Moldova, ferită de atentatele teroriste

Anunţul făcut de Barack Obama, preşedintele SUA, că cel mai căutat terorist, Osama bin Laden, a fost ucis a fost întâmpinat cu bucurie de majoritatea liderilor statelor lumii şi cu îngrijorare de unii analişti politici. Aceştia susţin că reţeaua teroristă Al-Qaeda ar putea declanşa o serie de atentate în întreaga lume pentru a răzbuna moartea liderului lor.

R. Moldova s-ar putea să nu fie afectată de acest eveniment. În acest sens, solicitat de JURNAL, Chiril Moţpan, şeful Centrului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, a declarat: „Nu avem motive de îngrijorare, însă au fost luate unele acţiuni la nivel naţional şi internaţional pentru a preveni posibilele pericole”.

Acesta a mai menţionat că au fost luate măsuri sporite de securitate, în special, în aeroporturi, în garniturile de tren şi la posturile vamale, unde a fost dublat numărul forţelor de ordine. De asemenea, au fost luate măsuri de securitate pentru misiunile diplomatice, în special cea americană. Se colaborează la nivel internaţional cu ţările din CSI şi Uniunea Europeană în domeniul schimbului de informaţii.

„Deşi nu avem motive de îngrijorare, atenţionez cetăţenii ca, în cazul în care vor observa, în locurile publice, obiecte necunoscute, genţi fără supraveghere, să nu se apropie de ele, ci să anunţe imediat poliţia”, a semnalat Moţpan. Potrivit acestuia, pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost înregistrate grupări teroriste.

Totodată, Vitalie Grosu, directorul Centrului de Informare şi Documentare NATO, a declarat că securitatea naţională ar trebui să fie un subiect prioritar pe agenda autorităţilor Republicii Moldova, mai ales în condiţiile în care acestea nu controlează întreg teritoriul ţării. „Republica Moldova are probleme legate de politica de combatere a terorismului, în special cele ce reies din conflictul transnistrean. Teritoriul Republicii Moldova este tranzitat de persoane, armament, droguri”, a menţionat în cadrul unei emisiuni televizate Grosu.

Solicitat de JURNAL să estimeze pericolul terorismului pentru RM, Oazu Nantoi, expert al Institutului de Politici Publice, a spus: „Pentru moldoveni, alcoolismul este mult mai periculos decât terorismul”.

Rugăciuni pentru Osama bin Laden

Sute de oameni au ieşit miercuri pe străzile oraşului Karachi din sudul Pakistanului ca să se roage pentru Osama bin Laden. Potrivit poliţiei locale, iniţiativa aparţine unei organizaţii caritabile, care figurează pe lista americană a grupărilor teroriste.

Aproape o mie de persoane s-au strâns la o reuniune specială. Ei au participat la rugăciuni funerare pentru liderul organizaţiei teroriste Al-Qaida şi l-au proclamat pe bin Laden „martir”. Oamenii au deplâns moartea lui Osama şi au scandat sloganuri antiamericane.

Preşedinţii mai multor state salută uciderea lui bin Laden

La puţin timp după ce preşedintele american a anunţat moartea lui  Osama bin Laden, liderii mai multor ţări au salutat acţiunea realizată de forţele militare americane şi au felicitat autorităţile SUA pentru succesul acestei operaţiuni.

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, le-a cerut talibanilor să se abţină de la lupte şi răzbunare după uciderea liderului al-Qaida Osama bin Laden. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat operaţiunea SUA, soldată cu uciderea lui Osama bin Laden. Acesta a apreciat-o drept un „triumf răsunător” al Washingtonului şi al aliaţilor acestuia, informează Reuters. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că s-a simţit uşurată la auzul veştii despre uciderea liderului al-Qaida. Merkel i-a mulţumit preşedintelui SUA pentru faptul că a reuşit să-l asasineze pe Osama bin Laden. Ministrul Apărării al Franţei, Gerard Longuet, de asemenea, a salutat acţiunea realizată de forţele speciale americane.

realitatea.net

 

Marina LIŢA

 

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)