Moldovenii căutaţi de FBI se află în Moldova

Două din tinerele căutate de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) pentru fals în acte şi fraude bancare se află în R. Moldova şi au discutat cu reporterii JURNAL TV. Fetele, studente la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), susţin că sunt nevinovate şi nu înţeleg cum au ajuns pozele lor pe site-ul FBI. Reprezentantul Interpol în Republica Moldova şi Ministerul moldovean de Interne susţin că nu au primit vreo notă oficială din partea agenţilor federali.

Două persoane (Victoria Opincă, 21 de ani, şi Alina Turuta, 22 de ani) reţinute la New York, cinci persoane (Marina Oprea, 20 de ani, Cătălina Cortac, 21 de ani, Ion Voloșciuc, 19 ani, și Lilian Adam, 21 de ani) date în căutare de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) – aşa s-a încheiat programul Work and Travel pentru şapte tineri moldoveni. Conform anchetei federale, aceştia făceau parte dintr-o reţea de 37 de hackeri, care obţineau date bancare prin intermediul virusului troian Zeus şi extrăgeau din fiecare cont între 8 şi 15 mii de dolari. Gruparea a furat din conturile mai multor firme, primării şi chiar biserici din Statele Unite, aproape 70 de milioane de dolari.

Pentru capturarea lor, FBI a declanşat operaţiunea cu numele de cod TRIDENT, în mai 2009. Săptămâna trecută au fost operate zece arestări, în Ucraina, Marea Britanie şi Olanda. Alţi 17 suspecţi sunt cautaţi de FBI. Şapte dintre ei sunt cetăţeni moldoveni.

Pe de altă parte, rudele persoanelor reţinute neagă acuzaţiile. Astfel, mama uneia din fetele arestate în SUA a declarat pentru Pro TV că fiica ei nu era în stare de aşa ceva şi că a fost manipulată şi obligată să comită aceste fărădelegi de un tânăr din Republica Moldova.

Contactată telefonic de JURNAL, mama uneia din tinerele date în căutare de FBI spune că a aflat această noutate din buletinele de ştiri. „Am auzit şi eu câte ceva, am întrebat-o, dar ea a spus că este curată în faţa tuturor”, susţine femeia. „Eu o cred pe fiica mea şi ce pot să vă spun mai mult eu, fostă profesoară, care acum sunt casnică, femeie de la ţară, care vin acum de la culesul strugurilor”, susţine mama fetei cu vocea tremurândă. Aceasta ne-a comunicat că fata ei s-a întors în Moldova la începutul lunii septembrie şi că îşi continuă studiile la Academia de Studii Economice, la Chişinău.

Riscă până la 30 de ani de închisoare

În acelaşi timp, reporterii postului JURNAL TV au reuşit să vorbească cu două din tinerele căutate. Fetele, studente la Academia de Studii Economice din Chişinău, neagă acuzaţiile şi declară că nu înţeleg cum au ajuns pozele lor pe site-ul FBI. „Nu ştim cum s-au întâmplat lucrurile în America şi cum putem să apărem noi în aşa un context”, susţin acestea.

Firma Acord Travel, prin intermediul căreia au plecat în America tinerii, spune că a auzit de acuzaţiile care li se aduc tinerilor. Întrebaţi dacă ştiu dacă au revenit în ţară, reprezentanţii firmei ne-au declarat că nu pot să ne comunice.

Ambasada acordă asistenţă moldovenilor arestaţi

Oficiali din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la Washington au declarat pentru JURNAL că FBI a trimis pe 5 octombrie notificarea privind arestarea a două tinere din Republica Moldova – Victoria Opincă şi Alina Turuta. „În urma discuţiilor cu avocaţii, putem să vă informăm că starea sănătăţii acestora este bună. Fetele nu au solicitat asistenţă consulară, dar Ambasada este gata să ofere toată asistenţa necesară”, susţine Nicolae Popa, secretar II, consul la Washington.

„Ambasada continuă să monitorizeze acest caz şi va efectua toate acţiunile respective în vederea asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Republicii Moldova arestaţi în SUA”, spune Popa.

Reprezentantul Interpol în Republica Moldova, Valentina Litvinov, susţine că la birou nu a parvenit nicio solicitare din partea FBI. Nici Procuratura Generală sau Ministerul de Interne moldovean nu au fost contactaţi de agenţii federali.
Pe de altă parte, într-un comunicat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, se spune că există informaţii despre cei şapte suspecţi moldoveni, doar că nu poate comenta situaţia, având în vedere politica Ambasadei, care nu permite comentarii la anchetele în desfăşurare.

De menţionat că, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă până la 30 de ani de închisoare.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)