Moldova, ai televiziune! Publika, ai ruşine!

Publika TV a făcut mare tam-tam în legătură cu participarea liderului PCRM la una din emisiunile sale. Am privit-o şi eu. Începutul a fost bun. Până l-a momentul când Voronin, simţindu-se „încolţit”, a ameninţat că va pleca, dacă va fi întrerupt. Şi moderatorii s-au speriat că el se va ţine de cuvânt. Această spaimă i-a marcat pe parcursul întregii emisiuni, aşa încât au slăbit „frâul”, lăsându-l pe Voronin să-şi facă de cap în voie.

Atunci când Igor Boţan l-a întrebat despre hărţuirea opoziţiei în perioada guvernării comuniste, aducând drept exemplu cazul Urechean, liderul PCRM a răspuns cu o insultă la adresa liderului AMN. Şi Boţan a tăcut. Acelaşi lucru s-a întâmplat când Igor Boţan s-a referit la terenurile pe care le posedă Voronin în municipiul Chişinău. Răspunsul a fost o insultă la adresa lui Chirtoacă. Moderatorii nu s-au documentat, probabil, şi au abandonat subiectul, care este, de altfel, de interes public major.

În aceeaşi manieră, liderul PCRM s-a eschivat de la alte întrebări importante, insultându-i pe parcurs pe Diacov, pe Lupu şi pe reprezentanţii UE, care, în opinia lui Voronin, vin la Chişinău şi spun „aberaţii”. Nu e de mirare că, până la urmă, liderul comunist nu se dădea scos din platou, dorind continuarea emisiunii. Moderatorii se sforţau să pară şi ei foarte satisfăcuţi sau poate chiar erau satisfăcuţi, ceea ce ar fi regretabil. A doua zi, Publika TV a tot difuzat, din cinci în cinci minute, insultele lui Voronin, cu excepţia celor la adresa reprezentanţilor europeni. Le difuzează şi în momentul când scriu aceste rânduri.

De ce s-au speriat Natalia Morari şi Igor Boţan de plecarea lui Voronin? Ar fi fost o înfrângere pentru liderul comunist şi un câştig pentru auditoriu şi Publika TV. Astfel s-a ratat o şansă jurnalistică.

În schimb au excelat montatorii de la Publika. Montajul realizat de ei în ziua de 17 iunie, la trei ani de la alegerea lui Chirtoacă în funcţia de primar a stârnit cu siguranţă invidia celor de la NIT sau Omega. Fără nicio modificare, acesta poate fi folosit în campania electorală anti-Chirtoacă. Deosebit de spectaculos a fost leşinul primarului în timp ce dona sânge, după cadrele cu gunoi şi gropile de pe drumuri. Publika, ai ruşine!

Dacă ceea ce face în ultimele zile Publika este televiziunea care ni se promitea la lansare – „Moldova, ai televiziune”, atunci trebuie să constatăm că de televiziuni de acest fel nu ducem lipsă deloc. NIT, N4 era pe deplin suficient…

Paul Borzac

The following two tabs change content below.