„Moldova are sufletul mare, dar ochii triști”

 

Interviu cu Viorică Viță, avocat titular, membră a Baroului București

Viorica Viță (29 de ani) este un exemplu demn de urmat pentru mulți tineri de la noi. S-a născut la Chișinău într-o familie de intelectuali, care i-au insuflat că, în momentele grele, „nu renunțăm, vom merge înainte și vom lupta până la capăt”. După absolvirea unui liceu din Chișinău, a intrat la studii la Facultatea de Drept a Universității din București. După aceasta a urmat studiile de masterat în drept și studii interdisciplinare europene la instituții onorabile precum Colegiul Europei, Institutul Universitar European, Universitatea din New York și Harvard. În interviu basarabeanca ne-a mărturisit ce-i amintește de casă și de unde ar trebui începută schimbarea în Republica Moldova ca lucrurile să meargă bine. Viorica spune că tristețea este în prezent starea generală de spirit a societății noastre.

Stimată Viorica, povestește-mi ce studii ai făcut și unde activezi acum? Câte limbi vorbești?

 După absolvirea Liceului Teoretic Român-Englez „Ion Creangă” din Chișinău, în toamna anului 2007, am început studiile universitare la Facultatea de Drept a Universităţii din București, pe care am absolvit-o în anul 2011. Nu voi uita niciodată vara anului 2007 și emoțiile rezultatelor concursului de admitere la facultate. În timp ce colegii mei aveau deja rezultatele admiterii la facultățile din Moldova, eu așteptam cu incertitudine, muncind la restaurantul părinților mei. Aceasta a fost o primă lecție de viață, în cursul căreia a trebuit să îmi înfrunt temerile adolescenței despre viitor și să învăț să îmi temperez iuțimea de la 18 ani cu răbdarea, pentru a afla în cele din urmă vestea bună la sfârșitul lunii septembrie.

Anul 2007 a fost un an al începuturilor pentru mine, iar locul în care mă aflam nu putea fi mai potrivit. M-am regăsit în toamna anului 2007 la București, în România, într-o țară pe care de mult o știam și o simțeam a mea, însă pe care urma să o descopăr, să o cunosc. La fel ca mine, în 2007, România era în plină schimbare, la început de drum european, într-o Europă reunită după căderea cortinei de fier. M-am regăsit așadar cu ușurință în acest mediu, care definea cu exactitate cine eram și sunt: un copil al revoluției, născut în spatele cortinei de fier, care revenea pe calea Europeană.

În următorii ani, am urmat numeroase studii la instituții universitare de vază din Europa și din Statele Unite ale Americii. În anul 2011, am urmat studiile de masterat în drept și studii interdisciplinare europene la Colegiul Europei în Varșovia, Polonia, după care am urmat cursuri și stagii de formări profesionale la Institutul Internațional al Drepturilor Omului în Strasbourg, Franța, și la Agenția Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale, la Viena, Austria, în 2012. Am continuat cu un doctorat la Institutul Universitar European din Florența, Italia, la Centrul Inter-Universitar pentru Drepturile Omului din Veneția, Italia, la Facultatea de Drept a Universității din New York (New York University, Law School), la Facultatea de Drept a Universității Harvard, unde am avut și am în continuare calitatea de cercetător. Sunt avocat titular, membră a Baroului București. Vorbesc fluent cinci limbi: româna, engleza, franceza, italiana și rusa. Sunt membră a Societății Române de Drept European și a Societății Internaționale de Drept Public.

De ce ai ales să-ţi faci studiile peste hotare, și nu aici, la noi?

Am răspuns la această întrebare la sfârșitul examenului de drept comercial internațional în primăvara anului 2011 și vă ofer astăzi același răspuns. Mi-am dorit dintotdeauna să îmi fac studiile juridice la o scoală de drept cu tradiție, în cadrul căreia studenții sunt apreciați în mod onest în funcție de merit, profesorii nu sunt coruptibili, la absolvirea căreia nu vor plana dubii asupra diplomei mele, asupra rezultatelor mele și a cunoștințelor dobândite. Studiile la instituții onorabile precum Colegiul Europei, Institutul Universitar European, Universitatea din New York și Universitatea Harvard nu au fost o alegere, ci realizarea unui vis, a unei ambiții de a ajunge cât mai sus. În aceste instituții, am avut privilegiul și deosebita onoare să fiu aleasă, să am oportunitatea să învăț și să muncesc împreună cu cele mai luminate și ilustre personalități ale Europei și ale lumii, o realitate pe care, recunosc, nu mi-am imaginat vreodată că o voi trăi.

După studii, experiența din străinătate, ai avut vreodată gânduri de a veni în R. Moldova și a profesa?

 Da, de câteva ori. Am considerat opțiunea de a mă întoarce și de a munci pentru organizații internaționale care susțineau parcursul european al R. Moldova, având oferte de muncă în acest sens. Însă, de fiecare dată, intervenea câte ceva: o moțiune de cenzură urmată de o cădere de guvern, o revoluție, un regres al cursului european al R. Moldova sau alte evenimente cu tentă politică care mă îngrijorau. Bunica mea,  care întruchipează pentru mine înțelepciunea populară, numește aceste întâmplări „piedici”. Aceste „piedici” m-au făcut să îmi reconsider poziția, și să rechibzuiesc oportunitatea întoarcerii.

Știu că activezi în calitate de avocat la București. Are încredere populația de acolo în justiție? Ce opinie ai despre sistemul judiciar moldovenesc?

Potrivit datelor Eurobarometrului, după o perioadă de uşoară ascensiune, în ultimii trei ani, încrederea în justiție este în continuă scădere în România. În 2017, doar 36 la sută dintre români tind să aibă încredere în justiție în comparație cu 48% în 2015, pe când 59% afirmă că tind să nu aibă încredere în justiție. Aici este important să conștientizăm că încrederea în justiție nu este o chestiune care se poate construi în câteva zile, luni, și adeseori nici chiar ani. Încrederea în justiție vine doar în urma unui proces de reformă judiciară de lungă durată, care necesită eforturi susținute, sincere și un angajament profund din partea întregii societăți. Sistemul judiciar românesc a făcut progrese majore în ultimul deceniu, iar reformele continue și profunde au început a da roade. Cetățenii conștientizează și apreciază acest fapt, dovadă fiind protestele recente din București și din toată țara în susținerea cauzei justiției.

Ce amintiri te leagă de casă și cât de des vii în R. Moldova?

Mă leagă amintirea de pământ. Este ciudat pentru că de mic copil nu mi-am petrecut decât verile la bunici, la țară. Însă, de fiecare dată când mă gândesc la casă, la locul nașterii mele, văd câmpia, văd codrul, văd lanul de grâu. Vin în R. Moldova de circa 5-6 ori pe an, în principal în perioada sărbătorilor.

Ce ar trebui de schimbat acasă ca să trăim altfel? De unde crezi că trebuie să începem?

Este o întrebare extraordinar de complexă, iar pentru a da un răspuns cât mai scurt și clar, voi apela la analogia dintre statul R. Moldova și o persoană. O să vă rog să vă imaginați că R. Moldova este o persoană; o persoană, după cum bine știm cu toţii, aflată în grad avansat de îmbolnăvire, îmbolnăvire care i-a lezat de-a lungul anilor marea parte a organelor și a funcțiilor vitale. Boala este curabilă. Vă întreb eu acum: de unde ar trebui de început? Începem cu creierul? În statul R. Moldova creierul ar reprezenta în analogia mea educația. În acest caz, ar trebui să începem de la reforma educației în ansamblul său: de la grădiniță până la universitate și studii post-doctorale. Excelent, dar ce ne facem cu sistemul imunitar? În statul R. Moldova sistemul imunitar este reprezentat de organele de ordine publică (poliția), sistemul judiciar și serviciile de informații. La fel cum sistemul imunitar apără organismul de intruziunile dăunătorilor, într-un stat poliția, sistemul judiciar, serviciile secrete trebuie să găsească și să combată, să neutralizeze orice intruziune asupra statului de drept, să corecteze abaterea de la drept și să restaureze starea de drept anterior încălcată.

Ce încerc să spun este că, asemeni corpului uman, un stat are și el un ansamblu de organe și funcții vitale, care funcționează armonios doar dacă toate componentele sale funcționează la rândul lor armonios și coordonat. După cum este extraordinar de greu să prioritizăm ce organ vital salvăm întâi, este foarte greu, dacă nu inutil, să delimităm un singur domeniu de la care trebui să începem. În opinia mea, trebuie să punem punct și să începem de la capăt, la toate capitolele vitale: educație, justiție, ordine publică, sistem financiar, sistem social, sănătate publică, infrastructură, agricultură, mediu, industrie, investiții străine, energie, tehnologia comunicațiilor, cercetare, inovare etc. Într-adevăr, progresul în toate aceste domenii ar putea fi zădărnicit de un virus larg răspândit în statul nostru: corupția. Pentru a-l combate, reformele în toate domeniile vitale ale statului trebuie să aibă corupția ca preocupare esențială. Însă combaterea corupției, chiar dacă este esențială, nu este suficientă în sine. Avem nevoie acută de reforme profunde și de o viziune nouă în toate politicile cheie ale statului pentru a trăi mai bine.

Ar fi însă ceva de care am avea nevoie în primul rând: de conștientizarea originii schimbării. Avem nevoie o conștientizare comună a faptului că reformele și binele nu vor veni asemeni vântului, de la vest sau de la est, dar vor veni, în primul rând, de la noi, de la cetățenii acestei țări.

Ce gust îți lasă situația în care se află în prezent R. Moldova?

Nu este un gust, este o emoție: tristețea. Tristețea este în prezent și starea generală de spirit a societății: personale pe care le întâlnești pe stradă au ochii triști; poporul privit ca un întreg are ochii triști, țara are ochii triști… Dacă m-ar întreba cineva cum este Moldova, i-aș răspunde că Moldova este o țară cu suflet mare, dar cu ochii triști.

Ce lucruri de-acasă ai care-ți amintesc de R. Moldova?

Călătoresc mult și de cele mai multe ori nu îmi permit să port cu mine lucruri materiale care să îmi aducă aminte de Moldova. Port însă în gând mereu chipul și vorba mamei, care în unul dintre cele mai grele momente pe care le-am trăit împreună a zis cu atâta forță: „Nu renunțăm, vom merge înainte și vom lupta până la capăt”, încât aceste cuvinte îmi răsună mereu ca un ecou în minte, atunci când îmi e mai greu sau îmi e mai dor de casă. De dragul mamei, port în portmoneu o iconiță oferită de ea, să mă protejeze la drum.

Îți vine gândul: „într-o bună zi mă voi întoarce acasă”?

Cu siguranță. În această lume mereu schimbătoare nu poți exclude niciodată nicio posibilitate. Cu toate acestea, nu trebuie să fii fizic acasă pentru a susține Moldova. Personal, din afara țării, susțin frecvent cauza Moldovei. Tot astfel, ceilalți tineri din afară, diaspora în ansamblu, au un rol esențial în dezvoltarea țării. Aceasta trebuie să fie mobilizată în mod constant, pentru valorificarea potențialului intelectual și uman deosebit de care dispune.

Cum explici că tinerii buni, talentați, deștepţi, de la noi pleacă și se afirmă peste hotare, dar aici nu se pot afirma sau nu au loc?

 Trăim într-o eră a globalizării, o eră în care nu există granițe și în care individul este liber și are multiple oportunități. Nu mai avem o cortină de fier care să ne rețină cu forța în limita rigidă a unor granițe sau să ne impună o viziune de trai. În această lume, Moldova concurează în condiții de egalitate cu alte țări pentru capitalul său uman, inclusiv pentru tinerii săi buni, talentați și deștepți. Din păcate, Moldova nu este competitivă și nu poate concura eficient cu multe alte state în acest moment. Prin urmare, tinerii săi talentați – capitalul uman cel mai valoros al unei țări – sunt atrași în alte părți ale lumii, unde li se oferă condiții de dezvoltare, de muncă și de trai net superioare celor din R. Moldova. Moldova nu este competitivă. Aceasta este esența și adevărul dur. Cauzele care au adus R. Moldova la un randament suboptimal sunt multiple. Gestionarea deficitară a statului în ultimele decenii de către o elită de guvernare cu interese înguste este una dintre ele.

Suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, unde le vei petrece?

După o scurtă vizită acasă de Sf. Nicolae, sărbătorile de iarnă le petrec în acest an la New York.

 

Interviu realizat de Victoria Popa

The following two tabs change content below.