Moldoveanca Dana şi italianul Tommaso

Aventura amoroasă care a devenit dragoste adevărată

Au trăit o poveste de dragoste minunată. S-au întâlnit în Canada. Ea lucra operatoare într-un birou al unei companii de aviaţie din Montreal. El venea de la Roma, se antrena în pilotarea elicopterelor. A fost o relaţie deosebită. Dana, care are acum 38 de ani, provine dintr-o familie de ţărani de la sudul republicii. De 12 ani, munceşte în Canada. E frumoasă şi are o educaţie ireproşabilă. Perfectă ca înfăţişare şi ca inteligenţă, i-a plăcut lui Tommaso de la prima vedere. Dar şi italianul nu era de lepădat. La 25 de ani, când s-au cunoscut, era plin de învăţăminte, informaţii şi frumuseţi.

 

Se simţeau foarte bine împreună

 

Chiar de la început, Tommaso s-a arătat ataşat de ea. Se vedeau foarte des. O vizita duminică de duminică în modesta ei locuinţă pe care o închiria. De la o întâlnire la alta, discuţiile lor deveneau tot mai vii, tot mai interesante. Lui Tommaso, care se trage dintr-o familie bogată, îi plăcea simplitatea traiului Danei. Se simţeau foarte bine împreună. Orice gând rostit şi de unul, şi de celălalt îi însufleţea. După câteva luni, şi-au dat seama că sunt îndrăgostiţi. Dana, care era ceva mai în vârstă decât el, era foarte directă, lucrul acesta îl încânta în mod deosebit pe Tommaso. Într-una din seri, a invitat-o la hotelul în care locuia. Preocupat mai mult de învăţătură, tânărul nu avea experienţă în materie de sex.

 

Domnişoara a făcut primul pas. Îndrăzneala ei a venit ca o binecuvântare pentru sfiosul Tommaso în prima lor noapte de  dragoste. De aici încolo, timp de peste trei luni, rolurile s-au schimbat. Danei i-a plăcut hotelul. Ea era cea care îl vizita. Sosea seara, cinau împreună şi rămânea să împartă noaptea cu el. Îi unea o puternică atracţie fizică, chemându-i noapte de noapte să ofere şi să primească dragoste. „Au fost o sută şi ceva de nopţi de neuitat. Făceam dragoste până dimineaţă, era atâta tandreţe între noi! Flacăra iubirii o întreţineam printr-o continuă comunicare”, mi-a mărturisit Dana acum câteva săptămâni.

 

Un dor se duce, altul vine

 

Dar nebănuite sunt căile vieţii. Tocmai atunci când ţi-i lumea mai dragă, când şoaptele dulci curg şuvoi, vine şi clipa despărţirii. La terminarea stagiului, Tommaso s-a întors în Italia. Şi-au luat rămas bun cu ochii în lacrimi. Îi spunea în gând iubitei să-l aştepte că va reveni, n-a fost în stare să rostească vorbele. Era prea emoţionat, a lăsat lucrurile în voia Domnului. Atunci nu înţelegea ce se întâmplă. Destinul însă îi despărţea. A plecat cu sufletul sfâşiat în bucăţi. A continuat să-i trimită Danei SMS-uri. Însă nu avea darul scrisului şi nu-i putea transmite în scris sentimentele pe care le încerca aşa cum o făcea în vorbirea orală. Mesajele erau seci, lipsite de pasiune. A suspinat şi a oftat Dana câteva săptămâni până când Dumnezeu i l-a scos în cale pe moldoveanul Costel.

 

S-au căsătorit o lună mai târziu. Căsătoria Danei l-a durut tare pe Tommaso. A încercat s-o uite, fiind hotărât să n-o mai vadă niciodată. Dar firele nevăzute care îi uneau erau foarte puternice.

 

Într-un timp, era gata să-i ceară Danei să divorţeze şi să se căsătorească cu el. A renunţat la gând, în pofida faptului că o iubea şi o dorea numai pe ea. În cele din urmă, şi-a zis: „Am fost un călător pe şoseaua lumii sufleteşti a acestei femei. Călătoria s-a încheiat, trebuie s-o uit şi să n-o mai văd niciodată”. Şi s-a conformat dorinţei foarte greu de admis, dar nu imposibilă – să întâlnească o femeie care să semene cu Dana. Aşa i-a scris în mesajul de adio: „Fii fericită! O să mă rog lui Dumnezeu să-mi scoată în cale o femeie care să semene cu tine”. Dar, în învălmăşeala timpului ce s-a scurs, o asemenea femeie n-a mai găsit. Un an mai târziu după căsătoria Danei, Tommaso a sosit într-o deplasare de serviciu în Canada. Ştiţi cum e: inima are raţiunile sale. Nu putea să nu-i ceară Danei permisiunea de a o vizita. A petrecut câteva seri în compania femeii iubite, care născuse un băieţel. Era şi mai frumoasă, maternitatea îi îndulcise rotunjimile corpului. Au vorbit la fel de însufleţiţi ca altădată. Cu o bucurie de nedescris, Tommaso a primit invitaţia de a asista la botezul copilului, căruia i-au dat numele Toma. Dar clipele revederii au trecut repede şi drumurile lor s-au despărţit din nou. Tommaso a plecat departe în ţara lui, iar Dana a rămas să-i ducă dorul în Canada. În anii care au urmat, el îi trimitea copilului de sărbători cadouri însoţite de o carte poştală cu unul şi acelaşi text: „Pentru drăgălaşul Toma. Cu dragoste de la nenea Tommaso”.

 

Acum să revenim la Costel care nu cunoştea genul relaţiei dintre soţie şi acest „vechi prieten”, dar, de fapt, nici nu-l interesa ce se face în sufletul ei. Renumit printre prietenii din Moldova prin firea sa petrecăreaţă, la fel era şi în Canada. De câteva ori pe săptămână, frecventa cluburile de noapte în care lăsa aproape tot salariul. Avea pasiunea acestor localuri gălăgioase. La un club de noapte a întâlnit-o pe Lăcrămioara, venită din Timişoara. La început, şi-a făcut-o amantă, iar peste un an, a plecat cu ea în România, părăsind-o pe Dana pentru totdeauna.

 

Destinul i-a despărţit, iar apoi i-a unit

 

Aflaţi în oraşe situate la mii de kilometri unul de altul, fără să ţină legătura prin telefon sau internet, peste cinci ani, Tommaso a revenit la Montreal. Îl chemase ea. Avea nevoie de sprijinul lui. Copilul se îmbolnăvise, necesita un tratament costisitor. „De ce îmi cere ajutorul? Soţul ei nu-i în stare să-şi salveze fiul?”, se întreba mergând spre aceeaşi modestă locuinţă. Femeia vieţii lui l-a întâlnit în prag cu ochii roşii de plâns. A strâns-o în braţe cu dor, încercând s-o liniştească. Nu încetase s-o iubească în toţi aceşti ani de despărţire. Dana a căzut în genunchi, implorându-l  s-o ajute să-şi salveze fiul. Au dus copilul de aproape şapte ani  la medicul personal al şefului companiei de aviaţie. I-au administrat medicamentele costisitoare. Au vegheat împreună la  căpătâiul băiatului până s-a făcut bine. Tommaso încerca un sentiment enorm de mulţumire pentru mamă şi copil. Era fericit că a putut să o ajute. „Dar unde e tatăl copilului? De ce nu se află acum aici?”, a întrebat.

 

Fericita mamă şi-a pus fruntea pe umărul lui şi i-a explicat rapid toată povestea cu Costel. Apoi şi-a ridicat ochii spre ochii lui, i-a cuprins obrajii cu palmele şi i-a spus: „Toma este… fiul tău”. Lovit ca de trăsnet, Tommaso s-a lăsat încet în fotoliu, rostind abia auzit: „Doamne, cum am putut trăi atâţia ani despărţiţi!”.

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce