadine Chilianu