Moldova, vei avea film!

CINEMA // „2438 km sau Toate drumurile duc la Roma” costă 500.000 de euro

De zece ani Sergiu Prodan nu mai face filme de ficţiune. S-a ocupat de publicitate, adică „şi-a câştigat existenţa”. Acum vrea să revină la arta cinematografică, iar primul proiect pe care îl lansează după un deceniu de la crearea celebrei pelicule „Patul lui Procust” este un film cu impact social, intitulat „2438 km sau Toate drumurile duc la Roma”, în care atacă problema migraţiei, a copiilor abandonaţi şi a violenţei împotriva femeii.

„O comedie la care vrei să plângi”

Personajele acestui film artistic sunt trei femei din Moldova, învăţătoare la o şcoală din sat. Ele decid să plece peste hotare pe cale ilegală şi se ascund în sicrie butaforice într-un camion ce transportă decor de teatru pentru un spectacol despre Dracula. Însă, la hotarul cu Austria, sunt arestate. Întrebate unde vor să ajungă, femeile au răspund că „…toate drumurile duc la Roma…”. Din scenariu mai reţinem uimirea personajelor în momentul când ajung în sfârşit în Italia: „Limba lor îi tare ninunată… Da´ uite că în viaţă o ştiut să se descurce, să câştige banul. Nu-s proşti deloc… Aşa că noi, încă trebuie să vedem, cine sunt urmaşii Romei, italienii ori moldovenii”.

La conferinţa de presă, organizată cu prilejul lansării proiectului, am mai aflat că filmul va fi „o comedie la care vrei să plângi”, va avea scene comice, dar şi dramatice. Producatorii peliculei sunt Sergiu Prodan (Casa de Filme „Atelier SP”) în parteneriat cu Veaceslav  Cebotari („Diametral Film”), Sorin Sofronie („Zebra Studio”) şi Alexandru Oţel (ONG „Impact Social”). Sergiu Prodan semnează scenariul, iar Veaceslav Cebotari e director de imagine.

Boris Focşa a promis că va contribui personal cu 100 de euro la producerea filmului

În lipsa finanţării din partea statului a producţiei cinematografice şi în legătură cu tergiversarea adoptării unei noi legi a cinematografiei, producătorii filmului iniţiază acest proiect, mizând atât pe forţele proprii, cât şi pe susţinerea societăţii. „E o mână întinsă societăţii nu pentru a cerşi, ci cu o ofertă”, subliniază membrii echipei de creaţie.

Fiecare persoană sau organizaţie interesată de apariţia unei producţii cinematografice moldoveneşti va putea contribui la turnarea filmului, al cărui buget constituie 500.000 de euro. Jumătate din sumă o vor acorda trei case de film implicate în proiect, iar încă jumătate vor fi contribuţii ale cetăţenilor. Realizatorii peliculei speră că se vor găsi 2500 de persoane, inclusiv politicieni, care să contribuie cu câte 100 de euro. În schimbul donaţiei, fiecare cetăţean va fi trecut în lista cofinanţatorilor producţiei cinematografice. Banii vor fi colectaţi, printr-o procedură transparentă, de către Organizaţia nonguvernamentală „Impact Social”.

Sergiu Prodan: „În niciun caz nu aş trimite-o pe soţia mea la muncă peste hotare”

„Avem deja reacţii din partea unor demnitari de stat”, a declarat pentru JURNAL de Chişinău regizorul Sergiu Prodan, aducându-l drept exemplu pe ministrul Culturii Boris Focşa, care în timpul emisiunii „Cinestezia” de la Jurnal TV a promis că va dona 100 de euro pentru „2438 km sau Toate drumurile duc la Roma”.
Sergiu Prodan e de părere că plecările peste hotare fac parte din drepturile omului. Fiecare e liber să plece în căutarea unei vieţi mai bune. Important însă e ca oamenii să caute o variantă legală de a se deplasa şi a munci în alte ţări – acesta e mesajul filmului.

Nu întâmplător personajele principale ale peliculei sunt femei, situaţia fiind tipică pentru Republica Moldova care, potrivit lui Sergiu Prodan, „se ţine pe femei”. „Anume femeile sunt mai responsabile, mai rezistente, iau decizii, acţionează, iar mulţi dintre bărbaţii autohtoni clachează, o lasă baltă”, afirmă regizorul. La întrebarea dacă şi-ar lăsa soţia să plece la muncă în străinătate, în caz de forţă majoră, Sergiu Prodan a răspuns: „Nu, categoric! Dacă am avea greutăţi, ori plecăm cu întreaga familie, ori rămânem aici şi încercăm să facem ceva”.

Filmările la pelicula „2438 km sau Toate drumurile duc la Roma” vor începe în toamna lui 2010, iar premiera e preconizată pentru aprilie 2011. Filmul va fi proiectat în satele din Republica Moldova şi în ţările unde trăiesc emigranţi moldoveni. Una dintre eroinele pelicolei, ajunsă la Roma, devine brusc melancolică: „Auziţi cum cântă păsările? Altfel, nu ştiu cum. Nu ca la noi…”. Precizăm că viitoarea producţie cinematografică are deja un site al său, www.2438km.md, deviza acesteia este „Moldova, vei avea film!”.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)