Moldovenii evită să plece în Egipt

PROTESTE // Reprezentanţii firmei noastre în Egipt ne-au îndemnat să-i sfătuim pe clienţi să nu se pornească în această ţară în perioada protestelor

Protestele violente din Egipt taie pofta moldovenilor de a pleca la odihnă în această ţară. Reprezentanţii agenţiilor de turism susţin că nu au rezervări pentru această destinaţie turistică. „Clienţii vin, adresează sute de întrebări, iau un pliant şi pleacă”, ne-a spus o angajată a unei firme din Chişinău. În timp ce unele agenţii le spun clienţilor că zona turistică respectivă este sigură, altele îi sfătuie pe clienţi să evite Egiptul. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene susţine că la Ambasada Moldovei la Ankara, acreditată şi pentru Cairo, nu a fost depusă nicio solicitare de asistenţă consulară din partea moldovenilor aflaţi în Egipt.

„Nu pleacă nimeni în vacanţă în Egipt, iar cei care au făcut rezervări sună şi le anulează”, ne spune Tatiana, angajată a companiei „Sky Alliance”. „Zece persoane şi-au rezervat sejurul pentru ziua de 14 februarie, dar au renunţat atunci când au început protestele”, adaugă angajata. Potrivit Tatianei,  compania le va restitui banii clienţilor.

60 de moldoveni îşi petrec vacanţa la Sharm el-Sheikh

„Aproximativ 60 de persoane se află acum în Sharm el-Sheikh”, a declarat pentru JURNAL Rodica Vornicescu, director administrativ „Holiday Service”. „Este o zonă turistică, situată la aproximativ 500 de kilometri de Cairo, unde au loc protestele. Personalul hotelului unde sunt cazaţi îi sfătuie pe turişti să nu părăsească zona de agrement şi să nu încerce să facă excursii la Cairo. În Sharm el-Sheikh nu se simte tensiunea care domneşte în capitala Egiptului”, ne-a spus aceasta.

Vin, adresează sute de întrebări şi pleacă

Potrivit directorului, au scăzut rezervările, în mare parte din cauza protestelor din Cairo şi nu numai. „În general, în această perioadă aici se observă o descreştere a numărului de turişti. Aceştia îşi îndreaptă preferinţele către destinaţii turistice de iarnă, Bulgaria, România, Franţa”, a menţionat aceasta.

Daniela, manager turism al firmei „Corina”, spune că oamenii vin, adresează o sută de întrebări pe minut şi pleacă. „Nu avem nicio rezervare pentru această perioadă”, a menţionat ea. „Cu toate că îi liniştim pe turişti că zona unde se vor odihni se află departe de proteste, aceştia renunţă să mai plece”, a conchis angajata firmei.

Îndemnăm moldovenii să evite această zonă

„Se observă o scădere a numărului de doritori de a-şi face vacanţa în Egipt. Sâmbătă, a zburat un grup din 10 – 15 persoane şi vor fi acolo o săptămână”, ne-a spus Svetlana, reprezentantul firmei „Canonic Tour”.

„Nu avem turişti pentru Egipt şi nici nu au rezervat sejurul”, ne-a spus Angela, manager turistic al agenţiei de turism „Robinson”. „Reprezentanţa firmei noastre în Egipt ne-a îndemnat să-i sfătuim pe clienţi să nu se pornească în această zonă în perioada protestelor. Persoanele care şi-au rezervat vacanţa în această ţară au fost redirecţionate spre Dubai sau Emiratele Unite”, a comunicat Angela.

MAEIE nu are informaţii despre moldovenii aflaţi în Egipt

„Zece persoane s-au întors marţi, când au început protestele. De atunci, nu am mai avut doritori. Pe moment, această temă este închisă”, ne-a spus Elena, manager al agenţiei „Amadeus Travel”.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a declarat că nu are date despre moldovenii aflaţi în Egipt. „Până în acest moment, la Ambasada Moldovei la Ankara, acreditată şi pentru Cairo, nu s-a adresat nicio persoană. Am contactat şi colegii noştri de la Ambasada României la Cairo, dar nici ei nu au vreo informaţie despre moldovenii din Egipt”, a declarat pentru JURNAL Olesea Popa, şefa Centrului de presă al MAEIE. Aceasta a menţionat că ministerul a adresat note informative tuturor agenţiilor de turism, prin care le informează despre recomandările de a nu vizita Egiptul pe perioada protestelor.

Moldovenii aflaţi în Egipt pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei Republicii Moldova la Ankara, +9031 244 65 527.

Şapte zile de protest

Protestele din Egipt continuă a şaptea zi consecutiv. Acesta a început marţi, 25 ianuarie, fiind inspirat de acţiunea revoluţionară din Tunisia. Mii de egipteni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de rata ridicată a şomajului, corupţie. Protestatarii cer demisia preşedintelui Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani. Până acum, violenţele din Egipt au provocat moartea a 150 de persoane şi rănirea a 4.000. Egiptenii, în continuare, nu au acces la internet.

Între timp, peste 6 mii de deţinuţi au evadat din închisori, iar jafurile şi actele de vandalism s-au înmulţit în oraşele din Egipt. Zeci de militari patrulează străzile, iar pe autostrada care leagă Cairo de Alexandria a fost blocat traficul.

Statele îşi evacuează cetăţenii aflaţi în Egipt

Statele Unite ale Americii au evacuat luni cetăţenii americani din Egipt. Turcia a trimis câteva avioane pentru a-şi repatria cetăţenii. Operatorii turistici din Germania au început să-şi repatrieze clienţii aflaţi în Egipt şi să anuleze plecările din această perioadă. Mai mult, atenţionarea de pericol pe termen scurt a determinat operatorii turistici din mai multe state să recomande călătorilor să nu meargă în Egipt.

Circa 30 de mii de turişti ruşi se află în acest moment în Egipt, scrie lenta.ru. Potrivit autorităţilor ruse, nu sunt motive pentru a fi evacuaţi. Înainte de a zbura, turiştii semnează o recipisă că sunt informaţi despre situaţia care domină în Egipt.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)